Vocea inimii

Păstrat undeva înlăuntrul cotloanelor auriculelor sau ventriculelor mele personale, (donaţii nerambursabile de la părinţi) sentimentul latin a răbufnit aseară (alaltăseară pentru cei care citesc aceste rânduri în ediţia printată), puţin după miezul nopţii când Howard Webb a pus capăt calvarului vieţii sale. Cred că e cea mai proastă prestaţie a lui din întreaga carieră profesionistă. În afara litigiilor din suprafeţele de pedeapsă pe care le-a judecat corect, a avut o serie întreagă de decizii aiurea, pot spune chiar că a pierdut jocul din mână, a fluierat mult şi inconsecvent. A făcut chiar şi o greşeală de începător.
La un duel pentru minge între doi combatanţi, spaniolul rămâne la pământ, arbitrul consideră că nu a fost vreo infracţiune (cu siguranţă nu a lăsat avantaj cum s-ar putea presupune), jocul continuă, peste vreo 15 secunde cere spaniolilor să trimită mingea afară, se duce lângă plângăcios (Iniesta) care aştepta să-şi mai tragă sufletul pentru golul de mai târziu, acordă inexplicabil cartonaş galben olandezului şi, stupoare, reia jocul cu aruncare de la margine pentru olandezi.
Faza aceasta mi-a adus aminte de un coleg de arbitraj ajuns mare arbitru, care pe la începuturile carierei sale a acceptat o schimbare de jucători în timp ce mingea se afla în joc, în braţele portarului, după care a reluat jocul cu degajarea portarului din mână.
Mă gâdilă orgoliul şi nu pot să nu remarc acurateţea cu care am dat primul unsprezece al celor două finaliste încă de joi. Pentru conformitate citiţi pe ienasoiu.blogspot.com articolul "Redundanţe".