Interesantă ideea conducerii Filarmonicii Dinu Lipatti de a prezenta același concert și pe scena Teatrului Municipal din Carei (miercuri, 28 aprilie, de la ora 18) cât și în sala Filarmonicii Dinu Lipatti din Satu Mare (joi, 29 aprilie, de la ora 18,30, valabil abonament nr. 23). Spun interesantă ideea, dar este și utilă, ieșind astfel în întâmpinarea melomanilor careieni, melomani care s-au simțit în această perioadă văduviți de plăcerea de a naviga pe acorduri muzicale de calitate.
Așadar, dirijorul Ștefan Novak ne va purta în lumea lui Arcangelo Corelli - „Concerto grosso”, a lui Francisc Poulenc - „Suita franceză” și a lui Joseph Haydn - Simfonia nr. 26 „Lamentatione” în Re Minor. În speranța că publicul va respecta disciplinat toate restricțiile impuse de aceste timpuri, ne așteptăm, ca de obicei, la spectacole de calitate care să reprezinte o simbioză plăcută între activitățile curente și cele speciale ce ne compun viața.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu