Țara Oașului este o „țară” cum nu găsești multe de-a lungul și de-a latul planetei noastre. O țară cu oameni drepți, mândri, slobozi și harnici. Cu oameni care găsesc același adevăr în căpșune și prune ca și în lemnul pădurii și marmura palatelor. Cu semeni ce-și freacă ochii dimineața în apa curgătoare a Turului după care își ostoiesc poftele cu cuțitul de la brâu indiferent dacă acestea se nasc din firesc, din mândrie sau din nevoi.
Mâna oșanului n-a fost, nu este și probabil nici nu va fi trandafirie. Asta nu pentru că îi năpăstuită de nevoi, ci pentru că trăndăvia și fandoseala nu o caracterizează. Palma oșanului este mai obișnuită cu țapina și joagărul sau cu dalta și polizorul decât cu butoane sau stilouri. Pentru oșan nasturele e cusătura, iar zâmbetul e țipuritura. Nu-l poți pricepe dacă nu-ți faci timp să-l cunoști. Dar după ce l-ai cunoscut dragul și respectul te copleșesc la poarta simțămintelor cu oleacă de invidie nevinovată.
Această „țară” aparte de nici 800 de kilometri pătrați are o posadă, o curătură în care sărbătoarea sau căutarea dreptății își fac lăcaș în viața de zi cu zi a oșanului. Această oază a civilizației oarecum moderne din mijlocul tradiției ancestrale poartă numele de Negrești-Oaș. Aici, în mândra capitală a ținutului, curburile moderne ale clădirilor și parcurilor țes împreună cu cutele istoriei un mixt cultural pentru care un oarecare nu prea are putere de înțelegere. O simplă trecere prin zonă te descumpănește lăsând loc unui maldăr de întrebări pentru al căror răspuns trebuie să scotocești adânc în tolba cu simțuri și trăiri.
Aici, în aceasă lume a bărbăției și a sterilității, aici în această inimă a tradiției și a consecvenței a apărut o femeie. O apariție care multora li s-a părut nelalocul ei. Cum adică să ia hățurile o femeie? Și totuși, la o analiză mai atentă, apariția Aureliei Fedorca în fruntea celei mai aglomerate comunități oșenești are logică și continuitate. Oare cine se ocupă de stână când ciobanul e plecat cu turma? Oare cine se ocupă de gospodărie când țapinarul doarme sub cerul liber? Oare cine grijește de familie când oșanul pleacă în cele patru zări să agonisească averi, iar coconii mișună prin ogradă?
De ce am adus vorba despre această reprezentantă a feminității dure, a gingășiei materne și a fermității administrative? Pentru că uite, de la an la an, din 2012 încoace, Negreștiul arată din ce în ce mai bine, mai ancorat în zilele noastre. Mai adaptat la tehnologizare, la automatizare și la digitalizare, fără a impieta asupra moștenirii culturale. Estetica și moralitatea prind rădăcini din ce în ce mai adânci în conștiința avășanului. Pentru cei care încă n-au aflat, cuvântul „avaș” potrivit istoricului sătmărean Alexandru Doboș stă la originea cuvântului „oaș” și însemna pădure seculară. Astăzi termenul a dispărut din dicționarul limbii române.
Acest ciot de însemnări mi-a fost revelat de proaspăta vizită pe care am efectuat-o în Negrești-Oaș, vizită prilejuită de o nouă inițiativa a administrației locale în frunte bineînțeles cu aceeași Aurelia Fedorca. Este voba de un nou plan de anvergură. După atâtea realizări pe fond economic, turistic, istoric-tradițional, educație, sănătate..., realizări pe care nu am spațiu suficient să le nominalizez, iată că a apărut și un proiect ce are ca bază petrecerea timpului liber. Oxigenarea capacității de muncă și creație a tinerilor și mai puțin tinerilor reprezentanți ai Oașului a devenit o nouă provocare pentru Aurelia.
Este vorba despre proiectul „Regenerare urbană prin reabilitarea integrată a spațiilor publice - curte Liceul Tehnologic Ioniță G. Andron în orașul Negrești-Oaș”, proiect despre care colegul meu Florin Dura v-a informat pe larg.
Opriți războiul!
