luni, 12 aprilie 2021

Adulație pentru Stravinski, Ceaikovski și Prokofiev ne propune on-line Filarmonica Dinu Lipatti

 

    Sub titlul „Din Rusia, cu dragoste” Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare a ales pentru această săptămână câteva capodopere din creațiile a trei dintre cei mai reprezentativi compozitori ruși: Igor Stravinski („Suita italiană”), Piotr Ilici Ceaikovski (Aria lui Lenski din actul II al operei „Evgheni Oneghin” și ”Piesa capricioasă”, op. 62) și Serghei Prokofiev („Sonata în Do Major”, op. 119).

    Invitații acestui recital cameral extraordinar ce va avea loc vineri 16 aprilie, ora 18,30, pe scena Filarmonicii Dinu Lipatii sunt mzicienii ardeleni Horia Mihail (pian) și Kostyák Előd, al cărui violoncel are și o poveste de viață. Iată mai jos câte o scurtă prezentare a celor doi protagoniști:

    Horia Mihail a debutat la vârsta de 10 ani, în orașul său natal - Brașov. De atunci, a concertat de peste 1000 de ori cu majoritatea orchestrelor simfonice din România, inclusiv cu Filarmonica "George Enescu" din București și cu Orchestra Națională Radio.

În prezent este Solist Concertist al Formațiilor Muzicale Radio București și al Filarmonicii Brașov. În calitate de președinte a Asociației Culturale Accendo desfășoară o intensă activitate managerială, organizând cinci turnee MusicON ale Romanian Piano Trio, trei turnee Stradivarius, iar în cooperare cu Radio România Cultural, turneele ”Pianul Călător” și ”Duelul Viorilor: Stradivarius vs. Guarneri”. Totodată, este şi directorul fondator al festivalului multicultural TAM TAM de la Braşov. 

     Kostyák Előd s-a născut la Cluj-Napoca. A studiat violoncelul în oraşul natal şi la Bucureşti. A obţinut diploma de licenţă la Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca. 

  În perioada 1994-2008, ocupă postul de şef de partidă la următoarele orchestre: Orchestra Simfonică a Ansamblului Armatei la Budapesta, Filarmonica din Győr, Teatrul Naţional din Miskolc. Între anii 2009-2015 a fost şef de partidă şi la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca. Din anul 2008 este şef de partidă la Opera Maghiară din Cluj-Napoca.

   Kostyák Előd cântă pe un violoncel construit de Christian Neubauer în anul 1835, restaurat   în anul 2008 de Márkus Barbarossa János, ca urmare a demersurilor Societăţii Amaryllis din Cluj-Napoca, instrument aflat odinioară în posesia ultimului erudit transilvan, Brassai Sámuel, în prezent fiind proprietatea Episcopiei Unitariene din Cluj-Napoca.

 


Niciun comentariu: