Educație - învățământ - muncă

    Cea mai mare parte a lumii merge la serviciu. Sau așa ar trebui. Că sunt simpli roboți care fac timp de opt ore același lucru până la îndobitocire sau sunt directori generali la multinaționale toți sunt angajați și muncesc. Chiar dacă ești propriul tău angajat muncești. De la măturătorul de pe stradă la Einstein suntem angrenați într-un proces de execuție. De la vatman la Eminescu toți mânuim o unealtă. Un ceva care să ne ajute în ceea ce facem. Acel ceva a fost creat tot de om. Cercetarea este un alt factor de progres. Acest factor este întârziat cu bună știință de biserică. Atenție! De biserică nu de Dumnezeu.

   Primul pas pentru a deveni „muncitorul” de mai târziu este educația. Cei șapte ani din sânul familiei sunt esențiali dar nu definitorii. Educația continuă pe parcursul pregătirii școlare atât prin sistemul de învățământ ales cât și prin petrecerea vacanțelor. Am să dezvolt un pic acest subiect al vacanțelor.

   Sunt patroni, directori sau simpli angajați care drămuiesc vacanțele copiilor lor astfel încât o parte din acest timp să fie repartizat muncii. La țară e mai lesne pentru că angrenarea la muncile câmpului, la agricultură sau păstorit, este mai mult o nevoie decât un sistem de educație elaborat. În mediul urban însă tentațiile sunt nu numai mai multe sau mai diverse ci și răspândite pe o plajă eterogenă de-o parte și de alta a legalității. Patronul care și-a trimis copilul la sortat corespondența (ce vremuri?) sau la biroul de vânzări (în funcție de vârstă) a realizat nu numai o introducere a lui în lumea afacerii sale în scopul predării de ștafetă ci și o educație serioasă prin care urmașul său a învățat cât costă un leu.

   O altă parte a educației care ține de această dată de talentul părintelui de a fi administratorul capacităților mintale, artistice, sportive ale copilului ține de larghețea cu care sunt ținute hățurile și paleta de oportunități aflată la discreția copilului. Unii părinți țin morțiș ca urmașii lor să ducă mai departe munca lor, reușitele lor. Alții doresc la fel de morțiș ca lăstarul lor să facă ce ei nu au reușit în viață, chiar dacă și-au dorit foarte mult. Toate acestea fără a ține cont de talentul, dorința și/sau capacitatea vlăstarului.

   Învățământul este acea parte a dezvoltării în care descoperi. Descoperi cifre, descoperi litere, descoperi începuturi, descoperi hărți, descoperi apa, descoperi omul, descoperi universul. Depinde de fiecare dintre noi, mai precis de educația pe care o avem și de capacitățile noastre cât ne perimitem sau cât putem descoperi din toate acestea și până la ce nivel. Omul „modern” a descoperit că te poți mulțumi cu puțin. Așa a apărut analfabetismul funcțional. Cel mai elocvent exemplu românesc în acest sens este acea doamnă docilă care a ajuns în fruntea Guvernului din cauza unor cascade de accidente și greșeli. Oare își dau seama toate acele organizații de femei care au susținut-o cât rău au făcut mișcării feministe? Ia căutați prin Guvern să vedeți câte fuste mai găsiți. Câte reprezentante ale consoartelor noastre, a căror pregătire și putere de muncă le-ar permite, mai pot răzbate printre cravate?

   Am început acest editorial privind peste umăr la diferite moduri de a munci. După cum vedeți am pus pe treapta cea mai de jos „a roboti” și nu a mătura. De ce? Pentru că a roboti, a face la nesfârșit aceeași acțiune, duce la dezumanizare, la îndobitocire cum m-am exprimat mai sus. Până și în a mătura se pot găsi diversificări, chiar și elemente de creație. Răul cel mai mare în această direcție este dat de firmele străine, concerne multinaționale, care nu au venit în România de dragul românilor. Au venit pentru a exploata gloata de oameni care cred că merg la muncă. Puțini dintre acești angajați muncesc cu adevărat. Puțini au șansa să avanseze, să evolueze. Pentru angajatori e mai ieftină mâna de lucru umană analfabetă funcțional decât o robotizare în adevăratul sens al cuvântului.

   Opriți războiul!