Mi-am schimbat perdelele. Nu astăzi. În lenea mea ancestrală am lăsat natura să le schimbe. Se întâmplă cam de 20 de ori în cinci ani. Nici nu contează dacă sunt bisecţi sau nu. Sau la interval de 15 ani? Nu-mi dau seama.
Primele perdele pe care le-am avut aveau ceva crud în ele. Alb-albastre în camera mea, verzui străvezii la baie şi galben ghiocel în bucătătrie. Ceva reavăn, imatur. Mă trezeau dimineaţa cu frivolitatea lor şi-mi stârneau şăgălnicia. Priveam chipul înţelegător de deasupra mea şi-mi dădeam seama că sub zâmbetul nedisimulat exista totuşi o tristeţe. Bucuria eram numai eu. Tristeţea eram eu şi ce se întâmpla din cauza şi datorită mie. Ceaiul cald şi suta de grame de parizer tocmai cumpărată de la alimentară şi pusă peste felia de pâine cu unt de masă, reprezentau rezerva de energie pentru prima parte a zilei. Erau suficiente. Mă mai adăpam cu nesaţ de la spusele învăţătoarei şi scrisele din cărţi. Astea erau insuficiente, dar nu aveam de unde să ştiu.
Mai târziu perdelele mele aveau contur. Albastru puber în camera de cămin, verde laur pe plaiuri şi roz bonton în gânduri. Nu-mi spuneţi că nu aveau consistenţă că nu-i aşa. Eram plin, curios şi năvalnic. Tulburat că nu eram primit în cercul celor cu prejudecăţi, mă desfătam în priorităţile mele: logica, sportul şi natura. Matematica a fost primul pas spre logică, fotbalul spre sport şi munţii spre natură. La început ştrengăreau slobode una de alta precum cosiţele prinse-n cozi cu frunze de ienupăr pe capul iubitelor. Apoi...
...am împletit perdelele din in şi cânepă prin tehnici noi, cu dare şi stare. Le tiveam cu fermitate şi supleţe, le spălam în marea cea albastră în dimineţi târzii şi le uscam la feonul Alpilor pe-nserat. Maroul ajur îmi definea acoperişul, gardul avea înălţimea ajunsurilor mele şi culoarea putinţei, iar orizonturile erau hăt în zări.
De curând pârgul a dat în perdelele mele. Şi macul de foc şi gutuia din fereastră mă hodinesc la fel. Si mă-mboldesc. De perja din fundul curţii am uitat. Am uitat şi de gunoiul de sub preş. Zdrobesc dintr-o privire minciuna şi hoţia. Scanez şi spăl cugetul în fiecare dimineaţă. Apa e sănătoasă. E calea ce-o urmăm de la izbuc pân' la Sulina. Am ajuns să mănânc ce n-au visat strămoşii şi nu gândesc contemporanii: mămăligă cu măsline.
Despre perdelele albe nu am ce să vă povestesc. Nu le-am pus încă. Cică atunci nu există trecut, nu există viitor, iar prezentul este incert. Eu nu cred. Am vrut să o întreb pe mama dar n-am apucat în viaţa asta. Mi-am pregătit o pipă. Dacă o fi bună la ceva... Şi genunchii. Să-mi ţin nepoţii. Acu o să apară de după colţ...
Primele perdele pe care le-am avut aveau ceva crud în ele. Alb-albastre în camera mea, verzui străvezii la baie şi galben ghiocel în bucătătrie. Ceva reavăn, imatur. Mă trezeau dimineaţa cu frivolitatea lor şi-mi stârneau şăgălnicia. Priveam chipul înţelegător de deasupra mea şi-mi dădeam seama că sub zâmbetul nedisimulat exista totuşi o tristeţe. Bucuria eram numai eu. Tristeţea eram eu şi ce se întâmpla din cauza şi datorită mie. Ceaiul cald şi suta de grame de parizer tocmai cumpărată de la alimentară şi pusă peste felia de pâine cu unt de masă, reprezentau rezerva de energie pentru prima parte a zilei. Erau suficiente. Mă mai adăpam cu nesaţ de la spusele învăţătoarei şi scrisele din cărţi. Astea erau insuficiente, dar nu aveam de unde să ştiu.
Mai târziu perdelele mele aveau contur. Albastru puber în camera de cămin, verde laur pe plaiuri şi roz bonton în gânduri. Nu-mi spuneţi că nu aveau consistenţă că nu-i aşa. Eram plin, curios şi năvalnic. Tulburat că nu eram primit în cercul celor cu prejudecăţi, mă desfătam în priorităţile mele: logica, sportul şi natura. Matematica a fost primul pas spre logică, fotbalul spre sport şi munţii spre natură. La început ştrengăreau slobode una de alta precum cosiţele prinse-n cozi cu frunze de ienupăr pe capul iubitelor. Apoi...
...am împletit perdelele din in şi cânepă prin tehnici noi, cu dare şi stare. Le tiveam cu fermitate şi supleţe, le spălam în marea cea albastră în dimineţi târzii şi le uscam la feonul Alpilor pe-nserat. Maroul ajur îmi definea acoperişul, gardul avea înălţimea ajunsurilor mele şi culoarea putinţei, iar orizonturile erau hăt în zări.
De curând pârgul a dat în perdelele mele. Şi macul de foc şi gutuia din fereastră mă hodinesc la fel. Si mă-mboldesc. De perja din fundul curţii am uitat. Am uitat şi de gunoiul de sub preş. Zdrobesc dintr-o privire minciuna şi hoţia. Scanez şi spăl cugetul în fiecare dimineaţă. Apa e sănătoasă. E calea ce-o urmăm de la izbuc pân' la Sulina. Am ajuns să mănânc ce n-au visat strămoşii şi nu gândesc contemporanii: mămăligă cu măsline.
Despre perdelele albe nu am ce să vă povestesc. Nu le-am pus încă. Cică atunci nu există trecut, nu există viitor, iar prezentul este incert. Eu nu cred. Am vrut să o întreb pe mama dar n-am apucat în viaţa asta. Mi-am pregătit o pipă. Dacă o fi bună la ceva... Şi genunchii. Să-mi ţin nepoţii. Acu o să apară de după colţ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu