joi, 30 septembrie 2010

Cupid

Fugind de clipele stării pe loc, am reverii, sentimente şi o mare frică de a trage concluzii. Cum să descoperi valoarea în acţiunile unui om care prin prisma banului câştigat fără muncă (prin muncă înţeleg inclusiv o activitate intelectuală intensă, de durată, care duce la o rezolvare sau realizare tehnică dintr-un domeniu al cunoașterii, care prezintă noutate și progres față de stadiul cunoscut până atunci) înţelege că are dreptul să ia decizii asupra unei comunităţi. Să confişte simboluri, să manipuleze imagini fundamentale ale sportului românesc sau să impieteze grosolan asupra valorilor morale şi umane. Dacă mai deplâng mult mă veţi crede stelist.
Să trecem la etapa ce dă să-nceapă. La Timişoara se va desfăşura partida cheie. Se aşteaptă un spectacol de gală atât în zona verde a întâlnirii, cât şi pe brâurile violet-vişinii ce vor încuraja înfrăţite disputa de pe gazon. Cine a urmărit cu atenţie manifestarea celor două galerii în jocurile din ultimii doi-trei ani, cunosc cu siguranţă scandările giuleştenilor pro Timişoara şi cele a bănăţenilor pro Rapid, indiferent de ce adversar ar avea în faţă. Mai puţin lăudabil este faptul că întotdeauna sunt urmate de scandări anti Dinamo şi anti Steaua.
Tot derbi s-ar putea numi şi deplasarea liderului în Groapă. Până etapa trecută puneam comportarea oţelarilor pe seama ţintarului, ei neîntâlnind decât echipe cotate mai slab în teorie cu excepţia Rapidului, cu care de fapt nu au scos decât un punct pe malul stâng al Dunării. Uite că dacă vor învinge şi în Ştefan cel Mare, coroborat de un meci nul la Timişoara, ar duce spre o îndrituită părere că s-a stabilit deja, dacă nu campioana de toamnă, măcar marea surpriză a turului.
Meciul de la Mediaş reprezintă al treilea şi ultimul cap de afiş al etapei. Se aşteaptă dovada revitalizării şi omogenizării lotului vasluian, dar şi faptul că Pustai nu a aprins doar un şomoiog de paie întreţinut insistent, dar nu consistent, dinspre plămânii lui Eric.
În rest: colocviu studenţesc la Craiova cu un "U" dornic de performanţă în faţa unui Piţurcă sever şi rece; un anonim Steaua - Sportul în care ultima are şansa unei victorii în ochii mei (mai ales că Steaua vine după tensiunea din meciul cu Napoli); un anost Bistriţa - Urziceni; un fals CFR - Braşov; un insolent Victoria Brăneşti - FCM Târgu Mureş; un indolent Astra - Pandurii.
Să sperăm că nu va fi aşa cum am prezis pentru ultimele şase partide.
Pe marţi!

Niciun comentariu: