Ziua dorului

     Vunk. Cine nu-l știe pe Cornel Ilie de la Vunk. Pe managerul de la Vunk. Mai puțin știu că el a inventat „Ziua dorului”, o zi doar pentru sufletul românului. Astfel, din 2016, 13 mai a devenit Ziua Internațională a Dorului, un ZID peste care esența cuvântului „dor” nu poate fi tradusă prin cuvinte în nici o altă limbă. Poarta care străbate acest ZID este doar emoția, emoție ce poate fi atât de bucurie, cât și de nostalgie, dar și de jale.

    ”Oricât de multe am avea, tot ne lipsește ceva. Sau cineva. În fiecare zi. Dorul de cineva te face să-ți amintești doar lucrurile cu adevărat importante. Dar mai mult decât orice, dorul te împinge să faci gesturi frumoase. Din ce în ce mai mult simțim că petrecem sărbătorile altora, ale altor țări. Și nu este neapărat ceva rău. Dar dacă noi, românii, am face o zi pe care să o sărbătorească o lume întreagă? Pentru că românul s-a născut și poet și inventiv, am creat Ziua Dorului! Nicăieri în lumea asta nu există o astfel de zi și în nicio altă limbă nu se înțeleg mai bine emoțiile cuvântului <<dor>>. Fă astfel încât dorul tău să se împlinească și, în același timp, România să devină cunoscută și pentru idei frumoase. O sărbătoare durează o zi, dar emoțiile ei pot dura o viață întreagă. Ziua Dorului este și ziua ta. Pregătește-te cu bucurie pentru 13 mai.” a clamat Cornel Ilie atunci când a avut această minunată inspirație de a-și arăta patriotismul printr-un act de creație.

    Ce ascunde acest dor? Să fie doar în dorul lelii? Să vină din latinescul dolus? Ca atunci când te dor dinții? Sau un dor de ducă? Știți că dorul de ducă apare atunci când nu mai suporți mediul înconjurător, ceva sau pe cineva. Uneori apare și din curiozitate. Depinde de starea ta de agregare. Dacă ești fluid te strecori prin meandrele vieții din stânca golașă din care ai izvorât până la marea cea mare necunoscută. Precum Oltul prin România sau Dunărea prin lume. Dacă ești solid, rămâi înrădăcinat precum Sfinxul din Bucegi în locul în care ai venit pe lume indiferent de intemperii sau năvălitori. Doar starea gazoasă îți dă libertatea de a fi aerian, cu capul în nori.

    De la „Ziua dorului” până la „Ziua votului” nu mai sunt decât cinci nopți. Cinci nopți în care avem ocazia să revenim cu picioarele pe pământ. Să lăsăm exuberanța unei schimbări cu orice chip și în orice condiții și să privim un pic spre viitor. Ce ne așteaptă dacă...? În ce țară vor trăi copiii noștri? Pe ale cui oseminte vor călca stăpânii noștri? Ce libertăți ne mai rămân după această libertate a votului dezlânat?

    Am mai spus-o și o repet la nesfârșit. Președintele nu face legi. Președintele nu judecă fărădelegi. Președintele nu conduce economia țării, nici învățământul și nici sănătatea. Președintele nu are o grămadă de abilități pentru a-și susține prin fapte promisiunile electorale. Președintele este doar un mediator pe plan intern. În schimb președintele ne reprezintă țara pe plan extern.

    Ceea ce mă îngrijorează cel mai mult este faptul că președintele are acces la toate secretele de stat. Cine ajunge președinte, indiferent dacă este român neaoș, evreu, maghiar, german sau țigan are posibilitatea de a ne oferi pe tavă dușmanului. Cine este dușmanul? Nici într-un caz cel ce ne propune colaborare, cooperare cu avantaje de ambele părți. După mintea mea dușmanul este cel ce are tendințe cotropitoare. Cel ce dorește să-și impună propriul său mod de viață, cultura și mojicia sa, călcând în picioare tradiția și „dorul” altuia. De-a lungul veacurilor dușmanul nostru a venit dinspre est. Turcii, tătarii, hunii, otomanii și rușii au fost cei cu tendințe expansioniste, adică să ne impună politica și modul lor de viață. De la expansiune la cuceriri teritoriale nu mai e decât o fărâmă de pas (cam cât Donbasul sau Crimeea).

    Dacă privim doar prin prisma economiei putem spune că am suportat destul de bine ingerințele grecilor și ale evreilor. La fel și acum putem îngloba unele doleanțe ale Comunității Europene care să ne ajute la dezvoltarea unei economii aflate în prag de faliment. Desigur trebuie să avem oameni capabili, cu pregătire, foarte greu coruptibili, care să negocieze cu similarii lor europeni. De asemenea trebuie să avem românii noștri bine înfipți în structurile de conducere din Europa.

    Cine ar putea realiza aceste deziderate? Rămâne să decidem noi, duminică la vot. Cum spuneam și în editorialul precedent în urnă „trebuie să introducem inteligență, hărnicie, spirit și iubire având ca suport rațiunea, mătura, credința și adevărul”.

    Opriți războiul.