Pământul, deocamdată

Timpul vieţii ni-i scurt,
Hai să-l facem curat,
Trăiesc unii din furt,
Alţii doar din ce-au dat.
Sunt săraci şi bogaţi,
Laşii scuipă pe bravi,
Voi ce-n Lună zburaţi
Pân' la cer vă urcaţi
Pe spinări de noi sclavi

Voi ce-n Lună plecaţi
Cu-ale noastre izbânzi
Nu uitaţi c-aveţi fraţi
Pe planetă flămânzi.
Pâinea lor o mâncaţi
Printre stele zburând,
Voi degeaba zburaţi
Când cei subdezvoltaţi
Se târăsc pe Pământ

Lumea-i plină de răni
Şi de doctori docenţi
Şi de măşti şi de vămi
Şi de mari inocenţi.
Fiindcă naşteţi copii
Apăraţi-i luptând,
Doborâţi monştri vii
Ce de-un veac de vecii
Dolii pun pe Pământ.

Între cei care trag
Şi acei ce sunt traşi
Nu e loc de vre-un steag.
E o groapă de paşi.
Între ei sunt sudaţi
Cu un strâmb ideal
Cum sunt bine legaţi
Condamnatul de laţ
Şi biciuşca de cal.

Fii ai muncii aveţi
Năduşeala pe piept
Cum stă nurca de preţ
Pe-al madamelor piept.
Unii iau, alţii fac.
Unii dorm, alţii sunt.
Între înger şi drac
Trage omul sărac
Înhămat la Pământ.

Pe Pământ avem de toate.
Şi mai bune şi mai rele.
Bune, rele
Şi-nchisori şi libertate.
Şi-a putea şi nu se poate.
Şi ruină şi cetate.
Genii mari şi frunţi tembele.
Vânt ce stă şi vânt ce bate.
Şi martiri, dar şi lichele.
Nedreptate şi dreptate.
Şi noroi şi stele.

Gândită de Adrian Păunescu la 31 de ani, reală şi la 67 de ani, când a devenit prea devreme nemuritor, desprinzându-se din noroi şi devenind o stea.