Spirale

    Trăim vremuri care respectă și nu prea spirala vieții. Spirala vieții... Pretențios spus. Nu vreau să mă refer la „Reîncarnarea și rețeaua existenței” (volum al lui Christopher M. Bache apărut prin 2009) în care psihologia și psihoterapia duc către un extrem, chiar dacă procedeele străvechi de vindecare a psihicului omenesc par mai aproape de adevăr decât sofisticatele căi moderne care mai mult subjugă decât eliberează.

   Nu vreau să mă refer nici la „Spirala lui Arhimede” care este totuși prea uniformă, prea exactă, nelăsând spații temporale și atemporale specifice omului și nu roboților din prima generație. Nici „Spirala lui Fibonacci”, de aur cum i se mai spune, spirală a cărei dezvoltare logaritmică parcă dispare în neant prea repede și are sfârșitul infinit prea aproape de geneza punctuală, nici ea spuneam, nu definește ceea ce vreau să scot în evidență.

   Poate doar dacă am prinde cu degetul punctul de pornire al „Spiralei lui Arhimede” și am trage de el, scoțând-ul din planul celor 2500 de ani de viață latentă și ducând-ul către geometria diferențială obținând astfel o curbă în spațiu, o spirală în spațiu în care am putea împrumuta un pic și din „Spirala lui Fibonacci”.

   Poate sunt mai explicit dacă transform telul cu care bunica ne bătea ouăle pentru o papară gustoasă într-o pâlnie de trombon ce trimite sunete armonioase celor aflați pe recepție. Ei! Acum așezăm acest tel pâlnie de trombon cu mânerul în jos și pâlnia spre văzduh iar apoi considerăm geneza pământului în punctul 0 al spiralei și pornim într-o călătorie spiralată către prezent și în continuare într-o călătorie virtuală.

   Observăm că la un moment dat revenim în același plan vertical de două ori pe fiecare orbită completă. Odată pe aceeași rază și o dată în antiteză, diametral opus. Dar nu suntem în același punct. Ne-am depărtat de geneză atât pe verticală (adică ne-am dezvoltat fizic și intelectual) cât și pe orizontală (adică ne-am dezvoltat și pe plan spiritual, indiferent dacă acceptăm sau nu taina divină).

   Poate Vangelis, în 1977, s-a apropiat în modul lui muzical de a înțelege viața, atunci când a lansat albumul de muzică electronică „Spiral”. Poate numerele prime să se afle într-o astfel de spirală (matematicianul Stanislaw Ulam, un evreu polonez născut în Austro-Ungaria, a lansat o întreagă teorie în acest sens în 1963). Poate Pierre de Fermat (avocat și matematician francez) prin secolul al XVII-lea, cu spirala lui parabolică să fi înțeles mai bine. Poate „Spirala yoga”, cea în care mii de oameni, ținându-se de mână într-o spirală pământeană, meditează la nemurirea sufletului. Poate...

   Nu pot să închei această privire peste umăr fără să mă chinui să redescopăr „Spirala albastră, sfâșietoare” a eternului Nichita. Cred că aici e chintesența, dar de câte ori am impresia că am pătruns-o tot de atâtea ori se furișează din pumn ca un fir de nisip prin strâmtoarea clepsidrei. Judecați-mă și judecați-vă!

Spirală albastră, sfâşietoare,
zidind aerul acestei seri
şi ce dulce-amară ninsoare
stârneşte prezenţa ta în încăperi.
Sar paturile trăgându-şi pe ele
un anotimp nocturn, european.
O, violentă mişcare de stele,
pe bolta ce-abia o visam…
De aer eşti, de aer sunt.
Unul prin altul ne-ndepărtăm spre poli,
abia ducând o frunză lipită de vânt,
ca pe braţul unor înotători.

   Opriți războiul!