Prima țară vest europeană pe cale să se destrame se pare a fi Marea Britanie. Imediat după anul de cotitură, 1989, s-au fărimițat forțat Uniunea Sovietică și Jugoslavia. Cehoslovacia, prin consens, a trasat și ea o graniță între cele două culturi ale ei. Mulți spuneau, chiar trăgeau nădejde, că și România o va lua pe aceeași cale. N-a fost să fie! Singura întregire a fost cea a Germaniei de vest cu cea de est. Nu lipsit de interes este faptul că limba, după părerea mea, a fost factorul esențial care a dus la apariția a noi granițe, păstrarea vechilor hotare sau dispariția zidurilor artificiale.
Într-un referendum care a avut loc în Scoția în 2014, cu 10% mai multă populație a votat să rămână în Regatul Unit. Recenta despărțire a Marii Britanii de Uniunea Europeană a cam întors procentele în favoarea celor care vor să se despartă în principal de Anglia, ba chiar le-a adâncit, acum fiind cu 24% mai mulți scoțieni pro „soraidh slàn” (traducere în limba galică scoțiană a fatidicului „good bye” sau „farewell” englezesc, „adio” de pe la noi) față de cei ce declară că un statu quo teritorial e mai solid.
Regatul Unit, adică Anglia, Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord, suferă și la granița maritimă unde riscul nu este așa pașnic. Oricând organizațiile teroriste de pe teritoriul insulei Irlanda pot spune „slán” păcii și pot relua tenebrele activități.
Intervențiile publice ale politicienilor lasă și ele de înțeles că „așa nu mai merge!”. Nicola Sturgeon, premierul scoțian, lasă clar să se înțeleagă că Scoția ar trebui să-și ia soarta în mâini: „Suferim acum un Brexit dur împotriva voinţei noastre, în cel mai prost moment posibil, în mijlocul unei pandemii şi al unei recesiuni economice”. De partea cealaltă, Matthew O'Toole, membru în Adunarea Legislativă a Irlandei de Nord, este chiar mai tranșant: „Naţionaliştii moderaţi pro-europeni şi chiar unioniştii moderaţi se întreabă, în aceste condiţii, ce este Irlanda de Nord şi ce ar trebui să devină. Brexitul scoate acum la iveală chestiuni despre care se credea până acum că sunt rezolvate şi le repune pe agendă.”
Un punct de vedere neutru, cel al Katy-ei Hayward, profesor de sociologie politică la Queen's University din Belfast, nu pare nici el mai optimist cu toată moderația în exprimare: „Practic, acest lucru (n.a. - Brexit-ul) pune Irlanda de Nord într-o postură diferită de restul UK. Astfel, cu cât Marea Britanie se îndepărtează mai mult de UE, Irlanda de Nord va avea mai multe lucruri în comun cu UE şi, implicit, cu Irlanda”.
Actorul politic Boris Johnson, prim-ministrul Marii Britanii, ar trebui să fie cel care declanșează un referendum în acest sens, dar știe că un asemenea gest iar încheia cariera publică (nu numai politică) și așa destul de controversată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu