O nouă seară în Giulești.

    Pornim. E ora 1. Șoseaua săgetează noaptea cât e Blaga Sătmarului de lungă. Se înclină un pic spre stânga după care brusc cotește spre sud. Luminile dispar. Traficul face loc liniștii. În stânga Decebal e proaspăt. În spate Geta și Victoria mai schimbă impresii pentru puțină vreme. Șerpuim apoi prin Câmpia Panonică până la poalele umbrei lui Mihai Viteazu. Gruiul pe care se cocoțase rămâne în negură fără să vălurească șoseaua. Prima cățărare e pe Meseș. Un pic de ceață obturează limpezimea parbrizului. A trecut. Și Meseșul și ceața.

   Gândurile iau locul peisajului nocturn, mai mult amintit decât zărit, și puncte de emoție mi se depun pe mâini, pe piept, pe conștiență. Îmi fârnâie nasul. Sper să pot ajunge sănătos, apoi om vedea. Oare nu era mai bine să le las acasă pe fete? Dacă le-mbolnăvesc? Mașina e puțin mai grea. Lichidul păcurăriu încărcat la Zalău a coborât garda la sol. Sper să nu pierdem. Meciul, nu lichidul. Doar la meci mergem. Joacă Rapidul primul joc oficial pe noul Giulești.

   De ce nu i-o fi păstrat numele de Valentin Stănescu? Răspunsul tot la mine stă. Rapidul nu este numai fotbal. De fapt fotbalul a închiriat stadionul, nu l-a acaparat. Atâția mari sportivi ai Rapidului, campioni olimpici și mondiali, ar putea pretinde de acolo din ceruri să aibă numele încrustat pe frontispiciu... Dintr-o visare în alta Passat-ul încalecă 4,4 m în fiecare secundă pe autostrada spre capitală.

   Valea Oltului e umedă. Șiroaiele de pe parbriz sunt eliminate sistematic de metronomul cu dublă acțiune. Mă enervează. De fapt orice mișcare, orice acțiune repetitivă, mecanică sau nu, mă enervează. Îmi creează o stare de irascibilitate. Mă irită și „Bolero”-ul lui Ravel chiar dacă îmi place.

   Trecem de Dealu Negru și zorii pocnesc în geamuri tocmai când trecem pe lângă Școala de Fotbal „Nicolae Dobrin”. Pare părăsită. Sau cel puțin neîngrijită. Nu... E o ruină. Scurmăm pământul pe sub Pitești și ne trezim din nou pe autostradă. Asta-i mai veche. De-a lui Ceașcă. N-are gard pentru broaște, nici vopsea pentru adormiți.

   În fine ajungem la Gancio, colegul meu de liceu care mă amenințase că dacă mai trec prin București și nu-l calc îi vai de călcâiele mele. Marian Gănciulescu. Depănăm amintiri comune de prin Sătmar și Maramu. Chiar și din Hajduszoboszlo. Ațipesc între paharul cu vin și platoul cu bunătățuri. Mă culc în camera pregătită uitând că nu-s în pijama.

   În sfârșit pe Giulești. Victoria e fascinată de cântecele galeriei, iar Geta e nervoasă că nu găsim cărarea către „Masa Presei”. E greu. Nimeni nu știe. În sfârșit găsesc o ușă care dă spre tribune. E captivant, seducător și toate celelalte sinonime ale lui fascinant. Mă uit la fețele de ziariști și nu cunosc niciuna. Ba da. Văd câteva cunoscute, dar îmi dau seama că numai eu le cunosc pe ele, nu și ele pe mine. Unde ești tu Mircea M. Ionescu? Unde ești Doru Dinu Glăvan? Unde-i Ioan Chirilă sau Fănuș Neagu? Nici măcar Tolo (n.a. - Tolontan) sau Alin (n.a. - Buzărin) nu se văd.

   Este un sector pentru VIP-uri dar nu-i găsesc pe Florian Pitiș sau Colea Răutu. Nici Stela Popescu nu apare deghizată pe vreo gradenă. Acum sunt fotolii doar pentru pământeni. Într-un colț îl văd totuși pe Mitică Popescu. Doamne ce-a mai îmbătrânit! Nici n-am observat când Victoria și-a pierdut răbdarea la țipetele crainicului și a plecat scâncind în brațele Getei. Ce idee și pe mine? Să o fac rapidistă la doi anișori? A venit Decii în locul lor.

   Iubeam totul și toate. Iubeam ziaristul din Vaslui din stânga mea și cel bucureștean din dreapta lui Decebal. Iubeam golul lui Vojtus din al zecelea minut și paradele lui Moldovan din toate timpurile. Stop joc! Nu se poate! Ce gol?! Ce vis!? E Sefer! E Antonio Sefer! La al o sutălea meci pentru Rapid înscrie pentru prima oară în Liga 1. Oai ce gol!! Ce minunăție! E primul român care marchează pe Stadionul Rapid - Giulești. Albu închide tabela printr-o pălitură de osândă.

   Îi amintesc lui Mutu la conferința de presă de golul pe care i l-a furat pe San Siro lui Ronaldo. Brazilianul Ronaldo. Îl întreb de starea lui Moldovan și-l tachinez cu cupele europene. Fug apoi după Lucian Ionescu, ofițerul de presă, să-i duc pălinca promisă. N-a prea vrut-o, dar... Dau nas în nas cu Sefer. Cu un palton a la Mutu, Tonio mi-a răspuns cu modestie la laudele cu care îl copleșeam, dar și cu concentrare l-a atenționările precum că încă nu a realizat nimic.

   La întoarcere ne-am recules la Cozia. Moștenind pe Grigore Alexandrescu am zărit și noi „Umbra lui Mircea la Cozia” vălurind pe bătrânul Olt. Că doar unul avem. Un singur Olt, cum zice și Tudor Gheorghe din cobză. La Perla Meseșului mi-am uitat căciula după ciorba și fleica îngurgitate.

   Gata cu amintirile că începe etapa. Derbiul e pe Ion Oblemenco, duminică de la 20,30, în inima Băniei. Dacă oltenii repetă norocul și rezultatul din jocul de pe Arena Națională îi bagă iar pe FCSB-iști în pălăria cu speranțe. Clujenii vor încerca să dea dovadă de pragmatism. Le iese iar?

   Luni, de la ora 21, celor ce Fac Ce Spune Becali nu le e suficient ca oltenii să deraieze CFR-ul. Trebuie ca și ei să-i dovedească pe aleșii lui Ciobotaru. Voluntariul, chiar și fără galerie arată fotbal. Oare nu s-ar putea strămuta într-un spațiu mai dornic de fotbal?

   Sâmbătă de la 17,30 Argeșul și Farul, adică Prepeliță și Hagi, se vor hotărî care, cum. Adică cine va încasa drepturile pentru locul 5.

   În grupa a doua valorică primele patru clasate joacă între ele: Botoșani cu Sepsi duminică de la 17,30 și UTA cu Rapid sâmbătă de la ora 20,30. Vă recomand ambele partide pentru că mă aștept la fotbal de calitate pentru un obiectiv comun: barajul pentru cupele europene.

  Un meci aparte este jocul din Groapa de pe Ștefan cel Mare, vineri de la ora 20,30, unde juveții lui Mititelu testează dacă Dinamo într-adevăr prosperă.

   Jocurile fără istoric se dispută la Clinceni, vineri de la 17,30 (Academia - Chindia) și Mediaș, luni de la ora 18 (Gaz Metan - Mioveni). Nu cred că trebuie să vă mai spun cine pe cine bate cu mult la zero sau unu.