Limfomul

     Astăzi am să vă spun o poveste. O poveste cât se poate de adevărată, o afabulație. O poveste a cărui fir dacă vreți să-l asociați cumva cu actuala stare de spirit din România n-am nimic împotivă. O poveste începută în urmă cu foarte mulți ani, peste 50, care astăzi, mai bine zis zilele trecute are un prim sfârșit pozitiv. Dacă acesta va fi și sfârșitul integral al suferinței vom vedea. Privirea mea peste umăr pornește din zilele liceului.

    Ca în orice internat din anii '70 bătaia cu perini în dormitoare era la ordinea serilor. Cum la acea vreme, liceul meu fiind doar de băieți, vă dați seama că cel puțin o dată pe săptămână fulgii de gâscă planau deasupra celor opt paturi. Într-una din aceste zvăpăieli am căzut cu spatele în calorifer. Știți voi, caloriferele acelea mari din fontă, ce se aflau în toate blocurile din România, inclusiv în internatul nostru. Din păcate rozeta cu care se potrivea intensitatea căldurii din dormitor era lipsă, așa că „pătratul” potrivit pentru o cheie de patru mi-a pătruns în spate, la vreo trei cm de șira spinării. N-a fost nimic grav.

    Cu timpul, în zona în care am avut acel mic accident a început să se strângă tot felul de mizerii pe care le eliminam ușor la fiecare duș. Până pe la 30-40 de ani am și uitat de incident, o simplă spălare îmi curăța respectiva găurică formată. După 40 de ani a început să se formeze în acea zonă o pungă în care se acumula un fel de puroi foarte urât mirositor. Fiind ascuns în pungă mirosul nu deranja decât în momentul în care Adriana, cam o dată pe săptămână, scotea substanța urât mirositoare din spatele meu.

    După o perioadă acea pungă s-a închis de la sine, dar nu mi-am dat seama că închizându-se nu mai puteam elimina materia aceea vâscoasă. Din moment ce nu era dureroasă n-am mai băgat-o în seamă până acum vreo trei luni când netam-nesam a început să doară. În nici șapte zile durerea devenise de nesuportat, așa că am rugat-o pe prietena mea Paula Mare să-mi facă un consult de specialitate. Fiind la un congres pe teme medicale undeva prin Europa, iar pentru mine situația devenise stringentă, mi-a recomandat să vorbesc cu doamna doctor Adriana Țou.

    Cu toată încrederea m-am adresat dânsei și, după un consult și niște analize mi-a spus că este vorba despre un limfom care s-a dezvoltat cam cât o nucă de dimensiune medie și ar trebui eliminat cât mai repede pentru a nu produce pagube ireparabile. După ce am programat operația pentru a doua zi dimineață m-am dus repede acasă să mă dumiresc și eu ce este acel limfom. Știți că orice bolnav devine specialist în boala sa, mai ales că fiecare corp are modul său particular de a răspunde în fața provocărilor.

    Limfomul este o tumoare (ganglion de formă sferică sau alungită) care se află pe traiectul unui nerv sau al unui vas limfatic. Limfomul meu, din fericire necanceros, s-a proptit pe traiectul unui mănunchi de nervi. Spre deosebire de lipom, care este doar un ghem din țesut adipos, limfomul este adesea malign și duce la operații complicate. Operația mea n-a durat decât vreo 35 de minute și a trebuit curățată zilnic și ajustată de încă două ori. În circa o săptămână n-am mai avut nevoie decât de câte o inspecție zilnică a ochilor scrutători ai Adrianei mele de acasă. Cam în două luni au dispărut complet urmele cicatricii de pe spatele meu chiar dacă vârsta mea e destul de frumoasă.

    Nu trec peste momentul operației pentru că acolo de fapt este chintesența acesui articol, acestei paralele dintre faptul divers și faptul critic. Cu toate că am fost anesteziat că nici nu mi-am dat seama când s-a făcut incizia, atunci când limfomul a început să fie îndepărtat felie cu felie durerea era imensă, aproape insuportabilă. Chiar i-am spus doamnei Țou că așa durere n-am avut în viața mea, nici măcar atunci când mă bătea mama cu joarda că veneam târziu de la joacă. Alte vremuri, alte moduri de a face educație. Cu toate acestea am mers la toate programările ulterioare pentru ajustări, momente în care durerea era aceeași. Astăzi sunt bine, sănătos.

    Mulțumesc pe această cale și doamnei doctor dar și mie că nu am dat bir cu fugiții după primele momente ce pe atunci le consideram de nesuportat. Tocmai de aceea vă atrag atenția că dacă cumva faceți vreo comparație între situația noastră socială de acum și pățaniile mele din trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat, concluzia ar fi: suferim acum pentru a ne fi bine mai târziu, nouă și urmașilor noștri.

    Opriți războiul! 

     

Ie vie - poartă trecutul spre viitor

     Ziceam zilele trecute despre unicitatea fenomenului Oaș. Despre tradiția care se confundă cu realitatea de zi cu noapte din această zonă mirifică a țării. Despre clop și despre ie, despre pânzătură (năframă) și despre ițari. Despre naturalețea cu care se culcă seara și se trezește în zori de zi gospodarul locului. Nu poate fi asemuită cu naturalețea altor meleaguri. Doar comparată. Nu poate fi înghesuită în norme și statistici decât de profani, de oameni fără simțul esteticului. Aici vorbesc nu numai de esteticul imaginii, ci și de cel al sunetului și al sufletului. Cel izbucnit din tăcere și vorbele pădurii, din hârșâitul joagărului și drumul prunii către tăria oșanului, pălinca.

    M-a rechemat un nu știu ce din firea mea să revin pe aceste plaiuri. De fapt m-au rechemat ei, oșenii. De-i vezi nu-i poți uita. Am revenit în zi de sărbătoare. Zi cu mândrie și cu plecăciune. Zi cu vers și boace. Sânzienele au atins cu fecioria lor fiecare ie ce s-a perindat de la Biserica din Lechința (strămutată în Muzeul în aer liber al Țării Oașului) până la vâltoarea de pe apele Turului aflată în același spațiu parcă atemporal, pe fondul sonor inconfundabil al muzicii trimise către Domnul: toaca.

    Apoi cântecul și dansul. De la năzdrăvenia și puritatea „Cununițelor” Mariei Carmen Sas și „Sânzienelor” Mariei Tripon până la vocea reper a Mariei Petca și popularitatea revărsată pe toate plaiurile țării a fraților Zelea cu „Oșenii” lor cu tot, toți și toate pătrund prin fiecare por al celor prezenți. Nu mică mi-a fost mirarea când am auzit discuții laudative în engleză, germană și italiană. Poate că la fel de admirative au fost și vorbele din olandeză și daneză care mi-au trecut pe la ureche.

    Dacă aveți timp să vă uitați peste faceboock-ul paginii noastre de pe internet veți putea simții și dumneavoastră spiritul acestei sărbători „Ie vie - poartă a trecutului spre viitor”. Pe cei foarte curioși îi invit vineri, 4 iulie, de la ora 21, pe postul de televiziune Nord-Vest TV, pentru a se bucura împreună cu mine de amintirile de la această mirifică expresie culturală la emisiunea „Incursiune în cotidian”.

    Nu știu cum aș putea reda mai palpabil particularitățile acestui colț de țară situat cum nu se poate mai obișnuit. Nu-i scăldat nici de apele mării și nici pășunea alpină nu coboară până la nivelul ei, dar cristalinul lacurilor mari (Călinești, o zonă de agrement arhicunoscută sătmărenilor), mijlocii (Mujdeni, cu un contur ce dezvoltă impresionant o coroană regală) și mici (de Smarald, un obiectiv turistic mai puțin vizitat dar de o splendoare aparte), ca să dau numai câte un exemplu, și „Sfinxul” din apropierea vârfului Pietroasa (1201m) mândresc aceste plaiuri.

    Opriți războiul! 

     

     

Infrastructura de apă și canal a județului în continuă extensie

     Universul ne oferă tot felul de oportunități pentru a trăi sănătos. Din păcate noi, cu bună știință sau cu mai puțină conștiință, acționăm împotriva propriilor noastre interese. Din dorința de a dezvolta pe de o parte și de a acapara pe de altă parte, distrugem ceea ce Domnul ne-a lăsat simplu, chiar banal, pentru a trăi în bună stare. Da, bună stare, nu bunăstare. V-ați dat seama că mă refer la aer și la apă, elemente ale naturii fără de care viața, în forma pe care o cunoaștem noi azi, nu ar fi posibilă.

    Astăzi voi vorbi despre apă pentru că recent am participat la o acțiune desfășurată pe teritoriul județului nostru, acțiune care se brodește perfect pe întârzierea efectelor nocive dezvoltate de acțiunile nesăbuite ale omului. Acum 50 de ani, pe cărări de munte, sorbeam apa dintr-o urmă lăsată de o capră neagră pe potecă, azi nici de la robinet de multe ori nu îndrăznim să ne potolim setea. Uneori nici să ne spălăm străchinile.

     Apaserv, sub conducerea acestui inimos inginer Ioan Leitner, îmboldită financiar de autoritățile municipiului și ale județului, a înțeles pe deplin valoarea fondurilor nerambursabile care vin dinspre Europa și a știut să le pună în valoare în folosului cetățeanului din acest nord-vest de țară. Un proiet imens, de aproape un miliard de lei a pornit la drum în urmă cu șase ani și ar fi trebuit să fie dus la bun sfârșit, în prima sa parte, după mai bine de 50 de luni. 

    Din păcate pandemia, în cea mai mare măsură, și războiul de la graniță a dat peste cap planurile, dar s-a găsit înțelegere la forurile europene și perioada a fost extinsă. Cea de-a doua etapă a început anul trecut și, conform planurilor ar trebui să se încheie la sfârșitul lui 2027. Se speră că se va reuși implementarea întregului proiect înainte de această dată.

    Acțiunea despre care vă vorbeam a avut loc la Băbești, comuna Turț, și a fost doar un mic areal din întregul etapei a doua, mai precis a fost vorba dspre aducțiunea de apă potabilă către comunele Turț, Batarci și o parte din comuna Tarna Mare. A constat în extinderea și modernizarea vechiului sistem de captare, tratare și distribuție a apei potabile din Băbești și Turț, la aceasta adăugându-se și un nou punct de lucru („gospodărie de apă” pe limba hidro) în Turț. Doar acest proiect a costat peste 18 milioane de lei.

    În afara faptului că acum oșenii din zonă pot bea apă de la robinet, avantajele acestei inițiative se răsfrâng și în alte domenii. În primul rând dă ghes investitorilor să deschidă sau extindă afaceri în zonă. Atât pentru agriculură (cultivarea pământului sau creșterea animalelor) cât și pentru alte ramuri ale economiei precum industria sau turismul. Nu în al doilea rând ar fi starea de sănătate a locuitorilor și a animalelor lor. Mai precis starea de sănătate a gospodăriilor din zonă. Crearea locurilor de muncă ar fi un nou avantaj. Numai pentru acțiunile de la Băbești și Turț s-au creat 88 de noi locuri de muncă.

    Conservarea resurselor de apă (pânze freatice, râuri...) este după părerea mea principalul efect pozitiv pe termen lung și foarte lung. Abia mai apoi și ca efect a acestui fapt putem vorbi de păstrarea biodiversității, de irigații, de baze de agrement sau de investiții de domeniul economic.

    Un avantaj pe care aș dori să-l dezvolt mai intens, chiar dacă acesta la prima vedere nu are așa mare importanță, ar fi efectul pe care îl are acest proiect asupra biodiversității, a ecosistemelor din zonă. După cum v-ați dat seama și din șapoul acestui articol consider că aceste acțiuni au ca efect întârzierea degradării vieții în comunitățile în care au fost desfășurate lucrările.

    Conservarea resurselor de apă (pânze freatice, râuri...) este după părerea mea principalul efect pozitiv pe termen lung și foarte lung. Abia mai apoi, și ca efect a acestui fapt, putem vorbi de păstrarea biodiversității, de irigații, de baze de agrement sau de investiții de domeniul economic. 

    Opriți războiul! 

Chestiune serioasă

     În urmă cu vreo două „Caricaturi” făceam o aluzie la faptul că Satu Mare are nevoie de un investitor în sport. Un investitor cu potență și caracter, un investitor care să nu dorească să câștige pentru început prea mult din sport, un investitor pentru care să nu conteze doar prezentul. Un om ce a cunoscut performanță în afaceri fără să facă „înțelegeri” cu statul. Un om conștient că politica este un rău necesar, dar nu este obligatoriu să ai vreun carnet, indiferent ce culoare ar avea acesta.

    De ce ridic această problemă probabil că v-ați dat seama. Am vorbit de sport în general dar trebuie să recunosc că gândul îmi zboară spre fotbal. Asta nu înseamnă că nu respect scrima sătmăreană. Este sportul de suflet al Sătmarului. Așa cum a fost odată pentru români oina, pentru slovaci hocheiul, pentru scandinavi schiul, pentru englezi crichetul, pentru japonezi judoul sau pentru brazilieni fotbalul, tot așa, la o scară mai redusă, pentru sătmăreni scrima reprezintă sportul emblemă.

    Nu numai că fotbalul este cel mai popular sport astăzi în arealul intra și extracarpatin, dar în acste momente se află la o cotitură importantă din viitorul său aici, în nord-vestul țării. Prin pătrunderea pe teritoriul Ligii Profesioniste de Fotbal suntem datori să ne raliem la legile pe care le-au promulgat. Ba mai mult. Trebuie să facem o radiografie atentă a fotbalului din Liga a II-a, a problemelor pe care le întâmpină echipele „sponsorizate” de stat și să facem o prognoză a viitorului acestor legi scanând trendul spre care se îndreaptă relațiile dintre stat și fotbal în special.

    De ce spun statul? Pentru că și Primăria Bucureștiului, și cea a Craiovei, și cea a Iașiului din Liga I sau a Hunedoarei, a Reșiței și a Slatinei din Liga a II-a reprezintă de fapt statul. Adică păpușarul este statul. Oricând, pe baza sumelor implicate în fiecare din aceste instituții, poate să intervină adminstrativ sau politic pentru a determina campioana, promovatele sau retrogradatele. Nu, nu e paranoia, pentru că așa am avut campioane din Galați, Giurgiu sau Urziceni (echipe care cu toate că nu erau „sponsorizate” de stat au devenit campioane prin mașinațiuni între echipele păpușarului), în timp ce centre fotbalistice de tradiție precum Iași, Brașov (excepție Colțea Brașov în 1928), Bacău sau Tg. Mureș n-au reușit acest lucru în peste o sută de ani de implicare în fenomen.

    Un capitol aparte îl reprezintă echipele din Ținutul Secuiesc și mai timid la noi la Satu Mare la care se implică tot statul. Nu cel român ci cel ungar. Ați văzut ce-a pățit Diosegi la Sf. Gheorghe dacă n-a mai vrut să pupe mâna lui Orban? S-a trezit în Liga a II-a nici el nu știe cum. Acum ca să rămână în al doilea eșalon va trebui să-i lustruiască opincile hunului din Câmpia Panonică. Motivul, mai puțin știut, este că nu a îndreptat valorile din academia covăsneană către naționalele de juniori ale Ungariei. Miercurea Ciuc, pentru că a făcut acest lucru, a fost promovată în locul ei. Să nu uităm că totuși Sepsi a câștigat două Cupe ale României.

    Șucu, patronul Rapidului și unul din principalii contributori la bugetul statului, a atras atenția la nivelul forurilor diriguitoare: „O entitate de stat, indiferent dacă e de autoritate centrală sau locală, nu poate conduce un club de fotbal... ...sunt atâtea componente în care negocierile trebuie purtate de oameni mai presus de orice suspiciune că ar avea un interes personal.

    La privați, dacă au greșit, au facut-o pe cheltuiala proprie. Dar la stat, pe bani publici, e cu totul altceva. Cine controlează asta, Curtea de Conturi? Cine stabilește dacă, pe bani publici, e vorba despre o greșeală sau de o încercare de fraudă?! E greu și la privat să stabilești, să verifici astfel de lucruri, dar măcar o faci pe banii tăi, nu pe ai oamenilor.

    O astfel de inițiativă este neprincipială, e nefuncțională. Banii publici nu au ce căuta în fotbalul de elită. Banii publici sunt pentru altceva, sunt bineveniți dacă vor să sprijine, dar locul lor este în sportul de masă, nu în cel profesionist! Am tot spus asta!". Deducem de aici că, indirect, Șucu și noi toți sponsorizăm toate aceste echipe din mănunchiul păpușarului.

    Astea fiind spuse așteptăm o schimbare în acest sens la echipa emblemă a fotbalului sătmărean. Cu siguranță că în acest caz nu vom mai avea mai multe echipe care revendică numele „Olimpia”.

    Opriți războiul! 

Vara

     Căldură mare! Nu-i acea căldură care te pătrunde atunci când îți apropii de buze paharul predestinat unui coniac de calitate. Nici acea căldură care te copleșește până la emoții vizibile în colțul ochilor atunci când o năzbâtâie de-a copilului sau nepotului tău ți-aduce aminte de propriile-ți pozne din vremea copilăriei. Nu-i nici acel freamăt ce te cuprindea atunci când atingeai pentru prima oară mâna aceleia sau aceluia pe care i-ai considerat prima ta dragoste. Nu, e mult mai banal. E o nădușeală. O nădușeală care roade din optimism făcându-te să-ți suporți amintirile triste, cele cu sfârșit ambiguu sau chiar cu eșecuri de moment.

    De aceea trebuie să spui stop. Lasă ciocanul sau tastatura de-o parte, lasă bisturiul sau indicatorul în plata Domnului și reculege-te. Unii se reculeg în valurile mărilor, alții pe poteci de munte. Unii se regăsesc în ședințe de tehnici asiatice, alții aleg practicarea unui sport. Rutina mersului la serviciu, a activităților cotidiene încheiate la un spectacol sau răsfoind o carte, este înlocuită treptat și pentru prea puțin timp de perioada concediilor. Perioada în care corpul lenevește mai mult în pijamele dimineața și-i mai zvăpăiat în crepusculul stroboscopic al unei discoteci sau străpunge metafizica existențială dincolo de miezul nopții.

    Doar politicienii noștri ar trebui să rămână pe metereze. Timpul îi cam înghesuie să-și respecte promisiunile. Părerea mea este ca să-i lăsăm să muncească. Pe de altă parte dacă nu le pui întrebări din când în când riști să-i năpădească nădușeala climatică. Faptul că s-a trecut cu brio peste niște hopuri pe care le consideram problematice reprezintă bila albă, cea din  mâna dreaptă. La mâna stângă, cea cu bila neagră, nici nu vreau să mă gândesc. Poate la toamnă, când revenim din vacanțe să vedem și să apreciem comportarea estivală a celor cu responsabilități.

    Să revenim la nisipul fin ce ne mângâie epiderma creolă sau la pășunea alpină ce apropie linia orizontului. La autocarul ce ne poartă prin întreaga Europă sau la aeronava care depășește limitele acesteia. Toate sunt în centrul atenției. De la planificare până la start. Poate chiar puțin dincolo de start. Unii mai au de încheiat situații, alții de așternut învățături pe colile mai mult sau mai puțin academice. Mai sunt câțiva care-și pipăie încruntați pușculița aruncând câteva cuvinte de ocară către stat.

    N-am spus nimic de cei nefericiți. Adică de cei care poartă grija banilor. A averilor. A celor cu venituri obscene, a acelor pentru care preocuparea majoră este să acapareze. Nimic pentru trup. Nimic pentru suflet. Totul pentru conturile bancare. Săraci sunt Doamne! Săraci dispar!

    Sunt unii care pleacă la mare și parchează la munte. Pocinogul li se trage tot din cauza căldurii. Precum cel care a ieșit să cumpere o pâine și, nici el nu știe cum, s-a trezit la o terasă cu o bere în față. Căldură mare, ce mai! Clar! Nu-i acea căldură care te pătrunde atunci când îți apropii de buze paharul predestinat unui coniac de calitate.

    Opriți războiul! Gloanțe nu mai sunt, nici motivații, dar voi tăt vă înjurați. 

Cant(and)o na mente

    M-am dat pe braziliană. De fapt e o portugheză mai acătării. Așa cum americana este o engleză mai aparte, așa și braziliana este o portugheză specială. E drept că prin ligamentare ajungem la românescul „cantonamente”, cuvânt la modă printre echipele noastre din Superligă. M-am gândit să le lăsăm să se acomodeze cu primele zile în așternuturi noi și iarbă străină (cel puțin nu din ograda proprie) și să scanăm un pic noua competiție mondială ce se desfășoară în aceste zile în Statele Unite. Poate nu-i chiar nouă ideea, dar e absolut inedită structura Cupei Mondiale rezervată cluburilor oganizată de FIFA.

    Știu, îmi veți spune că v-am promis o discuție despre sporturile olimpice din România. Este adevărat și nu caut motive puerile să vă spun de ce nu abordez subiectul. Pur și simplu mă simt lipsit de inițiativă în fața unei coli goale. Poate altădată.

    De ce am dat un titlu brazilian acestei „Caricaturi”? Păi pentru că dintre cele 32 de echipe participante la FIFA Club World Cup, nu mai puțin de patru sunt din Brazilia. Cu trei echipe se prezintă doar țara organizatoare, SUA. Cu două echipe sunt Spania, Anglia, Germania, Italia, Portugalia, Argentina și Mexic. În rest cu câte o echipă mai sunt din Europa Franța și Austria; din Africa Egipt, Tunisia, Africa de Sud și Maroc; din Asia Japonia, Coreea de Sud, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite; iar din Oceania-Australia doar ciuca bătăilor, Noua Zeelandă (în primul meci a încasat zece goluri).

    Dacă am face o repartiție pe continente, Europa are 12 echipe, America de Sud 6 echipe America de Nord și Centrală 5 echipe, Africa și Asia cu câte patru echipe, iar restul lumii cu o echipă. Echipele sunt dispuse în opt grupe de câte patru echipe, doar Europa permițându-și în patru rânduri să aibă două echipe în aceeași grupă. Până la ora la care scriu aceste rânduri s-a disputat doar prima etapă din grupe așa că încă n-are rost să personalizăm. Vom scoate doar în evidență că șase jocuri din cele 16 s-au încheiat la egalitate, șase victorii au fost obținute de echipe europene, trei de sud-americane și una de către o echipă din Africa.

    La capitolul chestii interesante putem descoperii că în prima grupă (A) nu s-a înscris nici un gol până acum în timp ce în grupa C s-au înscris 14 goluri din care 10 de către Bayern Munchen. O altă grupă săracă ar fi cea cu litera F în care s-a înscris un singur gol. În total au fost marcate 44 de goluri, adică cu o frecvență de 2,75 reușite pe meci. În cele 20 de ediții disputate până acum Europa s-a impus de 16 ori prin echipe din Spania (Real Madrid - 5, Barcelona - 3), Anglia (Manchester United, Chelsee, Liverpool și Manchester City), Italia (Inter și Milan) și Germania (Bayern Munchen - 2). Celelalte patru învingătoare fiind din Brazilia (Corinthians - 2, Sao Paolo și Internacional Porto Alegre)

    Etapa a doua a început aseară și este etapa în care se vor contura echipele pretendente la primele două locuri în fiecare grupă, adică cele care se vor califica în optimi. Să nu uit! O traducere aproximativă din braziliană a expresiei din titlu ar fi „Cântând în cuget”.

    Opriți războaiele! 

„La Bohème” - operă în concert

     „Boema” lui Pucccini nu este o operă cu greutate. Nici critica sfârșitului de secol al nouăsprezecelea, când a avut loc premiera, nu a fost foarte favorabilă. Giacomo nici nu cred că a dorit așa ceva. Trebuia să fie ceva ușor, ca de sărbătoarea pe care o elogia, Crăciunul. Totuși, sfârșitul tragic a adus acel „nu mă uita!” care a străbătut secolele și a stimulat emoțiile melomanilor, făcând ca astăzi să auzi adesea fredonând pasaje din ariile poetului de mansardă Rodolfo (tenorul Eusebiu Huțan) sau a midinetei Mimi (soprana Diana Țugui, vânzătoare într-un magazin de modă din Paris).

    Un alt cuplu care descrie uitarea și iubirea sau despărțirea și împăcarea, de obicei tratate în ordine inversă în romanele vremii, sunt pictorul de cafenea Marcello (baritonul Sebastian Balaj) și cocota Musseta (soprana Ana Stănescu). Personajele principale, în număr de șase, sunt completate de basul Corneliu Huțanu care îl interpretează pe filozoful Collin și baritonul Cristian Hodrea care a dat suflu personajului din lumea muzicii Schaunard.

    Mai multe veți afla din secțiunea rezervată reîmprospătării cunoștințelor noastre muzicale în care pentru astăzi am pregătit impresiile Wikipediei despre opera în sine și, pentru cei care ne citesc pe site, viața și opera lui Puccini. Să menționăm totuși că „Opera în concert” din această săptămână reprezintă sfârșitul de stagiune, a șaptezeci și cincea în cronologie, și că va avea loc joi, 19 iunie, de la ora 19. Pentru acest eveniment sunt valabile abonamentele cu nr. 50 sau bilete în valoare unică de 42 de lei.

 Boema

    Este o operă în patru acte cu muzica compusă de Giacomo Puccini, pe un libret de Giuseppe Giacosa și Luigi Illica, după romanul „Scene din viața de boem” de Henri Murger (1822–1861). Premiera operei a avut loc la Torino, „Teatrul Regio”, la 1 februarie 1896, sub conducerea dirijorului Arturo Toscanini, aflat la începutul carierei sale.

Actul I - într-o mansardă la Paris

    Patru prieteni - poetul Rodolfo, pictorul Marcello, muzicianul Schaunard și filosoful Colline - își împart bucuriile și grijile cotidiene într-o mansardă pariziană. Este ajunul Crăciunului și buna dispoziție le este tulburată de apariția proprietarului, venit să ceară chiria. Cei patru reușesc să-l gonească și decid să-si petreacă restul serii la cafeneaua „Momus”. Nevoit să zăbovească acasă câteva minute, Rodolfo primește vizita inopinată a vecinei Mimi. Cei doi se plac, își mărturisesc iubirea și pleacă împreună spre cafenea.

Actul II - în fața cafenelei „Momus” din Cartierul Latin

    Sărbătoarea Crăciunului este în toi la cafeneaua „Momus”. Mimi se integrează perfect în grupul de prieteni. Comportamentul gălăgios al Musettei, fosta iubită a lui Marcello și actuala amantă a bătrânului Alcindoro, tensionează puțin atmosfera. Musetta îl recucerește pe Marcello și totul reintră în normal.

Actul III - la periferia Parisului, lângă Barrière d'Enfer

    Mimi, nemulțumită de evoluția relației sale cu Rodolfo, se confesează lui Marcello, pentru ca mai apoi, ascunsă în apropiere, să afle adevărata cauză a atitudinii iubitului său. Grav bolnavă de plămâni, la un pas de moarte, Mimi ar trebui (în concepția lui Rodolfo) să-și găsească un protector bogat pentru a se salva. Trista despărțire a celor doi este întreruptă de inerentele dispute dintre Marcello și Musetta.

Actul IV - în mansardă

    Rodolfo și Marcello încearcă să se dedice creației, dar gândul le zboară spre iubitele lor. Veselia produsă de apariția celorlalți doi amici, Colline și Schaunard, se va stinge odată cu venirea muribundei Mimi, adusă de Musetta. Cu toate eforturile afective și materiale ale prietenilor, Mimi își dă sfârșitul în locul unde a fost fericită odinioară, înconjurată de cei dragi.

  Giacomo Antonio Domenico Michele Secondo Maria Puccini 

     Născut în preajma Crăcinului (22 decembrie) anului 1858 în localitatea Lucca din Marele ducat din Toscana s-a stins din viață 66 de ani mai târziu, pe 29 noiembrie 1924 la Bruxelles, în Comunitatea francofonă din Belgia. A fost un compozitor italian de muzică de operă, reprezentant al curentului artistic realist numit în Italia verismo (conform cu termenul din italiană: vero = adevărat).

       Puccini s-a născut într-o familie cu tradiții muzicale. Tatăl său, Michele, conducea orchestra orășenească din Lucca, era organist al domului din localitate și compusese câteva opere de calitate modestă, un psalm de penitență și câteva cantate pe teme religioase. A murit tânăr, când Giacomo avea doar 5 ani. Primele lecții de muzică le primește de la unchiul lui, Fortunato Maggi, care nu îl consideră prea dotat. Continuă studiile cu Carlo Angeloni, avându-l coleg pe viitorul compozitor Alfredo Catalani. Cu Angeloni, Puccini face progrese. În martie 1876 asistă în orașul Pisa la o reprezentație cu opera Aida de Giuseppe Verdi și din această clipă visează să devină compozitor de opere. În același an compune un preludiu simfonic, doi ani mai târziu un „Motet” și un "Credo", cu a căror execuție obține un oarecare succes. În toamna lui 1880 pleacă la Milano, unde, cu sprijinul financiar din partea reginei Margherita a Italiei, se înscrie la Conservator, avându-l ca profesor pe Amilcare Ponchielli.

    Pe 31 mai 1884 are loc la Teatro Dal Verme din Milano premiera primei sale opere, „Vilele", cu care recoltează succes din partea publicului și a criticii. După o muncă asiduă de câțiva ani, i se reprezintă la Teatro alla Scala din Milano opera "Edgar", de data aceasta fără vreun succes deosebit. Șase ani mai târziu, pe 1 februarie 1895, obține un succes triumfal cu opera "Manon Lescaut", executată în premieră pe scena teatrului Regio din Torino.

"Tosca" - Afișul pentru premiera din 14 ianuarie 1899 la Teatro Costanzi din Roma

Turandot - Afișul pentru premiera postumă a operei la Teatro alla Scala din Milano, 25 aprilie 1926

Tot în acest teatru, pe 1 februarie 1896, are loc premiera operei Boema (La Bohème), sub bagheta dirijorului Arturo Toscanini. În concluzia cronicei sale, criticul muzical Carlo Bersezio scrie: „La Bohème nu va lăsa probabil urme deosebite în teatrul nostru". Opera se va impune totuși mai târziu după o reprezentație la teatrul din Palermo și apoi pe scenele principalelor teatre de operă din Italia. În ziua de 14 ianuarie 1900 se reprezintă în premieră la Teatro Costanzi din Roma opera Tosca, în rolul titular soprana română Hariclea Darclée. Deja la prima arie a tenorului, „Armonie recondiționată”, succesul este asigurat, pentru ca după aria sopranei, „Am trăit pentru artă”, publicul să aplaude în picioare.

    În anul 1904, Puccini se căsătorește cu Elvira Bonturi, cu care va avea un fiu, Tonio. Pe 17 februarie, reprezentarea operei Madame Butterfly la Milano se soldează cu un adevărat dezastru. Abia după o refacere a libretului și a muzicii, opera capătă audiență la public, după o prezentare, câteva luni mai târziu, la Teatro Grande din Brescia.

    În 1910, debutează cu succes în New York la Metropolitan Opera cu "Fata din Far-West”. Dirijor este Arturo Toscanini, solist Enrico Caruso. Tot la Metropolitan Opera, va avea loc premiera pe 14 decembrie 1918 a Tripticului de opere în câte un act, Mantaua, Sora Angelica și Gianni Schicchi.

    În anul 1921, Puccini se mută în orașul Viareggio, unde începe să lucreze la compunerea operei Turandot. Opera va rămâne însă neterminată. Puccini moare la 29 noiembrie 1924, într-o clinică din Bruxelles, la câteva zile după o operație la gât, în urma unui cancer al laringelui. Opera Turandot, în versiunea neterminată, va fi reprezentată pe 25 aprilie 1926 la Teatro alla Scala din Milano, sub conducerea muzicală a lui Arturo Toscanini. În reprezentațiile ulterioare, opera va fi prezentată cu completările făcute de Franco Alfano după schițele rămase de la Puccini.

    Creația artistică a lui Giacomo Puccini se întinde pe o perioadă de 40 de ani, din 1884 până în 1924, timp în care a compus 12 opere. Acest număr restrâns dovedește o dată mai mult exigența artistică deosebită a compozitorului. Succesul enorm de care s-au bucurat operele lui Puccini încă din timpul vieții sale, dăinuie până în ziua de astăzi și este în continuă creștere.

    Puccini a avut o apreciere deosebită pentru cântăreții români. L-a ales pe tenorul Grigore Gabrielescu pentru premiera mondială a operei Edgar (rolul titular) iar mai târziu pe Hariclea Darclée pentru premiera mondială a operei Tosca (rolul titular). Aceasta din urmă i-a sugerat introducerea unei arii pentru soprană în actul al doilea, astfel născându-se celebra „Am trăit pentru artă”.

    Opriți războaiele!

De la Domnul (Il Luce) la Săpăligă

    Inițial am dorit să fac o scanare a Superligii recent încheiate, dar am observat că nu prea sunteți pasionați de cifre așa că m-am gândit să arunc o privire de ansamblu asupra sportului românesc fără să ocolesc fotbalul. De fapt, fiind sportul rege, cu el am să încep astăzi, urmând ca pentru Caricaturile de pe parcursul verii să ating alte sporturi reprezentative pentru România, în special cele olimpice.

    La nivel de naționale situația se prezintă așa și așa. La naționala Domnului (așa i se spunea lui Lucescu pe vremea junioratului) nu mai suntem la mâna noastră, adică dacă vom câștiga toate meciurile de acum încolo nu mai avem garantat nici măcar locul doi. Cu toate că avem cele mai multe meciuri disputate (4) dintre echipele care contează suntem abia pe locul trei. De remarcat că primul criteriu de departajare în caz de egalitate este golaverajul și nu meciul direct. Meciurile cu ultima clasată contează în stabilirea locurilor în grupă, nu cum a spus comentatorul TV pe post că nu ar conta.

    Câștigătoarele celor 12 grupe merg direct la Cupa Mondială. Toate cele 12 echipe clasate pe locul doi intră în baraj alături de cele mai bine patru clasate din grupele Ligii Națiunilor UEFA care nu au ocupat locurile unu sau doi în grupele aflate acum în desfășurare. Aici trebuie reamintit că noi chiar dacă nu ajungem pe locul doi, avem asigurată prezența la cele două tururi de baraj din 26 și 31 martie 2026 datorită ocupării locului întâi în grupa noastră din Liga Națiunilor UEFA.

    Încurcat nu? Mai ales că pentru cele două tururi de baraj nu se explicitează pe ce criterii se fac cele patru grupe sistem turneu într-o singură manșă și cum se atribuie titulatura de echipă gazdă. Cel mai probabil gazde vor fi de fiecare dată echipele aflate mai sus în clasamentul FIFA din data de 1 martie 2026, dar asta nu scrie nicăieri. Ce trebuie să reținem pentru naționala României? Dacă obținem locul întâi mergem direct la Cupa Mondială, altfel ne așteaptă baraj la sfârșitul lui martie 2026. Departajarea în grupe se face pe baza golaverajului în care contează toate meciurile disputate.

    La naționala lui Pancu, cea de sub 21 de ani, ne aflăm în plin turneu final. Înfrângerea ghinionistă din meciul cu Italia nu ne răpește toate șansele, în schimb le diminuează considerabil. De menționat că aici primul criteriu de departajare în caz de egalitate de puncte este meciul direct. Două chestii interesante se aplică la acest turneu:

    1. În caz că două echipe aflate la egalitate de puncte, același golaveraj și același număr de goluri marcate/primite se întâlnesc în ultima etapă din grupe și jocul se încheie la egalitate, acestea vor rămâne pe teren și vor executa lovituri de departajare dacă nici una din celalte echipe ale grupei nu au același număr de puncte. Dacă nu au norocul să se întâlnească în ultima etapă, criteriul de departajare pentru echipele respective este poziția din clasamentul FIFA pentru U21.

    2. Dacă un portar ține mingea mai mult de opt secunde, arbitrul va acorda un corner echipei adverse. Aceasta înlocuiește sancțiunea anterioară de lovitură liberă indirectă pentru deținerea mingii mai mult de șase secunde. Arbitrul va folosi, de asemenea, o numărătoare inversă vizibilă de cinci secunde pentru a semnala ultima porțiune a timpului limită.

    Nu mă așteptam ca fostul meu adversar direct din meciurile de juniori dintre Rapid și Dinamo de la începuturile anilor '70, Ion Marin, să trimită acasă singurul jucător al Rapidului (portarul Ungureanu) din lotul cu care astăzi abordează turneul final al Europeanului pentru cei sub 19 ani. N-a ținut cont nici de faptul că cinci jocuri din acest turneu final, inclusiv o semifinală și finala se joacă pe Giulești. Competiția ce se desfășoară în România mai are planificate meciuri pe Arcul de Triumf (4 jocuri inclusiv o semifinală), pe Anghel Iordănescu din Voluntari (3 jocuri) și Ilie Oană din Ploiești (3jocuri).

    Cele opt echipe calificate (7 din grupe și România ca țară organizatoare) sunt repartizate în două grupe, România disputând jocurile cu Muntenegru azi, Spania (deținătoarea titlului) luni și Danemarca joi. În cealată grupă au fost repartizate, Germania, Olanda, Anglia și Norvegia. Primele două clasate din fiecare grupă, având ca sistem de departajare meciul direct, vor disputa semifinalele.

    Cum spuneam, România debutează astăzi împotriva Muntenegrului de la ora 21 pe stadionul Arcul de Triumf, având la centru pe cipriotul Menelaos. Nu, nu este vorba de regele Spartei, soțul Elenei, cea răpită de Paris pentru care au murit atâția viteji în războiul troian. Să sperăm într-o comportare bună a juniorilor noștri. Poate chiar ajung să dispute finala. În acest caz nu-l văd bine pe Săpăligă (porecla lui Ion Marin din vremurile acelea de demult) chiar dacă ultimele 26 de jocuri ale carierei le-a jucat în tricoul Rapidului.

    Opriți războiul! 

Miriapodul șontâc peltic

     Multă nădejde ne-am pus în Nicușor Dan, alesul de avarie, la întronare. Cu vorbe multe, cu semnături fără acoperire, cu parțiala reușită de la Primăria Bucureștiului, cu n-am dă-mi tu, fără carnețele în buzunarul de la piept, Nicușor a reușit până la urmă să obțină sufragiile majorității. L-am aprobat cum s-ar zice. Mai mult din sperietură dar l-am acceptat pentru cinci ani în fruntea țării. Cel puțin nu ne vinde.

    Dar oare se va abține la un moment dat de a încerca să le facă pe toate? Oare a citit care îi sunt atribuțiile în Instituția Prezidențială? E adevărat că țara se află la un moment de cotitură și la o desemnare în dorul lelii sau sub presiune a primului ministru ne poate scoate din circuitul monetar al Uniunii Europene. Nu are puterea absolută în acest sens și dinții bătrâni, tociți, dar încă activi, ai intereselor de tot felul și de toate culorile politice ne-ar putea aduce în pragul colapsului. Alte noi alegeri sau „sondaje” la nivel național ne-ar trimite dincolo de limita echilibrului de pe marginea prăpastiei. Greu va fi să ne agățăm de ceva în cădere sau să sperăm să picăm în valuri care să mai atenueze impactul cu realitatea crudă.

     Nu, nu le poate face pe toate. Nu poate fi între 7,30 și 8,15 tătic, după care vreo oră personaj de presă, apoi guvernator fără Guvern, printre cele Președinte, la prânz Primar, după-amiază moderator, apoi o nouă sesiune de declarații și noaptea amant iubitor. E prea mult pentru un singur om. Se poate o zi-două dar mai mult... Țin minte că am trecut prin aceeași situație. Lucram pentru patru-cinci firme concomitent cu avantaje financiare mai mult sau mai puțin consistente.

    Aveam cartea de muncă în presa scrisă din Satu Mare, dar mai colaboram pentru Gazeta Sporturilor, audio (Radio Unu), vizual (Samtel), cataloage naționale (Ghidul Produselor din Cluj), asigurări de viață (Commercial Union) și o firmă de comercializarea rulmenților din Oradea al cărei nume l-am uitat. Important era că îmi plăcea ceea ce făceam, eram aproape în permanență în contact cu oamenii și erau zile în care lucram câte 26-27 de ore fără să obosesc. La prima vedere s-ar putea crede că mi-am neglijat familia. Ce-i drept e că n-am fost la fel de apropiat de familie ca tătic față de cum sunt acum ca bunic, dar mare parte din efortul meu se răsfrângea spre bunăstarea, educația și confortul familiei. Sunt mândru de ce am reușit alături de Adriana, cea care a transpus în fapte  toate acestea.

    Se pare că egocentrismul meu își spune de fiecare dată cuvântul. Să revenim la subiectul prezentei inserări. Din câte îmi dau seama Nicușor Dan simte toate aceste necazuri ce se pot abate asupra locuitorilor acestei țări și acest lucru se repercutează asupra timidității cu care ia (mai bine zis nu ia) decizii. Dacă iese prost el este de vină. De iese bine... om vedea. Deocamdată remarcăm de la o zi la alta o nesiguranță din ce în ce mai evidentă. Șchiopătatul și pelticăria nu prea îi fac imagine bună.

    Clasa politică ar trebui să devină monocoloră (albă) în această perioadă critică. Trebuie să dea dovadă de maturitate. Nu-i vorba aici de bătrân sau tânăr, de vechi sau nou. Așa cum spuneam cu ceva timp în urmă e voba de competență și dedicație. Nu toți cei aleși au aceste calități. Ambele calități sunt necesare concomitent. În Parlament cei mai mulți n-au nici una din aceste calități. Cei dedicați dar incompetenți bâjbăie și ne dau tot felul de soluții bazate pe hazard sau judecăți puerile. Cei competenți dar nededicați sunt cei mai periculoși, deoarece intervine cel mai mare pocinog al politicianului român: abaterea de la moralitate.

    Chiar și partidele care nu l-au votat pe Nicușor Dan în turul doi ar trebui să dea un ghes în aceste momente. E greu de crezut că acest „ghes” poate fi dat la vedere, dar acolo, în sânul lor, precis există germeni care încolțesc spre binele cetățeanului de rând. Că i-a luat necazul și i-a dus în acea tabără nu înseamnă că nu-i cale de întoarcere la ceea ce e corect (mă feresc de termenul normalitate).

    Opriți războiul! 

Tandemul Șaburov - Azoiței reproduce Brahms și Ceaikovski

    Vara mușcă din noi din ce în ce mai arzător. Ne pigmentează pielea cu nuanțe creole, uneori chiar roșietice aducându-ne în pragul unui ușor disconfort. Serile cu temperaturi de 25-26 de grade Celsius par de-a dreptul răcoroase. Pentru seara de joi (ora 19) programul Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti pare ca un balsam pentru dogoarea de peste zi. De ce spun asta? Pentru că nume ca Anton Șaburov sau Remus Azoiței reprezintă o garanție că vom fi transportați în afara timpului, în afara grijilor cotidiene.

    Despre dirijorul rus Anton Șaburov publicul sătmărean s-a informat în precedentele sale vizite în municipiul nostru. Cine n-a reușit până acum o poate face intrând în arhiva site-ului nostru și la data de 27 martie 2024 descoperă biografia acestuia. Cam același lucru putem spune și despre excepționalul violonist gălățean Remus Azoiței (vezi numărul din 23 februarie 2023).

    Programul serii conține două capodopere ale muzicii simfonice, două realizări de excepție ale unor titani, realizări dedicate celui mai iubit instument de pe planetă: vioara. În prima parte vom intra în atmosfera inițial controversată, mai apoi răsfățată și în final adulată a „Concertului în re major pentru vioară și orchestră” a lui Johannes Brahms. După antract părăsim acodurile brahmsiene (acceptați-mi vă rog licența) și intrăm în lumea mai puțin colorată, dar mai profundă, a lui Piotr Ilici Ceaikovski. Din creațiile acestuia protagoniștii serii de joi au ales „Suita nr. 3 în sol major”, lucrare care necesită un altfel de tonus interior, o altă direcție de dispersie a vectorului percepție.

    Anunțându-vă că pentru această penultimă apariție în foaierul filarmonicii din sezonul 2024-2025 sunt valabile abonamentele cu nr. 49 nu ne rămâne decât să trecem la secțiunea de aprofundare a culturii muzicale. Pentru astăzi am ales compoziția lui Brahms, prima din programul serii, folosind ca sursă Wikipedia.

  Concertul pentru vioară în Re major 

     A fost compus de Johannes Brahms în 1878 și dedicat și interpretat în premieră de prietenul său, violonistul Joseph Joachim. Este singurul concert pentru vioară al lui Brahms și, potrivit lui Joachim, unul dintre cele patru mari concerte pentru vioară germane: cel mai mare, cel mai intransigent este cel al lui Beethoven; cel al lui Brahms concurează cu acesta în seriozitate; cel mai bogat, cel mai seducător, a fost scris de Max Bruch; iar cel mai interior, bijuterie a inimii, este cel al lui Mendelssohn.

    Lucrarea a avut premiera la Leipzig pe 1 ianuarie 1879, de către Joachim, care a insistat să deschidă concertul cu Concertul pentru vioară de Beethoven, scris în aceeași tonalitate, și să se încheie cu cel de Brahms. Brahms s-a plâns că „era mult re major și prea puțin altceva în program”. Joachim nu prezenta două lucrări consacrate, ci una consacrată și una nouă, dificilă, scrise de un compozitor care avea reputația de a fi dificil. Cele două lucrări au, de asemenea, unele asemănări izbitoare. De exemplu, Brahms face ca vioara să intre odată cu timpanii după introducerea orchestrală: acesta este un omagiu clar adus lui Beethoven, al cărui concert pentru vioară folosește, de asemenea, în mod neobișnuit timpanii.

    Brahms a dirijat premiera. Diverse modificări au fost făcute între momentul respectiv și publicarea lucrării de către Fritz Simrock, mai târziu în acel an. Reacțiile criticilor la adresa lucrării au fost mixte: calomnia conform căreia lucrarea nu era atât pentru vioară, cât „împotriva viorii” este atribuită în egală măsură dirijorului Hans von Bülow, cât și lui Joseph Hellmesberger, căruia Brahms i-a încredințat premiera de la Viena, premieră care a fost primită cu entuziasm de public.

    Joachim a susținut premiera britanică la Crystal Palace din Londra pe 22 februarie 1879, sub conducerea lui August Manns. Răcirea prieteniei sale cu Brahms, care a fost de partea soției lui Joachim atunci când căsătoria acestuia s-a destrămat, pare să-l fi descurajat să militeze activ pentru concert. Majoritatea colegilor săi nu l-au apreciat.

    Henryk Wieniawski a numit lucrarea „imposibilă de interpretat”, iar virtuosul violonist Pablo de Sarasate a refuzat să o interpreteze pentru că nu dorea să „cadă atât de jos” încât să „stea în picioare pe podium, cu vioara în mână, și să asculte oboiul cântând singura melodie din adagio”, deși a recunoscut că lucrarea este „muzică foarte bună”.

    Împotriva acestor critici, ascultătorii moderni consideră adesea că Brahms nu încerca de fapt să creeze un vehicul convențional pentru demonstrarea virtuozității; el avea obiective muzicale mai înalte. Critici similare au fost exprimate împotriva concertelor pentru coarde ale altor mari compozitori, cum ar fi „Concertul pentru vioară” de Beethoven și „Harold în Italia” de Hector Berlioz, pentru că îl fac pe solist „aproape parte din orchestră”.

    Trei dintre elevele lui Joachim (Marie Soldat, Gabriele Wietrowetz și Leonora Jackson) au făcut tot atât de mult ca oricine altcineva pentru a ajuta piesa să prindă un punct de sprijin.

     Opriți războiul!

Anastasios - sănătate și credință

     De curând s-a deschis în Satu Mare, pe strada Al. I. Cuza, la nr. 14-16, în vechiul sediu al Petromului reabilitat, restructurat și readaptat pentru necesitățile unei clinici, un nou centru medical care se va îngriji de sănătatea sătmărenilor. Clinica face parte dintr-o salbă de clinici, dezvoltată în principal în partea de nord a patriei (Ardealul și Moldova de Nord). Din partea autorităților sătmărene au participat deputatul Mircea Govor, prefectul Ioan Tibil și vicepreședinții Consiliului Județean Cătălin Filip și Ioana Petca.

    Povestea apariției acestui spațiu destinat sănătății a fost devoalată în cadrul inaugurării clinicii din Satu Mare chiar de fondatorul acestui centru medical, dr. Iustinian-Ioachim Simion, neurochirurg. Numele clinicii reprezintă de fapt o perpetuare a numelui unei preocupări extrauniversitare de pe vremea când era student la UMFST George Emil Palade din Tg. Mureș. Aici, pe baza educației primită de acasă, a format un grup alături de fratele său Teodor și de alți colegi iubitori de muzică bizantină, grup pe care l-a denumit Anastasios, denumire clar provenită din slova elenă „anastasis” care înseamnă „înviere”. Pentru a ne da seama cât de adânc înrădăcinată în ființa lor este credința, vă las mai jos cuvintele lui Iustinian-Ioachim referitoare la el și fratele său Teodor:

    „În primul rând trebuie să spunem că ne-am născut și am crescut în Municipiul Fălticeni, sub streașina marilor mănăstiri Putna și Neamț, cu vestitele școli de muzică bisericească. Apoi, suntem fii de preot, preot cu dragoste față de slujbele Bisericii și cântarea bisericească.

    Am ascultat muzică acasă, nu numai bisericească, am ascultat cântările la strană, apoi, crescând și căpătând cunoștințele și experiența necesară, am condus pe rând, ambii frați, pe timpul studiilor liceale, strana bisericii unde este preot tatăl nostru.”

    Dar Anastasios nu este doar credință ci și sănătate. Pasiunea lor pentru binele societății, a ființei umane în general, nu s-a rezumat numai la a practica meseria de medic. Împreună, cei doi frați alături de „mama”lor, Vlad Mitoceanu, un IT-ist provenit tot din nordul Moldovei (Mileanca, jud. Botoșani) au format un trio care au pus bazele unei adevărate rețele de clinici sub titulatura „Anastosios”. Prima clinică a apărut normal, în orașul universitar Cluj, acolo unde își practicau fiecare meseria. Apoi s-au extins în județele învecinate, acasă în Moldova și acolo unde au simțit ei că sunt necesari și bineveniți.

    În continuare vă las în compania gândurilor și speranțelor lor descrise pe site-ul propriu al clinicii Anastasios din Cluj-Napoca:

    „Centrul medical Anastasios a fost deschis cu scopul de a crea un nou concept în domeniul îngrijirilor ambulatorii din Romania și din Cluj, ridicând standardul serviciilor medicale la un nivel superior.

    Astăzi ne mândrim cu o echipă de peste 100 de medici primari și specialiști, asistente medicale, secretare medicale și alți colegi din toata rețeaua Anastasios care se asigură în fiecare zi de confortul pacienților noștri.

    Lucrăm intens și atent pentru ca pacienții noștri să aibă o experiență plăcută, pozitivă și completă:

• Suntem mereu atenți la părerea și opiniile tale. Vei fi implicat în alegerile de îngrijire și tratament
• Ești tot timpul binevenit și te vei simți relaxat și îngrijit
• Vei întâlni o echipă de medici cu experiență și foarte calificați

    Vrem să ajutăm fiecare pacient care ne trece pragul să obțină starea de sănătate dorită printr-un diagnostic corect și un tratament țintit.

    Zilnic, schimbăm modul în care serviciile medicale sunt practicate în România, mutând atenția exclusiv către pacient, oferindu-i atât îngrijire medicală de înaltă calitate, cât și empatie, încurajare și încredere că împreună vom găsi soluția problemelor sale.

    Clinica noastră este un centru medical de ultimă generație dotat cu cea mai nouă tehnologie, capabil să răspundă tuturor nevoilor dumneavoastră:

• Diagnosticare interdisciplinară, echipe medicale care lucrează împreună pentru pacient.
• Investigații și tratamente moderne, minim-invazive, fără spitalizare;
• Promptitudine și flexibilitate în programări;
• Echipă numeroasă de medici cu experiență;
• O clinică unde curățenia și regulile de igienă sunt respectate.
  

      Ne pasă de toți pacienții noștri. Ne pasă de îngrijorările și problemele dumneavoastră. Ca și pacient în clinica noastră, vă garantăm că veți primi o îngrijire personalizată, accesibilă și atentă. Respectăm standarde etice și profesionale ridicate, demonstrăm angajamentul față de responsabilitățile noastre cu încredere, onestitate și respect pentru toți pacienții.”