luni, 20 decembrie 2010

Plebiscit

Pe timpul olimpiadelor elene plebiscitul era legea plebei. Astăzi plebiscitul este doar o consultare a populaţiei. Nu că m-ar interesa pe mine câte camere are parlamentul. Nici nuca nu m-a întrebat câte camere să aibă. Dar dacă voia gloatei e una, de ce fruncea voieşte altminteri. Până la urmă mă întreb şi eu ca şi Tolo: "De ce pe 2?". Cum să te întristezi la nivel naţional pe programul doi? Este oare insuportabilă bucuria pentru întreg poporul şi a trebuit dijmuită? TVR.
Tristeţe. Bucurie. Nici nu ştii cum s-o denumeşti. Spunea cineva că este mai mare bucuria să câştigi o finală mică decât tristeţea de a pierde o semifinală. Haida de! În matematică s-ar traduce asta prin "doi e mai mare ca trei". Doar la cei care şi-au pierdut simţul măsurii. Mai adevăr grăita Romulus ce a tras concluzia "E bronz, e bronz" şi-a ridicat din umeri. Să le întrebăm pe suedeze? Plăcerea handbalului a triumfat zilele acestea. Plăcerea sportului în general. Faptul că ne-am ales cu un set de medalii de culoarea aramei nu este decât o răsplată. O răsplată a muncii, a jocului şi a hazardului.
Talida. Îmi zgândăresc memoria să găsesc etimologia acestui nume. Nu găsesc nimic. Dar ce mult îmi place. Talida. Ce româneşte sună! Talida. Parcă-i şoptim printre silabe Sarmizegetusa, Codrii Cosminului, Rovine, Guruslău şi Mărăşeşti la un loc. Ne facem că uităm de romani, ţinutul leşesc, Stanbul, austroungari sau SS. Dar să nu uităm că şi ei ne-au format ca neam. Într-o mică sau mai mare măsură.
Ce ne facem cu ţiganii domne'? Ce ne facem cu Ion Voicu sau cu Budai Deleanu, cu Ilie Năstase sau cu Lăcătuş. Cum să-i ascultăm pe Phoenix? Dar dacă ne aducem aminte de Cioabă şi ai lui...? Întrebări controversate. Şi medaliile sunt controversate.
E frig. Mie-mi place frigul. Mai mult decât căldura. Vara prefer răcoarea munţilor în faţa nisipurilor împestriţate cu trupuri dezghiocate. Iarna preferam muşcătura gerului pe pârtie decât caloriferul comod din odaie. Uite că a venit iarăşi gerul. Dacă lemnele nu le mai pot folosi drept tălpici mă gândesc să-i fac o vizită lui Moş Crăciun. Altădată. Anul acesta e prea scump. Hai să-i ţinem pumnii lui Tofalvi. Tot ea a rămas portdrapelul nostru în sporturile de iarnă. Deocamdată anul acesta nu a obţinut decât un loc 14. Abia suntem la început.


Niciun comentariu: