joi, 12 decembrie 2024

Fără capricii!

     În sfârșit s-au înscris mai mult de trei goluri pe meci. În medie zic. E drept că 12 dintre cele 25 de goluri s-au înscris în doar două jocuri. Două jocuri echilibrate. În privința raportului gazde/oaspeți amfitrionii au ieșit învingători în jumătate din partidele disputate pe când musafirii doar într-un sfert din acestea. Ar mai fi de adăugat că gazdele au înscris de 14 ori, cu trei reușite mai mult decât adversarii, și că cea mai severă înfrângere a suferit-o Rapid.

    Din păcate la ora la care mâzgălesc Caricatura de față nu cunosc comportarea singurei noastre reprezentante din fotbalul europena de pe PreZero Arena din Siensheim (se pronunță Ziinshaim), locul unde se desfășoară cel de-al șaselea joc al campionilor noștri. Adversari ne-au fost nemții de la Hoffenheim (se pronunță Hofănhaim și înseamnă „Lăcașul speranței”). Mă mulțumesc totuși să laud prestația FCSB-iștilor, din etapa a cincea europeană, când le-a ținut piept vedetelor de la Olympiakos (scor 0-0), chiar dacă jumătate de oră au jucat în inferioritate numerică.

    Revenind la etapa a nouăsprezecea aș defini ca surpriză doar înfrângerea textiliștilor. Așa, cu jumătate de gură, aș adăuga ca rezultate neașteptate victoriile secuilor și a „Șepcilor roșii”. Sepsi - Rapid un 2-0 ce l-a făcut pe Dioszegi să dea anunț că vinde bară (n.a. - norocoasă); Buzău - Dinamo 0-1 mai greu decât m-am așteptat și asta pentru că dinamoviștii au jucat 74 de minute cu un om mai puțin; Petrolul - Univ. Craiova un 1-1 la care oaspeții se pot declara nemulțumiți; UTA - Slobozia 3-4 în surpriza etapei; Poli Iași - Farul 2-2 într-un joc deschis, agreabil; FCSB - Botoșani 2-1 și cât pe ce să se termine egal, Miron ratând în minutul 90+2; Hermannstadt - Oțelul 1-0 cum am presupus; „U” - CFR 3-2 superb și meritat cu un final în care „Moțu'” l-a anihilat pe „Bursuc”.

    Ce ne așteaptă? Etapa a douăzecea. O etapă despre care specialiștii spun că ar putea duce la „ruperea” competiției, dar pentru asta giuleștenii ar trebui să nu le dea nici o speranță buzoienilor. Fără capricii! Nu prea e loc de surprize. Să vedem ce ne rezervă timpul ce a veni.

    „U” - Petrolul (sâmbătă, ora 20) Derbiul etapei. Oare să fi fost prea mare euforia după ce și-au învins rivalii centenari? În mod normal ardelenii ar trebui să câștige fără probleme. Valoarea loturilor înclină spre o victorie lejeră a gazdelor, liderul având mai multe facultăți. Nu doar petrol și gaze.

    Univ. Craiova - Sepsi (sâmbătă, ora 17) Sper că Dioszegi nu le-a vândut bară și la olteni. Au ei meșterii lor în feronerie. N-au nevoie de ajutoare divine. Greu meci pentru echipa din Ardeal.

    Farul - FCSB (duminică, ora 20,45) Să-i prindă oare obosiți pe campioni? Cam de mult joacă regulat două meciuri pe săptămână. Noroc că au un lot bun și rezervele au valoare apropiată de titulari. Hagi se bucură pentru fecior și suferă pentru muși. Să vedem...

    Dinamo - Poli Iași (vineri, ora 20) Pe vremea lui Ianul scorul la un asemenea meci se știa înaintea începerii jocului. Astăzi nu mai e chiar așa și mă bucur pentru asta. În mod normal ar trebui să fie foarte multe fețe fericite pe Arcul de Triumf la sfârșitul meciului.

    Slobozia - CFR (duminică, ora 16) Mă aștept la un galop de sănătate al ceferiștilor în partida de pe stadionul din Clinceni.

    Oțelul - UTA (sâmbătă, ora 14,30) Meciul care, indiferent de scorul final, nu poate fi considerat ca o surpriză. Poate doar o victorie la scor a uneia din combatante să iasă din tipare.

    Rapid - Buzău (luni, ora 20) La închiderea ediției cum ar veni. Fără capricii, cum spuneam! Vișiniii dacă nu câștigă nu mai pot hiberna pe loc de play-off. Ș-apăi să vezi cine ajunge la Dubai!

    Botoșani - Hermannstadt (vineri, ora 17) Cenușăreasa etapei. Primul joc din etapa ce încheie a doua treime a campionatului pare cea mai puțin atractivă. Să fie chiar așa? Nu cred. Ambele echipe au arătat un joc dezinvolt în ultimele etape.

    Opriți războiul!

     

Niciun comentariu: