joi, 4 noiembrie 2021

Cuminte cu minte

    Încerc să fiu cu minte și realizez că sunt doar cuminte. Acum poate seamănă cu o infatuare dar trec peste ea de dragul calamburului. Am ajuns la ultimul act al țintarului turului și am putea trage câteva concluzii pe această temă. Îndrăznesc să spun că surpriza campionatului nu este Rapidul ci această insolentă echipă a Voluntariului care prin impertinență ne surprinde etapă de etapă cu un joc modern, pe alocuri chiar spectaculos.

    Asta-i buba! Spectaculos. Spectaculos vine de la spectacol. Spectacolul implică spectatori. Prin acest spectru, acest specimen special de echipă are aspectul lipsei de respect față de sport. Hai să trecem la ceea ce toate lumea se pricepe: comentarii abracadabrante.

   Derbiul etapei este, cum altfel, meciul de la Voluntari, unde ocupanta locului cinci, echipa gazdă, întâlnește echipa care, până la ora scrierii acestor rânduri, ocupă locul trei în clasament, FCSB. Partida se dispută duminică de la ora 21,30. Probabil va consemna cea de-a treia înfrângere consecutivă a insolenților și o nouă victorie a obedienților.

   Partidele de la Pitești (Argeș - Botoșani, vineri, ora 20,30) și Craiova (Univ. Craiova - Sepsi, sâmbătă, ora 20,30) deși au același grad de implicare asupra clasamentului final al turului, pleacă de la parametri diferiți. La Craiova favorite sunt gazdele cu toate că n-aș fi așa sigur gândindu-mă la metehnele oltenilor. La Pitești partida este deschisă oricărui rezultat, dar experimentele nereușite din ultimul timp ale lui Croitoru mă fac să cred că urmașii lui Dobrin se vor impune.

   Dinamo - CFR (duminică de la 18,30) este o partridă pe care v-o recomand. Numele jucătorilor aflați pe teren și al tehnicienilor de pe bănci mă fac să cred că vom avea un spectacol sportiv îndârjit, dar și tacticizat. Dinamo n-a mai câștigat dinainte de sfintele Mării, iar ultima deplasare a clujenilor în capitală s-a lăsat cu păcate.

   Înainte, de la ora 15,30, duminica mai are programat un meci. Este vorba de jocul de la Ovidiu, unde Farul nu ar trebui să aibă probleme în fața juveților pașoptiști. Scăpați ca prin urechile acului fără gol în întâlnirea cu Rapid, Mititelu și ai lui nu pot părăsi localitatea de pe litoral fără cel puțin două goluri (măcar unul de la distanță, așa, să ne bucure ochiul.. De fapt Mititelu nu prea ar avea ce căuta la mare, el având interdicție la orice joc de fotbal pentru un an de zile. L-a suspendat jandarmeria.

   La Mioveni, sâmbătă de la ora 17,30, UTA trebuie să confirme palmaresul ei superior în deplasare față de cel de acasă. În deplasare au obținut 11 puncte în 6 jocuri (două înfrângeri), iar acasă 12 puncte în 8 jocuri (o singură înfrângere).

   Cenușăreasa etapei este partida de la Ploiești unde Târgoviștea întâlnește Mediașul (în deschiderea etapei vineri de la ora 17,30). Se întâlnesc locurile 10 și 13 și se așteaptă o luptă acerbă pentru evitarea locurilor ce duc la baraj (13 sau 14).

   Era să uit tocmai de Rapiduleț. Ultimul meci al turului, cel care va desăvârși clasamentul după o jumătate de campionat, se va desfășura în „groapa” de pe Ștefan cel Mare luni, de la ora 20,30, unde echipa din Clinceni, în calitate de gazdă primește pe Rapid. Rapidul care, în ciuda scorului alb, a jucat excelent în partida cu juveții, având un joc spectaculos, cu multe ocazii... A lipsit doar golul.

   Pentru cei cuminți fără minte se oferă pe piața interlopă „brațe false” pentru vaccinare!

Niciun comentariu: