Vara lui 96 împingea primăvara spre istorie. Școlile se adumbreau una după alta după vibrația ultimelor clinchete de clopoței, rochițele și pantalonașii își pierdeau din lungime și din scrobeală în timp ce păsările pitice sau înalte, longiline sau rotunjoare, își priveau mândre creațiile real estate.
O stare febrilă intrase în mine. Nu datorată anotimpului. Nici emoțiilor naturale. Factori externi mi-au bulversat metabolismul și trebuia să fac ceva sub presiune ca să-mi demonstrez că nu sunt inutil. Uite așa m-am trezit cutreierând străzile Sătmarului în lung și în lat la propriu. Prima a fost „magistrala” nord-sud, adică Barițiu - Endre - Fane Barosanul. Spun în lung și în lat la propriu pentru că luam casele la rând, atât cele pare cât și cele impare, le inspectam exterior și acolo unde vedeam un nume de firmă sau de asociație de orice fel băteam la poartă cu încredere. Uneori mă mai lătra un câine, alteori nu mă băga nimeni în seamă, dar de cele mai multe ori eram poftit să mă prezint.
Expozeul meu suna cam așa: „Sunt Gruiță de la Informația Zilei și am dori să vă facem afacerea cunoscută...”. Bineînțeles că nu cu toți vorbeam la fel. În primele momente încercam să cântăresc din priviri persoana din fața mea, să-i fac loc să se exprime ca să înțeleg cum gândește... Mă puneam în locul ei ca să-mi dau seama cum ar fi putut-o ajuta ziarul nostru... Și, mai ales, îi ofeream cea mai avantajoasă soluție (mai târziu am înțeles că de fapt îi optimizam raportul leu cheltuit/leu încasat)... Acest stil de a nu pune în balanță în primul rând câștigul propriu de moment ci un parteneriat de lungă durată, cu câtiguri evidente de ambele părți, au făcut ca din trei praguri peste care călcam peste unul reveneam cu bani în buzunar. Cu timpul am aflat că în astfel de exerciții un raport bun ar fi de 1/10. Eram mult peste acesta.
Pe acea vreme lumea era mult mai corectă și mai sinceră. Bineînțeles că erau și șarlatani. Cred că am avut acel har de a-i descoperi, uneori chiar înainte de a deschide gura. Astăzi proporția de oameni corecți versus șarlatani nu cred că s-a schimbat prea mult, doar „calitatea” șarlatanilor a devenit mai greu sesizabilă. Nu mă refer aici la cei care dețin putere politică. Aceștia sunt grobieni. Sunt absolut convins că aceștia, grobienii, vor dispărea în următorii 25-30 de ani. Nu au suficientă minte să conducă lumea. Sunt și excepții dar prea puține și uneori prea lacome. Dacă nu, vom dispărea noi cu toții!
În altă zi am luat Cloșca să o caut de ouă, după aia l-am studiat pe Blaga, m-am încrâncenat și cu Mișu Caftangiu și tot așa, în vreo două săptămâni, am notat pe carnețelul meu circa 50-60 de firme cu o sumă totală ce reprezenta cam 15 salarii de-ale mele la acea vreme. Erau de-a valma mică publicitate, machete, informații, știri, articole (astăzi se numesc advertoriale)... Grija mea cea mai mare era ca tot ce le-am promis să se înfăptuiască. Am pus toți banii aceia într-o mapă maro din vinilin, mi-am luat feciorul cel mare (14ani) ce tocmai terminase clasa a opta cu mine și, pe drumul obișnuit (Ganea - vezi foto, Blaga, Uzinei, Ostrovului, podul de oțel, malul drept al Someșului până pe Mirciu Boșorogu 15) ne-am îndreptat spre redacție.
- Bine mă, pe baza căror acte ai strâns tu puhoiul ăsta de bani? - a întrebat Ilie sub privirea ștearsă și încețoșată a lui Mitică.
- N-am avut acte. Pe încredere. Le-am spus că le aduc facturi și chitanțe în iulie. Mâine e iulie așa că vă rog să-mi faceți acte conform celor scrise în carnețelul ăsta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu