Crama Teodor - născută din tradiție și pasiune

 Se spune că după o petrecere nereușită deasupra piramidelor, pământul, apa și soarele s-au retras pe Valea Loarei să dezbată ce ar fi mai bine pentru omenire atunci când bucuria sau depresia tind să pună stăpânire. Așa s-a născut o licoare fermecată care avea darul de a înmii bucuria și de a alina depresia și i-au spus simplu - vin. Au deliberat că nu oricine are căderea să descopere arta producerii vinului și nu oriunde aceasta poate naște capodopere.

    Printre puținele locuri atinse de bagheta magică a triumviratului este și Ținutul Sătmarului, pe Dealurile Răteștilor, acolo unde picătura de rouă se așează pe boaba de strugure, rod al pământului, în unghiul ideal pentru a o pârgui. După ce au ales meleagul s-au uitat în jur după oamenii locului pentru a-l alege pe cel mai harnic și cel mai destoinic să-i dea harul producerii licorii vrăjite. Astfel au dat peste mezinul familiei Giurgiu.

   Teodor Giurgiu, actualul descendent al familiei Giurgiu, chiar dacă nu ne-a cadorisit cu rețetele păstrate din moși strămoși ne-a depănat din amintirile sale:

   “Dulce mi-eşti tu tinereţe cu pasiunea ta cu tot – aşa îmi sună în minte visul anilor cei mai frumoşi, lucru ce mi l-am spus ani de-a rândul, amintindu-mi cu jind de dragostea tatălui meu pentru un vin rupt din rai. Nu e dorinţă mai arzătoare în inima unui iubitor de vinuri decât aceea de a avea propria lui cramă, unde să-şi practice alchimia, transformând strugurii în dragoste pură. De când îmi pot eu aduce aminte, aşa mic şi timid cum eram, încă îl aud pe tata povestind cu ardoare de tinereţile sale, petrecand câțiva anișori printre viile Banatului, cum rupea câte un ciorchine şi-l întorcea pe toate părţile, inspirându-i mireasma. Ţiu minte cum descria acel miros inconfundabil al mustului. Și acum parcă-mi plouă-n gură când mă gândesc. La final de toate, nu pot uita gustul primului pahar de vin în care mi-am înmuiat buzele pe când nu eram nici măcăr de-o schioapă. Aceea a fost clipa când am stiut care mi-e visul în astă viaţă. Trecut-au anii şi meșteșugul s-a deprins de mine, iar la rândul meu le-am insuflat fiilor mei pasiunea pentru vie și vinuri, alături de dragostea nestăvilită pentru frumos şi bun gust, mai întai de toate. În aceste vremuri, după timp trecut si răbdare multă, cu sudoarea frunții am clădit visul tinereţii mele în realitate – CRAMA TEODOR.

   Un vin este la fel de de bun ca şi pământul din care-i creşte rodul. Strugurelui îi prieşte nespus de bine solul de Răteşti, un pământ cu argilă nisipoasă şi o aciditate naturală perfectă. De la strugure până la vin, iar apoi din sticlă în pahar, vinurile Cramei Teodor vor avea mereu o aciditate echilibrată şi un caracter pronunţat al acestei regiuni rurale (terroir).

   Din bogăţiile naturii am ales să cultivăm acele soiuri cu o savoare aparte. Vinuri roşii sau albe, toate soiurile alese au acel ceva ce le face demne pentru una dintre cele mai distinse crame româneşti.

  

   Pe când pe aceste plaiuri, cu veacuri în urmă, șvabii şi-au pus în practică îndeletnicirea în a cultiva viţa de vie, nimeni nu avea să ştie că asta va avea sa fie locul unde visul strămoșilor mei avea să prindă rădăcini. Pe dealurile din Sătmar, în localitatea Răteşti, ne-am decis să punem bazele pentru ceea ce avea să devină Crama Teodor. Aici pe pământul ce ni l-a pus natura deoparte, cele 12 hectare de vie se întind nemărginit catre orizont, trăindu-şi viaţa pe pământ prielnic şi roditor. Alături viei îi stă de straja lăcaşul unde se infăptuieşte magia – crama visurilor noastre - un veritabil templu al vinului si al bunului gust.”

 Oenoturism la Crama Teodor

    Cu o capacitate de vinificare de 100.000 de litrii şi multiple soiuri vinificate, Crama Teodor se bucură de un profil de activitate competitiv şi de o notorietate puternică. Ca şi soiuri vinificate amintim: Sauvignon Blanc, Tămâioasă Românească, Riesling de Rhin, Pinot Gris, Traminer Roz, Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră, Merlot, Cadarcă, Pinot Noir. Nava Amiral (Flag-ship-ul) Cramei Teodor este reprezentat de către “Pinot Grigio”. Dintre premiile câştigate la competiţii amintim: Medalie de Argint in 2018 la concursul Pistonul de Aur, Brăila pentru Sauvignon Blanc 2017 şi Pinot Grigio 2017 (probe de tanc); Medalie de Bronz la concursul BASF „Povești cu vinuri românești”, 2018, faza regională Oradea, pentru Sauvignon Blanc 2017.

    Totodată, Crama Teodor, vine cu facilităţi pentru doritorii ce vor sa viziteze şi să deguste din vinurile cramei. Totul se face cu programare în prealabil, putându-se organiza vizite cu degustări la cramă, pentru grupuri până la 20 de persoan.

   Pentru cei care doresc să îi caute este foarte simplu: încaleci pe Pegas și acolo unde simți adierea vântului cum mângâie coama dealului sub soarele pieziș al dimineții, te oprești la bătaia lină de picior a calului înaripat și adăști ca roua să se prelingă de pe ciorchine. Acolo este tărâmul pe care îl cauți. Pentru cei izolați în realitate pot fi găsiți pe DN 19 (E 81), la 22km de Satu Mare și la 70 de km de Zalău, adresa fiind Crama Teodor, str. Principală, nr. 333, loc. Rătești, jud. Satu Mare, tel. 0728114240, e-mail tgiurgiu@yahoo.com.

   Pe de altă parte există un magazin Crama Teodor și în Satu Mare pe str. Octavian Goga, nr.1, la parterul blocului cu următorul program: marți - vineri 10 - 18, sâmbătă 9 - 17

 

 

 

2018 alb sec

Adeodatus Pinot Gris

Aromă: Un vin proaspăt, cu reflexii verziu-gălbui, cu note olfactive de banane, grapefruit, citrice și salcâm. Gustul foarte proaspăt și perfect armonizat cu spectrul aromatic.

Vin de calitate superioară IG Dealurile Satmarului.

*Conține sulfiți Alc. 12,4%

2018 alb sec

Adeodatus Tămăioasă Românească

Aromă: Un vin gălbui pai, provenit dintrun vechi soi românesc, care în terroir-ul lui din nord-vestul României, Rătești - Satu Mare, oferă un gust minunat, exuberant sprințar, cu o puternică aromă de busuioc și miere proaspătă. Vinificat sec cu un rest de zahăr echilibrat de o aciditate plăcută, deschide cu succes sufletele mesenilor și curiozitatea acestora și pentru celelalte vinuri ale Cramei Teodor.

Vin de calitate superioară IG Dealurile Satmarului.

*Conține sulfiți Alc. 12%

2018 roze demisec

Adeodatus Merlot Roze

Aromă: un vin cu delicatețe și savoare excelentă, cu arome de cireșe, zmeură și prune proaspete, cu o remarcabilă prospețime și fructuozitate.

Vin de calitate superioară IG Dealurile Satmarului.

*Conține sulfiți Alc. 13,5

2017 roșu sec

Adeodatus Pinot Noir

Aromă: Cu un contrast bun de aciditate și un echilibru în partea de zaharuri nefermentate, taninuri medii plăcute, notele olfactive merișoare, zmeură și cireșe negre, vin să îmbogățească frumos, un vin etalon al Cramei Teodor.

Vin de calitate superioară IG Dealurile Satmarului.

*Conține sulfiți Alc.

2017 roșu sec

Adeodatus Fetească Neagră

Aromă: Arome de ardei gras roșu, mahaleb, prune grase supracoapte și ușor condiment pe final, menține aceeași notă consistentă și în spectrul gustativ, cu o intensitate medie atât pentru dulceață cât și pentru prospețime.

Vin de calitate superioară IG Dealurile Satmarului.

*Conține sulfiți Alc. 13,2%

2017 roșu sec

Adeodatus Merlot

Aromă: Cu o exprimare directă și tipică, ce nu se lasă deloc așteptată, ne dezvăluie note olfactive de cireșe, zmeură și prune proaspete, în echilibru cu prospețimea gustului și structura echilibrată.

Vin de calitate superioară IG Dealurile Satmarului.

*Conține sulfiți Alc. 13,5%

2016 roșu sec

Adeodatus Cabernet Sauvignon

Aromă: Gustul intens, cu un echilibru perfect între zaharurui, aciditate și astringența taninurilor, este în echilibru perfect cu aromele de fructe de pădure proaspăt culese.

Vin de calitate superioară IG Dealurile Satmarului.

*Conține sulfiți Alc. 12,5%

2017 sec

Sauvignon Blanc

Aromă: Vin de culoare strălucitoare, galben-canar cu reflexe verzui. Vin tipic, cu aromă de soc, flori de viță de vie, salcâm și note citrice de final. Are o aciditate echilibrată și un posgust lung
Recomandări culinare: Vin excelent pentru aperitive, brânzeturi si carne albă. Merge bine și la pește afumat.

Vin de calitate superioară IG Dealurile Satmarului.

*Conține sulfiți Alc. 14%

2018 sec

Tămăioasă Românească

Aromă: Un vin sec elegant, suplu cu o prospețime aparte dată de aciditatea echilibrată. Are un pronunțat gust de fagure de miere, ananas, caise cu tonuri citrice și arome de busuioc, flori sălbatice,flori de tei și salcâm.
Recomandări culinare: Vin foarte potrivit pentru salate, brânzeturi fine și carne albă

Vin de calitate superioară IG Dealurile Satmarului.

*Conține sulfiți Alc. 11,8%

2016 sec

Sauvignon Blanc

Aromă: Vin de culoare stralucitoare, galben-canar cu reflexe verzui. Vin tipic, cu aromă de soc, flori de viță de vie, salcâm și note citrice de final. Are o aciditate echilibrată și un postgust lung.
Recomandări culinare: Vin excelent pentru aperitive, brânzeturi și carne albă. Merge bine și la peștele afumat.

Vin de calitate superioară IG Dealurile Satmarului.

*Conține sulfiți Alc. 12,5%

2016 demidulce

Tămăioasă Românească

Aromă: Vn de culoare galben-verziu cu reflexe aurii. Este un vin parfumat, floral, cu iz de flori de salcâm şi busuioc. Un gust fin şi elegant cu tipicitate, este completat de un postgust lung.
Recomandări culinare: Ideal pentru desert.

Vin de calitate superioară IG Dealurile Satmarului.

*Conține sulfiți Alc. 11,2%

2018 demidulce

Tămăioasă Românească

Aromă: Vin parfumat floral cu iz de flori de salcâm și arome pronunțate de busuioc, fin, elegant, cu tipicitate și un post gust lung.
Recomandări culinare: Ideal pentru desert.

Vin de calitate superioară IG Dealurile Satmarului.

*Conține sulfiți Alc. 10,3%

2018 sec

Riesling De Rhin

Aromă: Vin alb- verzui strălucitor cu un rafinat gust de mar verde arome de caisă cu aciditate bună dar echilibrată complex și elegant. Are un pronunțat terroir definind bine zona de producție
Recomandări culinare: Se servește bine racit

Vin de calitate superioară IG Dealurile Satmarului.

*Conține sulfiți Alc. 12%

2017 sec

Pinot Gris

Aromă: Vin de culoare galben-pai cu nuanțe verzui. Arome fine de flori de câmp cu note pronunțate de miere și minerale, echilibrat, proaspăt și catifelat
Recomandări culinare: Merge bine la aperitive, brânzeturi, carne albă dar si fructe de mare

Vin de calitate superioară IG Dealurile Satmarului.

*Conține sulfiți Alc. 13.9%

2017 demidulce

Pinot Gris & Sauvignon Blanc

Aromă: Un vin plcăcut aromat, dominat de aromele de soc și flori de câmp. Bine echilibrat de o aciditate bună, pastrează excelent gustul floral-fructat
Recomandări culinare: Excelent pentru desert. Se servește bine racit

Vin de calitate superioară IG Dealurile Satmarului.

*Conține sulfiți Alc. 11,9%

2018 demisec

Pinot Gris & Traminer Roz

Aromă: Vin de culoare roșcat-aurie din PINOT GRIS și TRAMINER ROZ care acumulează cu usurinta zahăr și il face pretabil la vinificare in demisec. Un cupaj foarte personal, și amplu, fin cu arome ce sugerează “finul de curând cosit” dominat pe final de arome de trandafir
Recomandări culinare: se serveste din racit

Vin de calitate superioară IG Dealurile Satmarului.

*Conține sulfiți Alc. 12,2%

2018 sec

Fetească Neagră

Aromă: Acest roze de culoare roz-mov-pal are prospețimea mirosurilor de fructe de padure în pârg, completat perfect cu mirosul murelor și afinelor coapte. Gustul, într-un echilibru frumos între dulce și acrișor și taninuri fine, confirmă calitatea strugurilor și munca celor din crama pentru obținerea acestui roze minunat.

Vin de calitate superioară IG Dealurile Satmarului.

*Conține sulfiți Alc. 14,3%

2018 demisec

Mertlot

Aromă: Vinificat in roze, a rezultat un vin cu delicatețe și savoare excelentă, cu o remarcabilă prospetime și fructozitate
Recomandări culinare: Recomandat la salate și desert.

Vin de calitate superioară IG Dealurile Satmarului.

*Conține sulfiți Alc. 11,4%

2018 demidulce

Cadarcă

Aromă: vin care impresionează prin prospeţime, fructuozitate şi echilibru dat de o aciditate excelentă compensând resturile de zahăr din fruct. Tradiţia străveche a acestui soi îi conferă atât gustul îmbietor, cât şi notorietatea sa de neclătinat.
Recomandări culinare: Acompaniază perfect deserturile

Vin de calitate superioară IG Dealurile Satmarului.

*Conține sulfiți Alc. 10,2

2017 sec

Dealurile Rătesti Cupaj

Aromă: un vin cu un gust impetuos și expresiv, fructat cu arome perceptibile de coacăz negru, vișine bine coapte, fructe de pădure și note de condimente către postgust.

Vin de calitate superioară IG Dealurile Satmarului.

*Conține sulfiți Alc. 12,9

2018 sec

Cabernet Sauvignon

Aromă: vin de culoare rubinie intensă în care se face bine simțită aromele de mure, coacăz negru, cireșe, nucșoară și piper.
Recomandări culinare: Asocierea lui la mesele cu carne roșie va da satisfacție.

Vin de calitate superioară IG Dealurile Satmarului.

*Conține sulfiți Alc. 14%

2018 sec

Pinot Noir

Aromă: u un contrast bun de aciditate și un echilibru în partea de zaharuri nefermentate, taninuri medii plăcute, notele olfactive de merișoare, zmeură și cireșe negre, vin să îmbogățească frumos, un vin etalon al Cramei Teodor.

Vin de calitate superioară IG Dealurile Satmarului.

*Conține sulfiți Alc. 12,2%

Voroave către Victoria

 Atunci când inima te-nghesuie și mintea-ți dă iertare,

 Atunci când foarfecele taie cu îngăduința ta,

 Atunci când logica îți spune că nu e de pierzare,

 Abia atunci copilă, încredete în ea.

                                  Cum vrea

 Iubește fluturele și șpanul deopotrivă,

 Urăște doar o umbră sau vreun gând spulber,

 Copilărește cum nimeni nu-ți stă împotrivă

 Și soarta îți va fi doar drum către reper.

                                 Aievea

 Aduți aminte fată că mama ți-e suport,

 Adu-ți aminte scumpo că tac-tu-i o racletă,

 Strînge-n tine sevă, și măduvă, ș-efort

 Ș-apoi trimite-n lume simbolică navetă

                             Cu rost de stea

Mirel Rădoi, selecționerul echipei naționale de fotbal, intervievat astăzi de mine.

Cum credeți că vor depăși componenții echipei naționale această perioadă (atât la nivel de grup cât și individual)? Credeți că vor fi componenți problemă în acest sens? Dacă da, se lucrează individual cu ei?

În primul rând, toți jucătorii din circuitul echipei naționale se află acum în programul cluburilor de care aparțin. Ei urmează, așadar, recomandările și indicațiile fixate de staff-urile de la cluburi. Eu și colegii mei din staff-ul echipei naționale suntem în contact permanent cu ei, la fel preparatorul fizic e în legătură cu omologii lui de la cluburi, dar nefiind în perioadă FIFA, să îi avem la lot, coordonarea programului lor depinde de cluburi.

Nu am nicio îndoială în privința modului în care vor respecta recomandările autorităților pentru această perioadă și nici în ce privește recomandările de pregătire fizică, ce țin de viața de fotbalist. Și spun asta inclusiv în urma discuțiilor avute cu ei. Sunt jucători reponsabili, înțeleg pericolul și au grijă de ei și de familiile lor.

Cred că această perioadă va fi un test pentru fiecare dintre noi și vom ieși toți mai puternici.

Considerați că aceste amânări ale disputelor oficiale sunt benefice sau malefice în privința calificării? Motivați vă rog răspunsul.

Faptul că nu jucăm meciul din Islanda în luna martie am considerat că este în avantajul nostru. Programarea inițială, în luna iunie, ne scăpa, cel puțin aparent, de grijile privind starea terenului și condițiile meteo. Dar evoluția situației generale a dus la încă o amânare, iar acum nu știm exact data acestei partide, așteptăm toți decizia UEFA. Oricum, noi eram pregătiți de acest meci și pentru luna martie. Cred că pe primul loc, acum, e sănătatea fiecăruia. Va veni vremea să ne gândim și la fotbal, sunt sigur de asta, dar va mai dura.

Cum vedeți viitorul echipei naționale prin prisma acțiunilor personale pe care le veți avea pentru îmbunătățirea sistemului de selecție și care sunt aceste acțiuni?

De la finalul lunii noiembrie până la oprirea competițiilor, atât eu, cât și colegii mei din staff-ul echipei naționale, am fost permanent prin țară și în străinătate la partidele jucătorilor noștri. Urmărim pe viu, analizăm, avem materiale. Mai mult decât atât, fiind selecționer U21 înainte, cunosc foarte bine jucătorii noștri, și tineri, și mai experimentați. Practic, din martie 2018, când am început ca manager sportiv al României U21, am intrat în circuitul loturilor naționale.

Nu cred că sistemul de selecție în sine e o problemă la naționala de seniori, marea provocare este să reușim împreună să aducem într-o formulă competitivă jucătorii cu experiență și talent, alături de cei tineri și la fel de talentați, care au demonstrat la nivel U21. Prin prisma acestor lucruri, cred că viitorul trebuie să sune bine.

În ce măsură vă puteți implica în procesul de selecție al echipelor reprezentative mici (copii, juniori...)? Nu pe „cine?” ci „cum?”

Eu sunt totdeauna deschis și dornic să ajut cu priceperea mea și ideile mele. Din fericire, modul de lucru la FRF este unul care încurajează colaborarea dintre selecționerii loturilor naționale, de la U15 până la seniori. De fiecare dată când pot fi de folos colegilor mei, o voi face cu toată inima. Dar nu cred că această implicare poate fi directă în procesul de selecție! Nici nu trebuie să fie așa!

Pot oferi o părere sau un sfat, dar e nevoie de decizia finală a fiecărui selecționer, la capătul procesului de monitorizare și selecție a jucătorilor, pentru fiecare lot. Ține de autoritatea și responsabilitatea fiecăruia. Atât în privința numelor de jucători, cât și în privința modului de selecție, la care vă referiți. Așa e corect și așa vom lucra.

Ce jucători născuți în județul Satu Mare sau care au jucat pe la echipe sătmărene îi aveți în vizor pentru lotul național, atât din cei consacrați cât și din cei tineri? Aș dori să-i și caracterizați puțin.

Doi dintre jucătorii pe care îi monitorizăm sunt Eric Bicfalvi și Adrian Rus.

Pe Eric, născut la Carei, în județul Satu Mare, îl știu foarte bine pentru că am fost și coechipieri o vreme. E un jucător care s-a impus într-un campionat puternic și care solicită foarte mult fizic, cel din Rusia. A ajuns la maturitate și cred că poate să ofere mai mult echipei naționale decât a făcut-o până acum. Depinde însă de traiectoria lui în lunile care vor urma după pandemie.

Pe Adi, din același județ, îl cunosc pentru că am lucrat împreună în campania Euro U21 din 2019 și este un jucător foarte talentat, un exemplu de seriozitate și un caracter extraordinar. Face parte din viitorul naționalei, din punctul meu de vedere.

Atât Adi, cât și Eric, au început fotbalul în Satu Mare, nu doar că provin din acest județ. Așadar, pe lângă potențial fotbalistic, eu cred că zona încă are capacitatea, prin oameni pricepuți și dedicați, să contribuie la șlefuirea și promovarea tinerilor noștri de valoare.

Frustrarea mea

   Nu știu ce se întâmplă cu lumea asta. Parcă suntem bătuți toți în cap. Nimeni nu mai muncește. Toți stăm cu mâna întinsă. Stăm ca măgarii în case și pământul rămâne nelucrat. Autoritățile seamănă panică. Presa seamănă panică. Mediile de socializare seamănă panică. Nu-i a bună! Trebuie să facem ceva. Suntem un popor harnic și curajos. Cel puțin așa ne-au învățat bunii noștri. Tot ei ne-au învățat să nu aruncăm nici ultima firimitură. Noi, acuma, aruncăm la coș toată munca noastră din ultimul secol. Vom ajunge la nivelul anului 1920. Ca după război. Foamete! Foamete! Foamete! Toate resursele noastre se duc pe apa sâmbetei. Stăm cu mâna întinsă să primim de pomană ultimele rezerve ale vistieriei statului. Haideți la muncă fraților!

   Nu vreau  să par deplasat. Înțeleg că trecem printr-o perioadă grea și condițiile nu sunt normale, dar nici să stăm cu mâinile în sân și să așteptăm să ne pice banii în poală nu-i bine. Fiecare avem câte o bucată de pământ pe care să o lucrăm. Din care să scoatem profit. Cât de mic. Unii au pământul pe lângă casă, alții pe ogoare, alții în câmpul muncii să spun așa. Pentru unii „pământul” poate fi locul de muncă sau firma proprie, pentru alții poate fi talentul. Nu renunțați la a muncii „pământul”. La unii li s-a desființat locul de muncă. Reorientați-vă cu grabă!
   Îl citez pe Cristian Tudor Popescu: „toți suntem răspunzători de ceea ce se va întâmpla cu noi”, chiar dacă nu-l simpatizez foarte mult. Trebuie să înțelegem că nu este numai vorba de noi sau de părinții noștri. Țara asta trebuie să aibă un viitor. Copiii noștri trebuie să aibă un viitor. Așa cum procedăm acum, și nu este vorba numai de pandemie, secătuim țara de toate rezervele ei. De toate valorile ei. De valorile supraterane, inclusiv cele umane, și de cele subterane. Practica populistă de până acum nu s-a transformat prea mult. Panica ce rezultă din pandemie face ca actuala guvernare să ofere, din nou, cadouri nemeritate persoanelor fizice și chiar la unele juridice. Sub pretextul că dă la cel ce n-are, nu face diferență că unii n-au pentru că nu muncesc, alții n-au pentru că nu merită și doar o parte au fost cu adevărat loviți de soartă. Criteriile de sortare a candidaților la foloase necuvenite sunt aproape inexistente.

   Haideți la muncă fraților! Haideți cu toții la muncă pentru sănătatea noastră și a celor ce ne vor urma!
                                                               
  

  

Doar dorință

Pășunea cântă sub bocanc
De bucurie multă,
Pe spate-s ud de la rucsac
Și pleata vântu-ascultă

În vale satul s-a ascuns,
Între pădure și pârău
Rămas în urmă pui de urs
S-audă șipot și durău

În față piatră și zăgani
Într-un contur pe cer
Ca într-o horă de țigani
Ce joacă-n șatră sincer

În trup zvâcnește-o bucurie
Ce doar un lup o poate-afla
Atunci când plin de reverie
Băună când s-aprinde luna



   Autocritică la „Doar dorință”

   Poate că autorul a încercat o poezie de patru catrene cu rimă încrucișată în ritm iambic dar, din punct de vedere tehnic, nu i-a prea reușit. Numărul silabelor fiecărui vers este cam aleatoriu variind între 6 și 8 fără o anumită logică. Iambul este faultat în două rânduri de troheu (ex: bocanc sau sincer). Catrenele sunt întradevăr catrene. Rima nu este chiar elegantă fiind pe alocuri forțată (ex: bocanc - rucsac, ascuns - urs) sau chiar inexistentă (afla - luna). Concluzia este că ne aflăm doar în fața unei încercări sau a unui ciot de poezie.

   În ceea ce privește conținutul avem cuvinte mai blânde față de versificator. Chiar dacă titlul arată o neputință, din conținut rezultă un tonus pozitiv și o cunoaștere a domeniului pe care îl explorează. Nu se înțelege bine dacă este vorba despre o călătorie solitară sau a unui grup. Optimismul reiese din cuvinte ca bucurie (folosit chiar de două ori) sau horă. Dacă însă încercăm să pătrundem mai adânc în mintea autorului am putea asocia aceste versuri cu însăși viața.

   Prezentul este elocvent în prima strofă în care autorul asociază zgomotul ritmic al pășunii ce a invadat cărarea, prea rar folosită de picior de om, cu un cântec. Concubinajul său cu natura rezidă și din „pleata vântu-ascultă”, adică șuvițele lungi de păr se joacă în funcție de direcția și intensitatea dictatoriale ale mișcării aerului. Faptul că a ajuns la acest nivel, pe pășunea alpină, și faptul că fericirea exultă din el înseamnă că este satisfăcut de ceea ce a realizat până acum. Poate că este chiar mândru.

   În strofa a doua apare trecutul. Cum spuneam, nu se simte un regret privind înapoi. De la apa cea mare și până aici, deasupra norilor și a florei de mari dimensiuni, a trecut prin mai multe experiențe, experiențe care nu l-au lăsat insensibil la viața din jurul său. Comunitatea, copiii, natura prin esența sa au răzbătut de la cursul lin la cel turbulent fără să-i curme aspirațiile. Se simte că în această călătorie  de ieri și până azi a acumulat un anumit grad de înțelepciune de care nu ar dori să se bucure singur.

   Viitorul? Viitorul este în sus. Spre cer. Dar mai e până acolo. Nici acesta, în viziunea autorului, nu-i plumburiu. Ba chiar se așteaptă la noi provocări până acolo sus, în vârful piscului. Se așteaptă la acumulări de noi învățături care să-i alimenteze dorința de a cunoaște. Se așteaptă la plăceri de alte nuanțe. Ați văzut vreodată vreun țigan care să cânte sau să danseze artificial sau fals?

   Există și un postviitor. Un viitor de dincolo de viitor. Un viitor cu chip de lup. Văzut de acolo de sus, din cer, acest lup, acest alter ego al celui ce-a înșirat aceste strofe, reprezintă puterea dominantă asupra celor știute și curiozitatea asupra celor neștiute.

Brănișca

    Brănișca este un sat de pe Valea Mureșului, undeva între Deva și Ilia. Lunguieț, se desfășoară în principal între calea ferată și malul stâng al Mureșului. Oamenii locului, circa 700 de suflete, au căpătat înțelepciunea și fluența Mureșului. Sunt conștienți că toate au un început și un sfârșit. Ca și Mureșul. Tot ca și în cazul Mureșului ei nu știu unde se află acest început și acest sfârșit. Doar din cărți. Ei știu că începutul nu și-l pot aduce aminte iar sfârșitul și-l doresc cât mai departe. Până atunci laitmotivul Mureș se desfășoară pe firul vieții lor prin meandrele timpului și al întâmplării. Aici Mureșul, adică viața, curge lin, aproape imperceptibil. Din când în când clipocitul unui pește care mai ia o gură de aer străbate liniștea din jur precum câte o întâmplare banală dezbătută intens la biserică, crâșmă sau căminul cultural.

    Castelul Josika (se pronunță „ioșico”) provoacă isroria în acest sat comună. Construit inițial pe ruinele unei fortărețe militare din secolul al patrulea, castelul a fost în nenumărate rânduri dărâmat, reconstruit, ars, restaurat, părăsit, mutat, vândut, naționalizat și în sfârșit retrocedat. Numele de Josika îl poartă din 1784 după o răscoală a țăranilor de aici și nu numai de aici care a dus la pârjolirea acestuia. Miklos Josika l-a refăcut în același stil renascentist, cu patru bastioane și o capelă. Astăzi a mai rămas doar capela romano-catolică și un zid exteriot. În apropierea lor, în secolul XIX s-a construit un alt castel, în stil clasicist, care i-a împrumutat numele și renumele. Astăzi castelul găzduiește un „Centru de Asistență și Îngrijire”, mai popular spus „Casă de nebuni”.

   Pentru mine Brănișca a însemnat clasa a treia. Mama a fost din nou mutată cu serviciul. De data asta la Sanatoriul TBC Brănișca. Sanatoriul pe acea vreme, 1964-1965, se găsea tocmai pe domeniul Castelului Josika. Locuiam și noi pe acest domeniu, într-o construcție separată, fără etaj, în care se găseau șase locuințe de servici (cameră cu baie) de-a lungul unui culoar. Masa o luam la sala de mese înainte sau după ce mâncau bolnavii. Uneori mai mâncam și în cameră. Mergeam cu sufertașul (DEX - ansamblu alcătuit din câteva vase așezate unul peste altul și fixate pe un dispozitiv cu mâner, în care se transportă mâncarea) la bucătărie și aduceam cele trei feluri de mâncare.

    La școală mergeam dimineață. Adio limba germană. Aici eram cuplați cei din clasa a treia cu cei din clasa întâia în aceeași încăpere, cu aceeași învățătoare. Nici să mă pici cu ceară nu mai îmi aduc aminte de învățătoarea sau învățătorul de atunci. Atâta țin minte că nivelul meu de cunoștințe era mult mai ridicat decât al celor din jur. Uneori chiar mai ridicat decât al cadrului didactic. Nu știam nimic în plus la terminarea orei față de începutul acesteia. Ba, tot am aflat ceva. Că n-am voce muzicală. Temele mi le făceam în cameră sau afară. Uneori nu mi le făceam de loc. Străbăteam păduricea din soc și stejar de pe domeniu, până pe malul Mureșului. Aici aveam tot felul de activități. Lulu, colegul meu de bancă, și Sanda (o fetiță de grădiniță tare zurlie, nu sunt convins că acesta îi era numele) erau prietenii mei de hoinăreală. Ba pescuiam, ba învățam să ne sărutăm, construiam fluiere din lemn de soc, construiam bărcuțe din hârtie și le dam drumul spre Dunăre și alte cele. Bacul, aflat la la o distanță de două lanuri de trifoi în aval era o altă atracție. Veneau cărucioare, căruțe și uneori mașini să trecă dincolo, pe celălalt mal, la șosea. Treceam și noi, că ne lăsa nea Gheorghe. Ba, odată ne-a lăsat pe noi cu prăjina că el „mere să bea o țuică”. A venit repede înapoi și n-am reușit să traversăm pe nimeni. Mă și închipuisem un barcagiu din ăla cum văzusem la Sibiu într-o pictură. Fusesem cu școala din Mediaș la Muzeul Brukenthal. Altă dată ne-a învățat un bolnav să fumăm ramurile mai subțiri ale socului. Am tușit și am renunțat repede.

   Drumul de la școală la sanatoriu nu era lung dar mie îmi plăcea foarte mult. Clima, în general blândă, îmi favoriza fanteziile, gândurile mele zburând care-n cotro, spre diverse, realizări, planuri sau dorințe. Cu haina școlară dar cu pantaloni scurți eram puțin atipic. Mai puneam câteodată ghiozdanul pe marginea drumului și cu alți 7-8 băieți încingeam câte o partidă de fotbal având drept minge o consevă. Când se boțea prea tare o schimbam cu alta de la lada de gunoi a chioșcului (natura era mai curată atunci...). Foarte rar mai apărea și o minge de cauciuc. Alea de 13 lei erau grozave. Cine avea atâția bani? Mama avea un salariu de puțin peste 500 de lei din care trebuia plătită și masa.

    Când intram pe poarta sanatoriului cu ghiozdanul târându-l aproape după mine, cu hainele boțite și cămașa pe jumătate afară, aproape întotdeauna mă întâlneam cu domnul doctor (n.a. - Dr. Silaghi, directorul sanatoriului). De fiecare dată avea ceva în buzunar pentru mine. Ba o bomboană, ba un cavit, uneori glucoză sau câte o jucărie meșterită de el. Doamna doctor, soția lui, era un pic mai distantă dar simțeam că ține la mine. Peste ani am auzit-o pe mama, discutând cu o soră de-a ei, că au vrut să mă înfieze. Nu totul era ca pe roze:

    - În halul ăsta se vine de la școală? Treci acasă și te spală! Schimbă-te și hai la masă! - se răstea mama încercând să mă prindă de urechi sau, când eram de nerecunoscut, cu o joardă în mână mă altoia peste picioarele goale.

   Aleea de la poartă la „acasă” era o poezie. Între poartă și castel era o fântână arteziană ce părea naturală. Îmbrăcată în iederă și un fel de mușchi avea un „ceva” de care avea să-mi fie dor mult timp. Imediat după poartă, înainte de arteziană se făcea o alee având pe partea dreaptă un șir de cireși cu cireșe amare, iar pe stânga flori, flori îngrijite cu atenție de personalul sanatoriului sub stricta supravehere a doamnei doctor. Ei, doamna și domnul doctor, locuiau în clădirea cu etaj din stânga porții. Nu era un palat dar era cochetă. Așadar aleea era o minunăție. Toamna când cireșii erau arămii, iarna cu pulpe de zăpadă împrăștiate pe ramuri, primăvara cu florile albe emanând tinerețe, începutul verii cu fructele amărui jucându-se în soare și în final cocoțîndu-se pe urechile mele... Vara... Vara n-am mai prins-o. După ce s-a terminat clasa a treia ne-am mutat.

  

Prima pasă

   Vara lui '63 a adus o nouă schimbare în viața mea. Am părăsit Mediașul pentru Hunedoara. Amintirea Luminiței (n.a. - vezi „Primordiu”) mă mai tulbura. Mai ales la început când încă nu-mi făcusem noi prieteni. Primul meu an școlar l-am buchisit la Mediaș. Datorită unei conjuncturi l-am făcut la limba germană chiar dacă, cu șase luni înainte de a începe școala, nu știam o boabă germană. N-am fost premiantul clasei dar nici printre mediocri nu m-am scăldat. Mai obidit am fost după ce m-a surprins învățătoarea dându-i un pupic pe buze fiicei sale, colega mea Mihaela.

   Așadar în toamna hunedoreană pașii mei spre educație s-au îndreptat tot la limba germană. Pentru că școala unde erau clase cu predare în limba germană se afla în centrul orașului străbăteam străzile pe jos, în fiecare dimineață dinspre OT2 (denumirea unui cartier - Orașul Tineretului) către centru și retur după prânz. În OT2 stăteam, la început, la o soră a mamei, Olga. Avea un copil, Măruțu, și mai aștepta unul, Sorin. Măruțu era prea mic ca să-l am partener de joacă, dar îl urmăream cum se juca în nisipul din groapa de lângă bloc. Câteodată îl mai uda cât se poate de natural pentru că, pe atunci, copiii mici nu prea purtau chiloței.

   Mama l-a cunoscut pe Vlad. Nu-i știu prenumele, iar numele l-am reținut pentru că era cât pe ce ca pe mama să o cheme așa. Ne și mutasem la el în garsonieră, în același bloc cu Olga. Ruptura s-a produs din cauza mea. Nu suportam să-l văd pe Vlad îmbrățișând-o pe mama. Olga s-a supărat tare Probabil ea le făcuse cunoștință. Oricum, a trebuit să ne mutăm. Și mama cu serviciul și din blocul respectiv. Până atunci mama lucrase la spitalul muncitoresc (un fel de spital județean de astăzi) unde Olga era o asistentă foarte bine văzută, mama fiind doar soră medicală, un fel de infirmieră de astăzi.

   Ca să nu-mi întrerup școala ne-am mutat la Buituri. Un fost sat care de curând făcea și el parte din orașul Hunedoara. Drumul spre școală era puțin mai lung, dar mai frumos. Am înlocuit străzile scurte și înghesuite cu plaiuri și bulevarde. Chiar aveam variante. Puteam merge pe coama dealului, ce reprezenta orizontul vestic pentru o bună parte a hunedorenilor sau, mai drept, pe lângă Stadionul Corvinul. Astăzi coama dealului este pigmentată cu blocuri iar stadionul se numește Mișa Klein. Terenul de zgură era primul care îmi ieșea în cale. Copii ceva mai mari ca mine băteau o minge adevărată, din aceea cu șiret, în niște tricouri prea largi pentru ei în care parcă înotau. Vai ce-i mai invidiam! M-am dus și eu la nenea ăla care le spunea ce să facă să-mi dea și mie voie să joc.
   - Ai teniși?
   - Nu. Dar am să-i zic la mama să-mi cumpere.
   A doua zi, cu lacrimi în ochi, priveam prin romburile mari din plasa gardului cum copiii fugeau după aceeași minge adevărată. Mama nu avea bani să-mi cumpere teniși.
   - Oricum ești încă prea mic pentru fotbal - a spus un alt nene ce stătea lângă mine la gard. Era tatăl unui protagonist de pe teren,
   După un timp, nenea ăla cu tenișii, m-a chemat înăuntru, mi-a dat niște teniși rupți, un tricou de două ori cât mine și un șort pe care l-am legat cu ață să nu cadă de pe mine și tuleo pe teren. Mai întâi m-a pus să mă încălzesc cu alți copii. Făceam cam aceleași mișcări ca la ora de sport cu tovarășa: alergare ușoară, rotații de brațe, de trunchi... Ne-a dat o minge, adevărată, și ne-a trimis în spatele unei porți să ne jucăm.
   Nu știu dacă numai atunci mi-a văzut ghiozdanul dar, după „antrenament”, m-a certat foarte tare și m-a tras de urechi dându-și seama că de fapt am lipsit în ziua aceea de la școală. Mi-a spus că peste doi ani să vin să mă înscriu. A fost primul meu contact cu fotbalul organizat.