Paul Mann a înconjurat de mai multe ori planeta până să dirijeze la Satu Mare

    În această săptămână, mai precis joi, 28 aprilie, de la ora 18,30, vom face cunoștință cu unul dintre cei mai audiați dirijori de pe mapamond. Nu există meridian sau paralelă a lumii civilizate în care Paul Mann să nu fi mânuit bagheta cel puțin o dată. Capacitatea sa de a se adapta la mentalități, spirite și interpretări locale l-a făcut să devină invitatul preferat al celor mai mari scene ale muzicii clasice de pe întreaga planetă.

   La Satu Mare, împreună cu orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti, vor interpreta „Uvertura tragică” a lui Johannes Brahms și „Simfonia nr. 6 în Re Major” al lui Antonin Dvorak, pentru care melomanii municipiului pot folosi abonamentul cu nr. 39 sau, pentru cei care nu urmăresc regulat programul instituției de cultură sătmărene, se pot cumpăra bilete de la sediul instituției inclusiv înaintea începerii „Concertului simfonic”. Bineînțeles fără să se depășească limita maximă de capacitate a sălii de concerte.

  Paul Mann

   De la câștigarea Concursului de dirijor Donatella Flick în 1998, Paul Mann a devenit unul dintre cei mai buni dirijori ai ultimei generații a mileniului II, dirijând multe orchestre importante din Marea Britanie, SUA, Europa, Scandinavia, Rusia, Japonia, Australia și America de Sud.

   Născut în Tyneside, Anglia, a studiat la Chetham’s School of Music și la Universitatea din York, studiind pianul cu Denis Matthews. După o poziție timpurie la Teatrul de Balet de Nord și o bursă de dirijor la Colegiul Regal de Muzică de Nord, a deținut două funcții de dirijor asistent în Marea Britanie, mai întâi cu Orchestra Simfonică din Bournemouth în perioada 1996-1998 și apoi cu Orchestra Simfonică din Londra (OSL) pentru alte două sezoane.

   În Bournemouth, a dirijat mai mult de optzeci de concerte, acoperind un repertoriu imens și lucrând cu mulți soliști importanți. A debutat cu OSL în iunie 1999 și a continuat să apară în mod regulat cu orchestra, atât în ​​concert, cât și în studioul de înregistrări. Alte angajamente au inclus concerte și emisiuni cu Orchestra Halle, Orchestra Națională a BBC din Wales, Manchester Camerata, Filarmonica din St Petersburg, Simfonia Scoțiană a BBC, Filarmonica Regală, Orchestra Ulster, Filarmonica Națională a Ucrainei, Filarmonica din Bergen, Orchestra Internazionale d'Italia, Orchestra Simfonică Națională a Irlandei, Filarmonica Noii Japonii, Opera Norvegiană, Orchestra Radio Norvegiană, Filarmonica Fresno (California), Simfonia Eugene (Oregon), Simfonia New Mexico, Simfonia Odense, Fanii Mozart din Londra, Orchestra de Cameră Scoțiană, Sinfonia City of London și Orchestra Simfonică a orașului Birmingham. El a fost și un dirijor obișnuit al Baletului din New York. A înregistrat cu Orchestra de Cameră Engleză și OSL pentru case de discuri precum Decca și Warner Classics.

   În 1999, a dirijat concertul centenarului Duke Ellington cu OSL și Lincoln Center Jazz Orchestra, cu Wynton Marsalis; o colaborare unică, care a fost transmisă în direct la BBC Radio 3. Mai târziu în acel an, el a reunit OSL și legendara trupă rock Deep Purple în două spectacole foarte apreciate ale „Concertului pentru grup și orchestră” al lui Jon Lord la Royal Albert Hall, videoclipul live și CD dintre care au devenit cele mai bine vândute la nivel internațional.  Turneul următor al proiectului a avut patruzeci de concerte în Europa, America de Sud, Mexic și Japonia. De asemenea, a realizat prima înregistrare de studio a Concertului lui Jon Lord, cu Orchestra Filarmonică Regală Liverpool, în colaborare cu regretatul compozitor și cu o distribuție plină de stele de soliști. Asocierea sa îndelungată cu Jon Lord și muzica sa a culminat cu un concert spectaculos la Royal Albert Hall în 2014, în memoria compozitorului, care murise în 2012.

   Pe parcursul sezoanelor, pe lângă numeroasele vizite de revenire, Paul Mann a debutat și cu Orchestra Queensland, Simfonia Melbourne, Simfonia Australian de Vest, Filarmonica din Luxemburg și Orchestra Națională Regală Scoțiană. De asemenea, a făcut un debut de mare succes la Concertgebouw, Amsterdam, într-o emisiune în direct cu Filarmonica de radio din Țările de Jos.

   A debutat în continuare cu Portland Opera (The Marriage of Figaro), Colorado Symphony, Oregon Symphony și Copenhagen Philharmonic, apoi a făcut un turneu în Italia cu Britten Sinfonia și a întreprins alte două turnee majore în Australia. De asemenea, s-a întors la New York pentru a contribui la sărbătorile Centenarului Balanchine de la Lincoln Center.

   Paul Mann a fost dirijor-șef al Orchestrei Simfonice din Odense din Danemarca până în 2008, unde a obținut aprecieri considerabile de critică și unde a început o carieră distinsă în studioul de înregistrări, realizând numeroase înregistrări dintr-o gamă largă de repertoriu, pentru case de discuri precum Bridge, Warner Classics, Da Capo și EMI. Discografia sa pentru Toccata Classics cuprinde acum aproape douăzeci de discuri, toate cu un repertoriu rar și neînregistrat anterior, dintre care o mare parte este interpretată în propriile sale ediții recent pregătite.

 Johannes Brahms

   Pentru a fi cât mai aproape de adevăr în ceea ce privește viața strălucitului compozitor am apelat la Wikipedia și, pe acolo pe unde am avut date certe am intervenit cu surplusuri. S-a născut în 1833 la Hamburg. Tatăl său, care i-a dat primele lecții de muzică, era contrabasist. Brahms s-a remarcat la pian și ajuta la suplimentarea venitului relativ scăzut al familiei, prin interpretări în restaurante și teatre, precum și prin oferirea de lecții de pian. Deși povestea larg-cunoscută este că Brahms a trebuit să cânte la pian prin baruri și bordeluri, studii recente, precum cele ale lui Kurt Hoffman, sugerează că acest fapt este probabil incorect. Într-o perioadă, el a învățat și violoncelul, deși progresul său a fost întrerupt odată cu sustragerea instrumentului chiar de către profesorul său. 

 

   Tânărul Brahms a interpretat câteva concerte publice, dar nu a devenit foarte cunoscut drept pianist (deși mai târziu avea să interpreteze ambele prime-audiții ale lucrărilor sale Concertul pentru pian Nr. 1 în 1859 și Concertul pentru pian Nr. 2 în 1881).

A început să și compună, însă eforturile sale n-au primit atenția cuvenită până în 1853, când a mers într-un turneu de concerte alături de Eduard Reményi. În acest turneu, a făcut cunoștință cu Joseph Joachim, Franz Liszt și mai târziu a fost prezentat lui Robert Schumann. Reményi s-a simțit, însă, ofensat de eșecul lui Brahms în a aprecia cu toată inima Sonata în B minor a lui Liszt într-o vizită la Curtea de la Weimar, unde Liszt era muzicianul curții, iar Brahms a adormit la una dintre operele recent compuse ale acestuia. Mulți dintre prietenii lui Brahms au afirmat că Reményi, fiind un curtezan șlefuit, se aștepta ca tânărul Brahms să se conformeze practicii obișnuite a aplauzelor politicoase acordate piesei unei celebrități, însă acesta a afișat simple complimente amabile. I-a spus lui Brahms că prietenia lor trebuie să se sfârșească, deși nu era clar dacă Liszt se simțise sau nu ofensat. Joachim, însă, avea să devină unul dintre cei mai apropiați prieteni, iar Schumann, prin articole elogioase despre Brahms, a jucat un rol important în atragerea atenției publicului asupra compozițiilor tânărului. Lui Brahms i-a fost prezentată și soția lui Schumann, compozitoarea și pianista Clara, cu 14 ani mai în vârstă, față de care a avut o prietenie afectivă pasională, însă întotdeauna platonică. Brahms nu s-a căsătorit niciodată.

Mormântul lui Johannes Brahms în Cimitirul Central din Viena.

   În 1862 s-a stabilit permanent la Viena și a început să se dedice cu totul compoziției. Cu lucrări precum Un Recviem german, Brahms a dobândit în cele din urmă o solidă reputație și a devenit recunoscut încă din timpul vieții sale drept unul dintre marii compozitori. Poate că aceasta i-a oferit în sfârșit încrederea necesară pentru a termina prima sa simfonie; ea a apărut în 1876, după aproape zece ani de trudă. Celelalte trei simfonii au urmat apoi într-o succesiune îndestul de rapidă (1877, 1883, 1885).

Brahms călătorea adesea, atât pentru afaceri (concerte în turnee), cât și din plăcere. Vizita deseori Italia în timpul primăverii și de obicei se stabilea într-o așezare rurală plăcută în care putea compune în timpul verii. Îi plăcea în mod deosebit să petreacă timpul afară, unde simțea că putea gândi mai limpede.

În 1890, la vârsta de 57 de ani, Brahms a decis să renunțe la activitatea de compoziție. S-a dovedit mai târziu, însă, că nu și-a putut respecta decizia și în anii premergători morții sale a scris un număr de capodopere recunoscute, inclusiv cele două sonate pentru clarinet (1894) și cele Patru Melodii Serioase (Vier ernste Gesänge, 1896).

În timpul terminării melodiilor din cadrul celei de-a CXXI-a compoziții ale sale, Brahms a căzut lovit de cancer (sursele sunt incerte asupra localizării bolii, dacă era vorba de ficat sau pancreas). Starea i s-a înrăutățit treptat și la 3 aprilie 1897 s-a stins din viață. A fost înmormântat la Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Viena.