luni, 26 iulie 2010

Cu_vântul din faţă

Poate că ligamentarea din titlu nu este foarte reuşită aşa că mă gândesc să o explicitez. Acum vreo 380 de zile, pe când se lupta prin Alpi cu Contador pentru tricoul galben, Lance Amstrong a dat publicităţii intenţia lui de a-şi forma propria echipă. Dacă nu mă înşel declarase că are de gând chiar să câştige ediţia 2010 a Turului Franţei cu noua sa echipă. Mulţi, printre care şi eu, am crezut că se referă la cine va îmbrăca tricoul galben pe Champs Elysee. Chiar mă gândeam că de fapt confundă Champs Elysee din Paris cu Câmpiile Elizee din antichitate.
Ei uite că Lance Amstrong s-a ţinut de cuvânt. Şi-a format o echipă şi cu echipa sa s-a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere. Nu pot să zic că am fost sau sunt un suporter al lui Lance. Ba chiar, spre deosebire de un Scumacher sau Rossi ale căror victorii repetate le sorbeam, mă enerva salba de victorii din Turul Franţei şi numai din Turul Franţei. Poate pentru că l-am iubit prea mult pe Eddy Merckx şi mă enervam când vedeam cum îi fug recordurile unul câte unul... Poate că mă iritau poveştile de dopaj ce se ţeseau în umbra lui... Poate că îmi displăcea aroganţa lui... Poate că uram dictatorul din el... Cine ştie? Cert este că Lance a promis, a făcut şi-a învins. Pe echipe.
Cred că pentru Contador a fost ultimul Le Tour în care a ieşit învingător. Se spunea despre ciclism că este sportul în care poţi deveni supervedetă numai după 27-28 de ani. Ei(!) uite că nu mai e chiar aşa. Anul acesta a trebuit să "trişeze" un pic, absolut legal, pentru a triumfa. Pentru anii următori văd nişte lupi tineri şi hămesiţi care nu mai au răbdare. Vor victorii, vor titluri, vor celebritate şi vor bani. E vremea fraţilor Schleck, a lui Kreuziger, a lui Gesink sau, de ce nu, a lui Peter Sagan. Ei au vânt din spate!





































Niciun comentariu: