Eșecul lui Iohannis: lupta împotriva corupției

     Multă lume spune că marele regret al lui Klaus Werner Iohannis a fost eșecul în ceea ce privește crearea unei Românii educate. După părerea mea este complet fals. Iohannis nu a avut nici o clipă dorința de a forma un popor mai educat. Poate mai apropiat de valorile civilizației occidentale, în special saxone (posibil anglo-saxone), dar nu mai educat. Toate acțiunile sale au fost în acest sens și nu în sensul ridicării gradului de cultură a „enoriașilor” săi. Restul afirmațiilor, chiar și a cărților „Pas cu pas” și „Primul pas” scrise de el după propriile afirmații (nu pot să le combat dar nici nu sunt obligat să le cred) sunt doar un populism deșănțat. Mai concret nu au nici o reprezentare în realitate. Dovada: starea învățământului general de stat din România; calitatea și reprezentativitatea lui de la preșcolari la liceeni.

     Așadar după ce am arătat, fără a diseca amănunțit problema, că prin educație el a înțeles numai aspectul civilizator nu și cel al creșterii nivelului de cultură, să trecem la ceea ce cred că este adevăratul eșec al sibianului ce provine dintr-o străveche familie Johannis din Cisnădie, de lângă Sibiu. Pe vremea în care nu era așa nepăsător, adică după primii pași în politica de înalt nivel, a depistat faptul că în județul Sibiu (pe când era primar) și, mai apoi, în întreaga Românie, corupția este cea mai mare plagă a societății. A luptat fățiș împotriva ei, obținând câteva rezultate remarcabile la început.

    Adept al sloganului „faceți ce spune popa...” a uitat că și el a gustat din această miere otrăvită, ca atare și la ora aceasta există prin arhivele DIICOT-ului (Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism) un dosărel care îl așteaptă și pe care scrie „fals în acte publice și uz de fals”. Sper să nu se fi prescris. Ar trebui să apară o lege în care termenul de presciere a unei infracțiuni să fie prelungit pentru persoanele care nu pot fi trase la răspundere (indiferent dacă această imposibilitate este încuviințată de lege sau nu). Acel „ghinion” despre care vorbea odată, când a fost întrebat cum și-a procurat ditamai averea dintr-un salariu de profesor, fie el și inspector școlar, s-ar putea chiar să-l vizeze în viitor.

    În ultima parte nepăsarea l-a cuprins pe eroul nostru și preaîmplinit de importanța personalității sale a dat deoparte preocupările din „tinerețea” sa politică și a luat-o pas cu pas pe cărările umblate și mai puțin umblate ale planiglobului. Totuși merită să menționăm aici luptele concrete, la vedere, pe care le-a dus cu o mare (dar prea mică) parte a corupților din România și care în mare măsură le-a câștigat. Ponta și Toader, pe de o parte, Macovei și Kovesi pe de alta, au simțit pe pielea lor consecințele acestei lupte. Chiar am putea găsi câteva pachete de legi bune pe care le-a coordonat spre apariție: legea de finanțare a partidelor, cea de finanțare a campaniilor electorale, legea pentru alegerea autorităților administrației publice locale (cea veche, în două tururi), legea votului prin corespondență... Dar, între timp, mai ales în ultimii doi ani, elanul și forța de manifestare i-au dispărut, instalându-se o dulce trândăvie  de aproape 30 de ore pe zi (de la crăpatul zile din Arabiei Saudită până la viața de noapte din Insulele Capului Verde).

    Așadar lupta împotriva corupției este marele eșec al celor două mandate de șef al statului. Acum, ce mai contează. Dă mâna cu toartă lumea. Mai iese o para de la stânga, mai dă un sfat la dreapta... Nici nu contează dacă paraua-i albă sau neagră. Nu contează nici dacă sfatu-i bun sau penibil. Grija lui acuma e ca după (ăhăă... înțelegeți voi), corupții să nu-i ia urma. Mai bine cu ei în balansoar decât la popreală.

    Cam aceasta este moștenirea de la Iohannis, un Iohannis în care o mare parte a poporului român și-a pus atâtea speranțe. Mandatele de primar al Sibiului lăsau să se întrevadă o asemenea posibilitate. Poporul l-a crezut Carol I al României și el a fost doar un Moș Nicolae (să nu mă pârâți la copii). S-a crezut că va pune bazele unei puteri economice vizibile în Europa și, mai departe, peste Atlantic, iar el n-a rezolvat nici măcar Schengen-ul, ce să mai vorbim de viza pentru America. Indiferent că mergem în Turnul Eiffel sau pe Statuia Libertății trebuie să cerem voie. Nici măcar nu mai știm cui trebuie să cerem voie.

    Opriți războaiele!