Ce uşor poţi strecura îndoiala în sufletul omului. Citeam zillele trecute comentariile scrise pe un text al lui Ioaniţoaia despre situaţia (cazul Contra/Iancu) de la Timişoara. Unul dintre comentarii m-a frapat. În afară de faptul că era echilibrat, fără patimă şi cu acoperire în plan logic, Martin Dincă (probabil că aşa îl cheamă pe autor) mi-a lăsat impresia că vorbeşte de undeva din interiorul sistemului. Nu neaparat implicat în Poli Timişoara, dar bine înfipt în organigrama fotbalului românesc. În cele câteva fraze aruncate pe coala electronică se observă distanţa infimă dintre "pariurile" lui şi realitate. Finalul intervenţiei sale m-a cam dat peste cap. Îl redau mai jos în "mot pour mot": <<“Pun pariu “ca cei mai mari pariori la negru sunt Gheara , clanul Becali+Borcea ,Mititelu ,Piturca ,Netoiu , MM , Stan ,Copos ,Sumudica , Prunea , Mitica si cateva zeci de “jucatori -iubitori de fotbal “negru ” . Nu direct ,normal…Adica exact oamenii care ar trebui sa ne scuteasca de ideile si fetele lor pe la tv .>>
Lăsând la o parte că nu este un expert în ale scrisului, Martin mi-a inoculat destul de adânc în cerebel sentimentul unui ideal pierdut. Una este ca pe ici pe colo să mai apară câte un meci "la înţelegere", să mai apară câte o "cooperativă" care dă indicaţii la câte un meci şi alta este să ni se confişte în totalitate fotbalul.
Nu numai fotbalul a fugit din calea spectacolului magiei şi a întâmplării. Aproape în toate sporturile s-a infiltrat nevoia de a paria. De aici şi până la apariţia celui care taie pariurile, bea adălmaşul şi arbitrează disputa nesportivă n-a fost decăt un pas. Un alt pas a fost ca acesta să trăiască din adălmaşuri. A apărut chiria pe pariu. Chirii dezechilibrate, chirii pe şanse, amiciţii între combatanţi, cumpărări de combatanţi, medicamente, şantaje, anabolizante, trucaje, casierii, focuri de armă, răniţi, morţi... până la frică. Frica celor rămaşi în viaţă.
Acesta va fi probabil sfârşitul sportului. Oare cât mai este până atunci? Să discutăm cu Harap Alb, Mihai Viteazul, da Vinci, Mozart, Brâncuşi, Bruce Willis, Barack Obama şi bunul Dumnezeu să ne scape de această pacoste.
Oare pe Obama nu o casă de pariuri l-a făcut cel mai puternic om al planetei...? De la Obama până la Osama nu-i decât o literă. Se cheamă metagramă.
Lăsând la o parte că nu este un expert în ale scrisului, Martin mi-a inoculat destul de adânc în cerebel sentimentul unui ideal pierdut. Una este ca pe ici pe colo să mai apară câte un meci "la înţelegere", să mai apară câte o "cooperativă" care dă indicaţii la câte un meci şi alta este să ni se confişte în totalitate fotbalul.
Nu numai fotbalul a fugit din calea spectacolului magiei şi a întâmplării. Aproape în toate sporturile s-a infiltrat nevoia de a paria. De aici şi până la apariţia celui care taie pariurile, bea adălmaşul şi arbitrează disputa nesportivă n-a fost decăt un pas. Un alt pas a fost ca acesta să trăiască din adălmaşuri. A apărut chiria pe pariu. Chirii dezechilibrate, chirii pe şanse, amiciţii între combatanţi, cumpărări de combatanţi, medicamente, şantaje, anabolizante, trucaje, casierii, focuri de armă, răniţi, morţi... până la frică. Frica celor rămaşi în viaţă.
Acesta va fi probabil sfârşitul sportului. Oare cât mai este până atunci? Să discutăm cu Harap Alb, Mihai Viteazul, da Vinci, Mozart, Brâncuşi, Bruce Willis, Barack Obama şi bunul Dumnezeu să ne scape de această pacoste.
Oare pe Obama nu o casă de pariuri l-a făcut cel mai puternic om al planetei...? De la Obama până la Osama nu-i decât o literă. Se cheamă metagramă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu