joi, 18 septembrie 2008

Arbitrajul, bata-l vina!

Dupa cateva jocuri in care mi-era rusine de prestatiile arbitrilor care erau vadit favorabile echipelor romanesti angrenate in meciuri internationale oficiale, iata ca am fost din nou luati in colimator. Arbitraj corect cu Lituania, sprijinita feciorelnic Feroe din simpatia pentru cel mai slab, sicanele la care au fost supusi ardelenii pe Olimpico si ajutorul pe fata dat lui Bayern pentru a castiga in Ghencea. Nu ma refer in special la faza in care Steaua a inscris, ci la toata prestatia brigazii (mai ales a fluierasului) de-a lungul partidei: reprosul centralului catre asistentul de pe atacul Stelei la faza incheiata cu prima minge in bara, locul executiei loviturii libere din care Bayern a inscris, scuzele pe care le avea in vorbe si in priviri Bo catre munchenezi de cate ori fluiera ceva cu repunerea Stelei, distantele la care stateau zidurile la loviturile libere si multe alte chichite care puse cap la cap au facut diferenta. Asta nu inseamna ca Steaua a jucat bine sau ca ar fi meritat victoria. Pacat! Dupa cum spuneam si clujenii au avut un arbitraj potrivnic, dar diferenta de abordare a partidei a facut diferenta. Si Arsenal a fost ajutata la Kiev.
Vine Cupa UEFA! Mi-aduc aminte de Steagu cand a intors meciul in ultimele doua minute cu o echipa din Turcia. De UTA si proaspata detinatoare a CCE - Eindhoven, de Rapid cu Napoli, de Dinamo si tocmai laureata Hamburg, de prima zi cu trei meciuri televizate consecutiv, bineinteles de magia de la Sevilla. Doresc ca pe langa cele doua puncte adugate de CFR la zestrea care se va imparti la sapte sa mai adaugam macar inca cinci. Asta ar insemna doua victorii si o remiza, o victorie si trei remize sau cinci remize. Punctul obtinut astfel si adaugat la cele realizate de Steaua, Rapid si Dinamo (in ordinea meritelor) ar garanta prezenta a doua echipe romanesti direct in grupele Ligii Campionilor in editia 2010-2011 (ultima editie in care mai beneficiem de sfertul de finala romanesc al Cupei UEFA).
Razmerita in Turul Poloniei. Plutonul a refuzat sa treaca linia de sosire. In cel al Spaniei statu quo. Numai contratimpul in panta de sambata l-ar mai putea incurca pe Contador sa castige in aceasta editie La Vuelta (vreo 17 km pe o diferenta de nivel de 5-600 de metri).

Niciun comentariu: