luni, 9 august 2010

Marea zăpăceală

Nici nu a început bine campionatul şi s-a şi bulversat totul în viitoarea sa parte superioară a clasamentului. Suntem ameninţaţi că o echipă va dispărea (Unirea), că alta se va reorganiza (Steaua), alta nu are destui jucători (Dinamo), alta nu are atacanţi (Rapid), unora le-a plecat preşedintele (Steaua, Unirea, Timişoara), alta acuză lipsa de coeziune şi implicit are rezultate catastrofale (Vaslui). Doar la CFR totul este ok. Dar au zbârcit-o la Timişoara. Se mai întâmplă.
Acestea să fie motivele pentru care locurile de la doi la patru, în clasament, se află echipe cărora nu li se dădeau prea multe şanse pe la mijlocul lunii trecute? Mediaş, Braşov, Galaţi. Fiecare a avut câte două meciuri uşoare (cu nou promovate dacă îi vom considera şi pe târgjieni în această tagmă) şi un meci dificil (cu Timişoara, Steaua respectiv Rapid) şi fiecare are câte un atu în faţa celorlalte două. Mediaşul are două victorii în deplasare, Braşovul a avut cel mai în vogă adversar, iar Galaţiul a obţinut punctul minune în deplasare.
Aşadar cinci echipe cu şapte puncte, patru dintre ele fiind departajate de numărul golurilor înscrise şi doar una rămasă de căruţă la golaveraj. Ziceam, înainte de etapă, că sunt zece echipe fără înfrângere şi unsprezece echipe fără victorie. Înaintea meciului din această seară au rămas câte opt echipe de ambele părţi. Singura care s-ar putea situa în ambele tabere ar fi Gloria.
Două echipe nu au primit gol (Oţelul şi Rapid), una nu a înscris şi nici nu ştim dacă va mai apuca să înscrie în actualul campionat (Urziceni). Cel mai bun atac Dinamo - 9 goluri, cele mai "primitoare" apărări aceeaşi Dinamo, alături de Timişoara, U Cluj şi Sportul - 6 goluri. Cu menţiunea că studenţii bucureşteni sunt restanţieri la numărul de jocuri disputate.
Pe vineri.

3 comentarii:

Anonim spunea...

imi pare rau sa vad ce ati ajuns....comentati,va dati cu parerea ,va dati mari comentatori.candva in satu mare a existat o echipa de fotbal feminin numitaFLAMURA.nu a fost mare lucru,e adevarat,dar sa nu uitam ca au fost si cativa ani de succese.si mai ales ca un anumit om,zapacit de felul lui,a reusit sa adune de pe strazi niste fete si sa le aduca intro lume frumoasa.aceea a sportului.eu sunt o fosta jucatoare si tin minte ca au fost aduse fete de la casa de copii,sarace,batute de soarta,aletele cu probleme grave in familie.au ajuns,au jucat si se simteau libere,departe de probleme.eu citesc ziarul on-line,fiind plecata din tara.am aflat cu stupaore si azi pe site-ul primariei,la decese,am comfirmat.in 20.07 sa stins din viata csako tiberiu.nam citit un cuvant despre asta in nici unul din ziarele locale.RUSINE sa vafie.DUMNEZEU SAL ODIHNEASCA

Gruita spunea...

Trtimiteţi-mi, vă rog, o adresă de e-mail pe ienasoiu@yahoo.com să vă spun cum să găsiţi articolele respective.

Anonim spunea...

balazsroxana24@yahoo.com
multumesc