joi, 14 octombrie 2010

Pildă

Nu întotdeauna derbiul comunist al fotbalului românesc s-a întâmplat să fie şi derbiul etapei. Poate am fost un pic răutăcios, echipele Steaua şi Dinamo nemaiavând cu nimic de a face la ora actuală cu vechile principii comuniste, una ajungând chiar mai rău, iar cealaltă este învinovăţită de o dexteritate suplimentară în mânuire şi tastare. Totuşi, nu putem uita campaniile de despădurire a codrilor noştri seculari de pe malurile Mureşului (ASA, UTA), Someşului ("U"), Crişului (Crişul), Jiului (Ştiinţa), Timişului (Steagul), Prahovei (Petrolul), de mutilare a haiducilor din Giuleşti, Craiova sau Timişoara (Poli) sau chiar de exterminare a mult prea "capitalistelor" Ciocanul, Venus, Ripensia...
Să lăsăm nostalgia. Chiar dacă protagonistele ocupă doar locurile 4 (Steaua) şi 7 (Dinamo), întâlnirea din Groapă poate avea titulatura de derbi al etapei deoarece sunt echipele ale căror cumul de locuri din clasament este cel mai mic. Ca de obicei, prin minutele 60-70 mă aştept şi la o mică confuzie a gazonului cu podeaua unui ring sau cu un tatami dacă tot este şi Marius Niculae prin preajmă. Oricum spectacol va fi. Chiar şi fotbalistic.
Dintre celelalte jocuri ale etapei, meciuri de interes se mai dispută pe Valentin Stănescu unde Astra visează la o surpriză dacă vişinii de sub Grant sunt prea îngâmfaţi, la Urziceni unde nu o cred capabilă pe Unirea la o victorie în faţa Mediaşului, la Galaţi unde Bistriţa va transpira din greu încercând să decălească Oţelul, la Târgu Mureş unde Sabău vrea să-i confirme Iancului de Timişoara că este cel mai bun antrenor român care antrenează în prima noastră ligă şi la Vaslui unde se dispută meciul pe care, la începutul campionatului, l-aş fi crezut derbiul de facto al etapei: Vaslui - CFR.
Partide de interes local sunt cele de sub Tâmpa (vine Craiova) şi din cetatea Albei ("U" - Brăneşti).
Pentru a treia oară în acest campionat avem un derbi al codaşelor, al echipelor clasate pe ultimele două locuri (Tg Jiu şi Sportul). Eu tot mai cred că "Gaşca nebună" se mai poate salva de la retrogradare.
Pe marţi!

Niciun comentariu: