miercuri, 8 iulie 2009

Branza buna in burduf de caine

    Trei bărbați priveau pe geamul imens, de sticlă, ce dădea către terenul de minifotbal din curtea liceului. Era pauză. Băieții nu țineau cont că ora se terminase și au prelungit cele 10 minute din finalul orei de sport, când au primit în sfârșit și mingea de fotbal, cu cel puțin 15 minute din pauza mare. N-aveau nevoie de pachețelul cu mâncare din ghiozdan și nici nu conta că nu toți își făcuseră tema la "aritmetică" pentru ora care urmează. Clasa a XI-a B a Liceului Industrial de Căi Ferate (pe atunci singurul liceu de profil din țară) nu prea se dădea obosită, chiar dacă, cu un sfert de oră înainte, dăduseră testul de rezistență (3.000 de metri).
    - Vezi ciuful ăla pistruiat, ăla care aleargă și în apărare și în atac și strigă la toți de parca el ar fi Mafalda? Ăla mic cu genunchii zdreliți de asfaltul cenușiu. E o pacoste! Atâtea probleme ne face... Nu din cele obișnuite. Nu fumează, nu fură, nu se bate, dar e împielițat rău de tot. E de prin Brașov, dintr-o familie dezorganizată. Nu are decât mamă, dar nu prea are posibilități să-l țină. Clasa a cincea și a șasea a făcut-o la un internat corecțional de prin Săcele. A ajuns acolo din lipsă de susținere materială din partea familiei și nu pentru alte probleme, dar probabil că acolo și-a format un caracter sălbatic. Dacă n-ar fi așa nărăvaș și ar fi mai ordonat, cu siguranță ar fi cel pe care vi l-aș propune în cap de listă. Ar fi exact ceea ce căutați. E abil. Are o logica care de multe ori mă descumpănește și pe mine. Profesorii ori îl iubesc ori îl urăsc. În rest tot personalul îi ciugulește din palmă. De la femeia de serviciu până la doctorița de la infirmerie. La cantină primește tot timpul porție dublă, bibliotecara e topită după el, secretara îi face toate mendrele... De fapt doar profesorii mai orgolioși nu-l pot suporta. Sa nu vorbiți despre el cu Goiceanu, directorul adjunct, că vi-l desfințeaza. Diriginta lui, doamna Bărbulescu îl adoră și-l repugnă în același timp. Dânsa predă matematică și piciul ăla are numai 10 la "matematică" și între 7 si 9 la "purtare". Anul trecut, în trimestrul doi, a avut chiar nota 5 la "purtare". I-a făcut de râs în fața colegilor pe Goiceanu (greșise rezolvarea unei probleme de fizică și a încercat să forțeze rezultatul, diabolicul ăla s-a prins și la ora următoare, când și-a aruncat catalogul din ușă pe catedră, a găsit problema corect rezolvată pe tablă) și Bărbuleasca (la predarea teoriei celor trei perpendiculare, doamna făcuse o greșeala prin omisiune, care în mod normal nu aducea prejudicii demonstrației finale, dar din punct de vedere didactic implementa celorlalți elevi o logică defectă; ce-mi face Moflea ăsta?, iese la tablă subliniază greșeala, șterge toată demonstrația de după greșeală, reface demonstrația, trece de momentul la care ajunsese tovarășa Bărbulescu și duce demonstrația până la capăt). Pe Goiceanu abia l-am oprit să nu-l dea afară din liceu. Cu doamna Bărbulescu în schimb se petrecea ceva neverosimil. Câteodată izbucnea nervos, aproape plângând, suduindu-l și împroșcându-l cu toate invectivele în cancelarie, dar dacă ar fi spus cineva ceva rău despre puști, se comporta ca o cloșcă al cărei pui e atacat de ulii. Adevărul e că a cam ținut nivelul liceului sus pe la Olimpiade. E singurul care doi ani la rând s-a calificat la faza pe țară.
    Ceilalți doi îl ascultau curioși și, contrar tuturor obiceiurilor, nu-i puneau nici o întrebare directorului. Poate somitatea sa științifică (Ion Dinu, unul din pionierii căilor ferate moderne din România), poate modul detașat, fără patimă sau părtinire, în care povestește fapte de viață, poate tâlcul spuselor acestuia îi pătrundea încetul cu încetul cu viteză mai mică decât vocea lui curată și liniștită. Omul acesta vorbea altfel în preajma lor. Nu se simțea aerul acela de frica și dispreț din partea majorității lumii cu care intrau în contact.
    Sunetul soneriei care anunța sfârșitul pauzei i-a readus la realitate și și-au dat seama că nu și-au făcut încă planul de abordare pe clase.
    Au intrat și la clasa a XI-a B. Au stat de vorbă cu mai mulți, dar s-au oprit îndeosebi asupra lui Hazenkopf Anton (șeful clasei, un băiat parca maturizat prea devreme pentru cei 17 ani pe care îi avea în primăvara anului 1973) și Hristea Ștefan (un băiat sclipitor, cu o minte ageră ce parcă lucrează contratimp, cam nonconformist totuși pentru gusturile lor). La plecare au privit curioși către pistruiatul din prima bancă, cel care pe toată durata "vizitei" lor nu și-a dezlipit, ochii, pixul și gândul de pe Gazeta Matematica, pagina de probleme pentru admitere la facultate. "Dumnezeule! Copilul ăsta mai are doi ani până la bacalaureat și rezolvă probleme de admitere..." și-au spus în barbă ce-i doi, deoarece unul din cuvinte nu prea aveau voie sa-l pronunțe. Profesoara Lorena Bărbulescu i-a condus afară unde au mai schimbat niște replici.
    - Cum îl cheamă pe elevul de lângă ușă?
    - Gruiță.
    - Gruița și mai cum?
    - Ienășoiu Gruiță. Gruitță îi este prenumele, dar toată lumea îi spune așa. Toti îl iubesc. Nu chiar toți... L-ați văzut. Asta face toată ora. Își scoate culegerile și revistele și rezolvă probleme de matematică. Nu contează ce: aritmetică, geometrie plană și în spațiu, analiză, trigonometrie... Și nu numai la mine. Mi s-au plâns profesorii de limbi și de Socialism Științific că și la ei face la fel. Ba chiar și la desen tehnic. Când nu-i în clasă e pe teren, în sala de sport sau la biblioteca. Citește tot ce-i pică în mână. Mi-a spus bibliotecara că a citit mai mult de jumătate din bibliotecă. Nu conta ce: beletristică, poezie, filozofie, monografii, biografii... stătea ore-ntregi aplecat asupra hărților din toată lumea. În special a celor din România. Din păcate am înțeles că la internat nu se prezintă la meditații. Cică joacă fotbal pe la Rapid și ii dau ăia scutire. Pedagogul lui mi-a spus că l-a prins în mai multe rânduri jucând noaptea poker... Brânza bună în burduf de câine!
Doamna (n.a. - permiteți-mi vă rog să-i zic așa) Bărbulescu s-a întors și după ce a aruncat o privire frugală spre chipul parcă mai pistruiat în primăvara aceea, s-a întors pe hol după cei doi domni.
    - Știți!? Am uitat să vă spun. Anul trecut a participat la selecția pentru rolul principal din filmul Pistruiatul de Sergiu Nicolaescu. Din cei trei mii cinci sute de pretendenți a ajuns printre ultimii zece. Abia atunci și-au dat seama că nu îndeplinea criteriul de vârsta (maxim 14 ani). S-a ales anul acesta cu un rol pasager în "Mirii anului II" cu Jean Paul Belmondo...

***
    O siluetă atent intreținută se plimba prin fața Teatrului Giulești tragând ades cu ochiul către poarta stadionului cu același nume. A citit cred că de zece ori inscripția de pe discobolul de la intrarea în așezământul cultural: "Mens sana in corpore sano". Din când in când urca pe asfaltul bătrânului Pod Grant și privea printre grinzile metalice supradimensionate către terenul colbuit de handbal de dedesubt, unde frânarii de la căile ferate, muncitorii de la Grivița si un ospătar de la Gara de Nord încingeau partide de fotbal de câte 20 de minute. Cine pierdea pleca acasă. Chiar dacă s-au schimbat echipele de mai multe ori drăcușorul ăla mic se fofilea și juca aproape încontinuu. Ba în atac, ba în apărare, ba chiar și în poartă. Îl urmărise și cu vreo doua ore înainte la antrenamentele lui nea Costea la juniorii mici. Nu prea avea forță si viteză, dar compensa cu ambiție și o rezistență iesită din comun.
    Cand umbrele serii se lăsau a apărut și puștiul în poarta stadionului și tot planul lui de abordare s-a dat peste cap când piciul, în loc să meargă către internat, o apucă în direcție opusă, mai bine zis intră pe sub Podul Grant și dispare prin încrengătura de linii de cale ferată, în direcția Gării de Nord. Era cam dificil de urmărit. Pruncul, obișnuit cu mersul pe șină de cale ferată, se deplasa mai lejer decât el, care trebuia să-și potrivească mersul după distanța dintre traversele de cale ferată. Din traversă în traversă pasul ar fi fost prea mic, iar din două în două traverse pasul ar fi fost uriaș. În sfârșit, dincolo de Gara Basarab s-a făcut o cărare pe lângă calea ferată și a putut merge și el normal fără să bată la ochi în fața obișnuiților locului. Pe peron era gata-gata să-l piardă din ochi, puștiul amestecându-se în mulțime. În ultima clipă l-a văzut intrând în restaurantul gării. Când a ajuns și el în ușă, pacostea lui stătea la o masa ce părea mai mult de serviciu decât pentru clienți. Un ospătar (parcă îl mai văzuse în acea zi) tocmai îi punea în față o farfurie cu o pulpă mică de pui și niște pireu.
    Străinul s-a așezat la altă masă, a comandat un vin și l-a urmărit pe puști cum mânca fără să se grăbeasca. După ce pruncul a terminat de mâncat s-a dus la el la masa și sub pretextul aglomerației a cerut voie să stea jos. L-a întrebat dacă nu bea și el un pahar de vin și a părut mulțumit de refuzul acestuia. De la discuții banale s-a trecut încet-încet spre formule de matematică, ecuații și chiar grafice. Șervețelele, scobitorile și sarea de pe masă folosind ca material didactic.
    Trecuse de ora 23 când întrebările începeau să fie din ce în ce mai incomode și răspunsurile din ce în ce mai rare: "Câti ani ai?", "Te mai primește la internat la ora asta?", "Unde ai să dormi?", "Ai bani?"... Copilul a început să-i povestească cum Porcul (aceasta era porecla profesorului lui de fizică) l-a dat afară din internat în urmă cu trei săptămâni și i-a fost rușine să-i spună mamei sale. În ultima vacanță a găsit-o pe mama sa la doctorița ei, spălând covoare ca să aibă bani să-l țină la liceu. Și ce se mai mandrea: "Dacă n-ar avea note bune și bursă tare greu mi-ar fi să-l țin la București la școală". Cum să-i spună că l-a dat afară din internat? Nici dirigentei sau directorului n-a avut curaj să le spună. Dacă l-ar fi exmatriculat... Tocmai acum când nea Costea l-a propus pentru echipa de tineret-rezerve?
    Vreo patru zile a dormit în sala de clasă de la liceu, dar s-a reparat geamul spart de la atelierul mecanic, cel pe care intra după rondul de noapte al portarului și n-a mai putut pătrunde în clădire. Două săptămâni l-a luat acasă la el un țigan și i-a arătat un pat în tindă și un lighean cu apă. Cu mirosul s-a obișnuit mai greu. Dimineața se spăla bine-bine cu săpunul de rufe ca să scoată mirosul. Să nu-l miroase colegii la școală. Într-o zi când a venit "acasă" a dat peste țigancă făcând sex cu fratele stăpânului și dus a fost. N-a mai întors capul. Așa că a dormit vreo două nopți în sala de așteptare a Gării de Nord. Învățase și orarul. La douăsprezece noaptea se mutau toți în partea stângă pentru că se spăla pe jos în partea dreaptă. La două reveneau pe dreapta cu toții. La patru se făcea primul control al biletelor. La cinci venea miliția și cerea buletinele.

***
    Dimineața, goarna de la unitatea militară din apropiere l-a trezit. Era ora șase. Un tip îmbrăcat în uniformă militară de ofițer i-a spus ca mâncarea este pregătită la bucătărie și că a lăsat o pereche de chei pe masa.
    -Poți să le iei cu tine când mergi la școală și după ore să te întorci și să mă aștepți.
    Nu-i venea sa creadă. Era tipul de aseară. Cel căruia i se confesase cum n-a făcut-o nimănui. Nici măcar lui însuși. Și-a adus aminte cum s-a urcat, nu fără de teamă, în taxiul chemat de comesean și a pătruns îngrijorat în silueta învăluită-n noapte a blocului de pe Ho Shi Min din Drumul Taberei. Acum stătea uluit într-o pijama adevarată, pe un cearceaf ce mirosea a săpun Amo (din acela din care îi aducea colegului sau Petrican mama lui la internat) și era acoperit cu o plapuma pufoasa.
    După vreo două zile toate problemele de la internat s-au evaporat. Ba parcă era tratat cu mai multă atenție tocmai de persoanele care până atunci i-au pus piedici. A revenit cu plăcere de mai multe ori în Ho Shi Min. Străinul preda matematica la Academia Militară. Pe vremea aceea nu cunoștea gradele profesorale din invățămantul superior. Ajunsese să-l indrăgească așa mult pe pici... Ba chiar l-a lăsat să predea ore de matematica elevilor cărora le dădea meditații în particular. A rămas și cu o amintire plăcută de la una din fetele ce deslușeau tainele matematicii.
    În ultimii doi ani de liceu vizitele în Drumul Taberei sau mai rărit. Refuzul țâncului de a îmbrățisa o carieră militară n-a avut darul să permanentizeze relația. Dar au rămas buni prieteni.
***
    După armată, puștiul i-a făcut o vizită proaspătului maior și la o sticlă de vin cumpărată de la alimentară și condimentată cu încă vreo doua din barul propriu al ofițerului, tânărul viitor student a aflat că are în față nu numai un profesor universitar de viitor ci și un ofițer de securitate care a avut misiunea să-i creeze o carieră în domeniu. Cică ar fi fost una din puținele lui nereușite, dar nu-i pare rău. Pe lângă toate tânărul a aflat și mare parte din povestea de față. A fost rândul puștiului să-l tragă de limbă.
    Un an mai târziu, micuțul lui prieten se întorcea de la mare cu o valiză de țigări și una de blugi, ciorapi de damă, etc. După ce și-a petrecut noaptea la o fosta prietenă, s-a gândit să-i facă o vizită securistului. Din banii câștigați pe litoral (nu mai ține minte dacă în acel an a lucrat ca ajutor de instalator pe șantier la Mangalia, cartator la poșta din Eforie Sud, vânzător de cărți la librăria ambulantă de pe plaja din Costinești sau la minigolful din Mamaia), i-a cumpărat o sticlă de vin, din aceea scumpă care-i plăcea lui, și s-a înființat în fața apartamentului apăsând îndelung pe sonerie. Ghinion! Nu-i acasă. După amiază piticul revine cu același optimism, dar din nou nu răspunde nimeni. Dă să plece, dar o vecină pe care a simțit-o și dimineață în spatele vizorului, crapă încet ușa și spuse șoptit, privind îngrijorată pe scări în sus și în jos:
    - Nu știți? E la închisoare. Era homosexual. Cică se culca și cu copii.
    Cuvântul perplex spune prea puțin din consternarea care l-a cuprins pe tânărul cu sticla în mână. Lui nu-i făcuse niciodată nici un apropo... Ba parcă odată l-a întrebat dacă se masturbează. Faptul că a evitat răspunsul și că a schimbat ferm sensul discuției să-l fi făcut să se retragă...? Parcă acum își explica și insistența cu care îl întreba câteodată dacă nu vrea să bea ceva sau să fumeze. Mai ști? Refuzul acestuia de a bea și a fuma era strâns și implacabil legat de cariera de fotbalist pe care și-o dorea pe acea vreme.
    Brânză bună în burduf de câine!?



2 comentarii:

Vasile Andreica spunea...

wow. cel mai bun text pe care imi amintesc ca l-ai fi scris. multumesc in numele tuturor cititorilor.

Anonim spunea...

Grozav textul, o biografaie eroica, nucelul unui roman interesant...