Recent, 6 - 7 mai, au avut loc „Zilele Urologiei Sătmărene”, un eveniment aflat la ediția a X-a și care a adunat în sala Filarmonicii Dinu Lipatti din Satu Mare somități în materie din România. Cei care au inițiat, s-au îngrijit de-a lungul timpului și au asigurat un viitor acestui eveniment sunt medicii primari urologi Dr. Cristian Bogdan Rusu și Dr. Bogdan Ovidiu Feciche. Împreună, dar nu singuri, au pornit la prima ediție în urmă cu 11 ani și, de-a lungul timpului, au ajuns ca acest eveniment să devină unul din cele mai cunoscute și căutate evenimente din arealul medicinii românești. În cele ce urmează vom discuta despre pasiune, sănătate, patologii (n.a. - cauze și simptome), tratamente și prevenire în domeniul medical cu Dr. Bogdan Feciche, medic în cadrul Spitalului Județean Satu Mare.

    Chipul liniștit, sigur pe sine, puțin curios și dornic să informeze din fața mea mi-a permis să intru ușor într-un dialog cu unul din străjerii sănătății în general și al aparatului urinar în special. Cu toate că discuția s-a purtat pe fondul unui interviu, în cele ce urmează, voi trata subiectul ca pe un monolog. O poveste reală. O poveste pozitivă.

   „M-am născut în Baia Mare. M-a impresionat de mic copil arhitectura și anvergura clădirii Spitalului Județean de pe malul Săsarului. În scurt timp ne-am mutat la Satu Mare unde în perioada școlii (gimnaziu și liceu) nu am renunțat la gândul de a intra în slujba îngrijirii sănătății  aproapelui chiar dacă mă atrăgeau științele exacte. Probabil și faptul că științele exacte (matematica, informatica, chimia, fizica) își găseau din ce în ce mai pregnant aplicabilitate în medicină să fi întreținut această dorință de a vindeca.

   Am trecut poarta Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj încrezător că am ales un drum solid în viață. Acum, după 25 de ani, sunt absolut convins de aceasta. Am învățat pentru început că adaptarea, actualizarea informației zi de zi, este foarte importantă în contextul dezvoltării tehnologiei în ritm alert. De aceea în acea perioadă mi-am dublat eforturile. Informațiile primite la cursuri, seminare și laboratoare le primeneam cu informațiile de calitate pe care le găseam pe internet sau ca urmare a participării mele directe sau indirecte la seminarii, sesiuni științifice și consfătuiri pe teme medicale.

   Urologia m-a vrăjit în special în vacanța dintre anul cinci și ultimul an de facultate. Până atunci cochetam cu mai multe discipline chirurgicale printre care și urologia. Cardiologia, chirurgia generală, chirurgia pediatrică și chirurgia oncologică (n.a. - tumori canceroase) alături de mentorul meu, chirurgul oncolog Dan Eniu, au fost tentații la fel de puternice dar, cum vă spuneam, în vara lui 2002, după ce am câștigat o bursă în Franța, la Rouen, în Normandia de Nord, urologia m-a fascinat ireversibil.

   A urmat perioada de rezidențiat, cursuri postuniversitare, publicare de lucrări de specialitate, toate culminând cu titlul de doctor în medicină elaborat de UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca în 2012.

   Satu Mare a venit ca o consecință a contextului pragmatic din acea perioadă. Sănătatea trecea printr-o perioadă de reformă retrogradă, negativă, care a lăsat un gol imens în medicina românească. Tăieri de salariu, blocări de posturi, etc, au dus la o migrație excesivă a personalului medical de toate categoriile către vestul îmbietor. Eu am ales să mă întorc acasă. Mediul familial și nevoia de specialiști au fost factorii care m-au determinat să renunț la o carieră universitară, post blocat cum vă spuneam, de la UMF Cluj și să aleg Satu Mare.

   Un alt factor important în decizia de a rămâne în țară, mai precis la Satu Mare, a fost echipa de urologi cu care urma să lucrez, în care urma să mă integrez: Dr. Cristian Rusu, Dr. Lilian Gorbatâi și Dr. Tiberiu Botezan. Am format atunci o echipă care dăinuie și azi. O echipă în care mă simt realizat.

   România este o țară extrem de eterogenă în ceea ce privește sănătatea populației sale. Comparativ cu Germania, de exemplu, unde starea de sănătate este uniformă pe toată suprafața, în România, chiar dacă este o țară mai mică, starea de sănătate diferă de la o regiune la alta, de la rural la urban sau de apropierea/depărtarea de un centru universitar puternic în domeniul medicinii (București, Iași, Cluj, Tg. Mureș). Consider că o răsfirare judicioasă a medicilor specialiști pe întreg teritoriul țării ar uniformiza această stare de sănătate. Ar uniformiza-o la nivelul ei superior.

   Locul de muncă al medicilor specialiști nu mai este, în ultima perioadă, un loc singular, fix. Ei se deplasează de la un spital la altul, dintr-o localitate în alta și, uneori, dintr-o țară în alta. În plus mai au și cabinete particulare. Mobilitatea lor nu ține cont de granițe județene sau hotare.

   M-ați întrebat ce este de fapt urologia. Urologia, frate cu nefrologia (n.a. - ramură a medicinii care se ocupă cu studiul rinichilor), se ocupă, mai pe scurt, cu înlăturarea obstrucțiilor ce apar la aparatul urinar: prostatite, litiaze (așa numitele pietre, calculi) și tumori. Asta în cazul adulților. Mai există chirurgia urologică pediatrică al cărei obiect de activitate sunt malformațiile la naștere.

   Cam tot ce se întâmplă în viață se poate înscrie într-o sinusoidă. Astăzi, sinusoida urologiei se află în punctul ei de maxim. Patologia unor organe profunde, cum sunt cele din aparatul urinar, poate fi stabilită fără incizie. Înainte nu se putea pune un diagnostic decât după ce tăiai omul. Astăzi prin laparoscopie (n.a. - pătrunderea, pe cale bucală în general, cu un instrument optic de foarte mici dimensiuni în abdomen) poți genera un diagnostic exact, poți chiar elimina tumori superficiale. Doar în ultimii 12 ani intervențiile chirurgicale (inciziile) au fost reduse cu 60%. Chirurgia modernă bazată pe tehnologia în continuă dezvoltare face ca medicina să avanseze cu pași uriași. În ultimii 10 ani cunoștințele medicale au progresat cam cu aceeași cantitate cu cât au progresat în întreg secolul XX. Gândiți-vă doar: un tomograf acum 15 ani părea ceva ușor exotic, azi chiar și spitalele din orașele mici au tomografe. În municipiului Satu Mare, catalogat ca oraș mediu (circa 100.000 de locuitori), avem mai multe tomografe. Un alt exemplu edificator ar fi montarea unui stent coronarian.

   Pe grupe de vârstă dacă am studia urologia am putea spune că la copii se poate vorbi doar de malformații, la tineri doar de infertilitatea de cuplu iar pentru maturi apar calculii și tumorile la cei sub 50 de ani și prostatitele la cei peste 50 de ani. Patologia prostatică a determinat că aceasta apare cu precădere la fumători. Ea nu este ereditară dar are cauze genetice care face ca pentru fumători să fie o consecință. Astăzi operațiile de prostată s-au redus aproape la zero. Prostatita se vindecă pe cale medicamentoasă. Recomand bărbaților trecuți de 50 de ani ca la aproximativ un an, un an și jumătate să-și facă analizele. Un PSA urmat de investigație dacă rezultatele ies din valorile normale. Pentru doamne se recomandă la același interval un PAP (testul Papanicolau) și o mamografie.

   Astăzi în România este greu de a menține un echilibru al balanței între calitatea actului medical și cantitatea acestuia. Pentru aceasta este nevoie să cunoști secretul lui Polichinelle (n.a. - un secret cunoscut de toată lumea): să alegi corect nivelul profesional căruia te adresezi pentru boala de care suferi. Este adevărat că acest nivel derivă din pregătire și experiență. De multe ori pierd timp, în sensul că las cazuri cu adevărat grele, pentru chestii pe care le poate trata un cadru medical cu pregătire medie. Când bolnavul vine la mine nu știu de ce suferă. De aceea este necesar ca în preliminar să consulte medicul de familie. Trebuie să recunosc că și aceștia sunt superocupați. Internetul ar putea elimina acest impediment, dar și aici sunt multe capcane. Digitalizarea ar fi soluția ideală. Dezvoltarea sistemului ambulatoriu și internările de o zi este soluția care se aplică în prezent în occident (circa 60-70% din cazuri se rezolvă astfel).

   Am studiat în special în perioada rezidențiatului, perioadă în care am avut peste 20 de lucrări publice și teza de doctorat Corelații clinico-patologice în tratamentul tumorilor retroperitoneale, realizatã sub îndrumarea Conf. Dr. Dan-Tudor Eniu. Apoi am scris mult mai puțin. M-am axat mai mult pe actul medical propriu-zis. Având ca mentor pe cea mai mare personalitate a urologiei moderne românești, Prof. Dr. Ioan Coman, am mai produs câteva lucrări după experiența de la capul bolnavului și după munca de cercetare.

   În general fug de cuvinte gen cel mai, cea mai, perfect, toți, nimeni, extraordinar, senzațional sau premieră mondială. Chiar dacă se spune că în premieră s-a făcut intervenția chirurgicală cutare, adevărul că doar o parte, mai mică sau mai mare, din acea intervenție s-a făcut pentru prima oară sau pentru prima oară într-o țară, localitate sau spital. În general fiecare operație are caracteristicile ei personale. În fiecare din ele poate exista ceva nou în funcție de boală, pacient, instrumente, aparatură sau medic. Eu le-aș spune doar experiențe. De asemenea evit publicitatea medicală. Sper că această discuție să nu fie tratată ca o publicitate.

   Am participat și eu la câteva intervenții mai spectaculoase văzute din afară. Nu singur. În echipă. Fiecare din această intervenție a avut replici. Uneori sute de replici. Replici în care s-a schimbat binele cu mai binele.  Prostatotomia a foat una din acestea. Împreună cu Prof. Dr. Ioan Coman și Prof. Dr. Nicolae Crișan am avut o asemenea experiență, dar eu eram în plan secund. În plus a mai fost îndepărtarea unei tumori renale pe cale robotică. Împreună cu Dr. Cristian Rusu, la Satu Mare, am reușit apoi îndepărtarea laporoscopică a unor tumori, prostatotemii, pieloplastii suprarenale... în așa-zise premiere. Dar acestea nu au fost intervenții singulare. Azi sunt uzuale.

   Opinia publică este informată parțial de partea pozitivă a muncii în sectorul medical. Dacă nu ar fi existat pandemia foarte puțini ar fi știut despre epidemiologi sau specialiști în terapie intensivă sau despre infecționiști. Am purtat și eu costumele alea imposibile și după jumătate de oră nu am mai avut aer. Ei trebuiau să stea opt ore în fiecare zi. Infernal.

   În tot acest timp familia a fost pe primul plan. Ea a reprezentat un suport pentru tot ce am realizat pe plan profesional. Cele două fete pe care le am sunt încă mici dar, indiferent pe ce cale apucă, în mine vor avea un sprijin atâta timp cât vor să se realizeze prin muncă. În profesii, în artă, în sport, nu contează, sunt alături de ele.”

  

   A consemnat Gruiță Ienășoiu