Behaviorism

    La prima vedere behaviorismul este doar o teorie apărută pe la începutul sec. XX, inițiată și promovată de John Broadus Watson, care punea la baza psihologiei studiul comportamentului, al relației dintre stimul și răspuns, eliminînd din cercetarea psihologică conștiința și fenomenele vieții psihice interioare.

   Watson, psiholog american (1878 - 1958), afirma în „Manifest”-ul său din 1913: „Psihologia, așa cum o vede behavioristul, este o ramură experimentală pur obiectivă a științelor naturale. Scopul său teoretic este predicția și controlul comportamentului. Introspecția nu face parte esențială a metodelor sale, iar valoarea științifică a datelor nu depinde de gradul de promptitudine cu care acestea se pretează la interpretare în termeni de conștiință. Comportamentistul, în eforturile sale de a obține o schemă unitară de răspuns animal, nu recunoaște nicio linie de demarcație între om și brută. Comportamentul omului, cu tot rafinamentul și complexitatea lui, nu formează decât o parte a schemei totale de investigație a behavioristului.”

   Prin behaviorism Watson înțelege modul comportamental extern al oamenilor și reacțiile acestora în situații date și nu starea internă, mentală a acelor oameni. În opinia sa, analiza comportamentelor și reacțiilor a fost singura metodă obiectivă de a obține o perspectivă asupra acțiunilor umane. Behaviorismul lui Watson a respins studiul conștiinței.

   Pentru noi, aici la români, behaviorismul s-ar traduce sec: studiul corupției. Adică, precum se legiferează în DEX, este studiul comportamentului uman în relația dintre stimul și răspuns. Bineînțeles că balcanismul păstrează vechile valențe ale relației „îți dau - îmi faci” mult mai aproape de Asia Mică și India decât de teoriile occidentale și nord-americane. Asta nu numai datorită poziționării geografice ci și tendinței înnăscute de a trăi prin ocolirea legilor sau, mai adânc, prin emitere de legi confuze, permisive infracțional și/sau fără posibilitatea de a pedepsi vinovații.

   Se pare totuși că Munții Carpați separă întrucâtva mentalitățile vădit balcanice de cele atinse de educația vest-europeană. Dar acest lucru nu poate avea un rezultat pozitiv pentru că legile noastre se fac tot dincolo de Carpați, iar transilvănenii care trec munții se adaptează destul de repede la confortul lânced al parvenitului. Dincolo de Carpați este și Oltenia, un spațiu aparte, un mod de a fi jovial și mândru al locuitorilor acestui spațiu mult mai ușor de modelat și de transpus în bine dar, de cele mai multe ori, și în rău.

   Nu m-am referit aici și la estul României. Apropierea de mentalitatea poporului rus, aceea de „lasă-mă să te las!”, face ca sărăcia să-și facă mușuroi mult mai lesne în Moldova. De aceea din acea zonă nu prea au venit oameni de știință care să-și pună pregnant amprenta pe dezvoltare. În schimb excelează în oameni de artă, în răzvrătiți ai sorții care s-au refulat în paleta de culori a artei, de cele mai multe ori cizelați în Europa occidentală. Această afirmație este perfect valabilă și pentru geniile artistice ale Rusiei.

   Cred că privirea mea peste umăr din această săptămână poartă o amprentă mult prea personală pentru a vă primi acceptul majorității celor ce citesc aceste rânduri. Noroc că nu vă aud gândurile.

   Opriți războiul!