Vineri. A murit un om. Un alt om a avut o idee. A împărtăşit-o unui prieten. Prietenul a acceptat ideea acestuia şi a făcut demersurile necesare întru împlinirea ei. Două-trei telefoane în stânga, câteva căutături sincere spre dreapta, un mic anunţ, nu foarte expresiv, pe ultima pagină a unui cotidian de sâmbătă şi... aşteptare.
Ce să pregătesc? Nu ştiu, ne orientăm la faţa locului. Cine face planul de bătaie? Nu ştiu, ne orientăm la faţa locului. Sunt microfoane... staţie... ? Da. Este curent? Nu. Păi, ce facem cu microfoanele? Nimic. Cine cântă? Cine recită? Tavi, Adriana, Carmen şi pe cine reuşesc ei să mai anunţe... şi tot aşa până aşteptarea a căpătat accente de frică. Dacă va fi un fiasco... Camelia, să nu uit...
Duminică. Clopotul mare din turnul fiecărei biserici se pregăteşte să bată de amiază. 10-15 persoane îşi fac de lucru sub tălpile bătrânului Lucaciu. O fată cu un microfon în mână întreabă dacă s-a amânat. Un domn cu pălărie iscodeşte unde ar putea aşeza florile. Un copil are o lumânare. O doamnă cu chipul marcat este contrariată că nu există un tablou. Telefonul anunţă că un artist întârzie. Altul e pe Ştefan cel Mare şi ajunge mintenaş. Uf!
Salvarea vine de la Tavi. Chitara, capodastru şi primele acorduri se împletesc cu chipul calm, dar ferm al militantului greco-catolic. Simt că ne-a iertat pentru tot cea îndurat ca noi să fim treji. ... zace Lucaci în lanţuri... "Din străinătate" completează durerea ce a fost şi ce va să vină din înţelesul şi grija deplânsului. Adriana îşi strigă durerea femeii în versurile aceleiaşi gândiri transpusă din energicul mascul în delicata fiinţă ce-i este pe rând mamă, soaţă sau fiică.
În răstimpuri apare la crucea din preajmă o floare, o lumânare, o copie xerox cu barba albă şi ochii de data asta negri ai celui pentru care ne-am strâns, o ramă de tablou ce până de curând înfăşa chipul unui părinte plecat de mult, o frunză veştedă ce natura însăşi a prins-o între ramă şi portret, un cânticel vesel ca dacii în prejma nemuririi reprodus de acelaşi Tavi, o strofă recent tipărită desprinsă de pe buzelei lui Carmen, "Pământul deocamdată" răbufneşte dinspre cei mulţi, "Galbenă gutuie" anunţă sărbătorile ce ne reunesc familiile, vestea ce loveşte conştiinţe şi înlăcrimează ochi cade: trupul fără vlagă este oferit pământului, "Tatăl nostru" şi ciripitul păsărelelor sunt singurele compoziţii care nu i-au aparţinut.
A murit Adrian Păunescu!
Ce să pregătesc? Nu ştiu, ne orientăm la faţa locului. Cine face planul de bătaie? Nu ştiu, ne orientăm la faţa locului. Sunt microfoane... staţie... ? Da. Este curent? Nu. Păi, ce facem cu microfoanele? Nimic. Cine cântă? Cine recită? Tavi, Adriana, Carmen şi pe cine reuşesc ei să mai anunţe... şi tot aşa până aşteptarea a căpătat accente de frică. Dacă va fi un fiasco... Camelia, să nu uit...
Duminică. Clopotul mare din turnul fiecărei biserici se pregăteşte să bată de amiază. 10-15 persoane îşi fac de lucru sub tălpile bătrânului Lucaciu. O fată cu un microfon în mână întreabă dacă s-a amânat. Un domn cu pălărie iscodeşte unde ar putea aşeza florile. Un copil are o lumânare. O doamnă cu chipul marcat este contrariată că nu există un tablou. Telefonul anunţă că un artist întârzie. Altul e pe Ştefan cel Mare şi ajunge mintenaş. Uf!
Salvarea vine de la Tavi. Chitara, capodastru şi primele acorduri se împletesc cu chipul calm, dar ferm al militantului greco-catolic. Simt că ne-a iertat pentru tot cea îndurat ca noi să fim treji. ... zace Lucaci în lanţuri... "Din străinătate" completează durerea ce a fost şi ce va să vină din înţelesul şi grija deplânsului. Adriana îşi strigă durerea femeii în versurile aceleiaşi gândiri transpusă din energicul mascul în delicata fiinţă ce-i este pe rând mamă, soaţă sau fiică.
În răstimpuri apare la crucea din preajmă o floare, o lumânare, o copie xerox cu barba albă şi ochii de data asta negri ai celui pentru care ne-am strâns, o ramă de tablou ce până de curând înfăşa chipul unui părinte plecat de mult, o frunză veştedă ce natura însăşi a prins-o între ramă şi portret, un cânticel vesel ca dacii în prejma nemuririi reprodus de acelaşi Tavi, o strofă recent tipărită desprinsă de pe buzelei lui Carmen, "Pământul deocamdată" răbufneşte dinspre cei mulţi, "Galbenă gutuie" anunţă sărbătorile ce ne reunesc familiile, vestea ce loveşte conştiinţe şi înlăcrimează ochi cade: trupul fără vlagă este oferit pământului, "Tatăl nostru" şi ciripitul păsărelelor sunt singurele compoziţii care nu i-au aparţinut.
A murit Adrian Păunescu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu