vineri, 9 martie 2012

Confirmări?

Tocmai a început primul joc al celei de-a doua etape de primăvară când mi-am adus aminte că nu mi-am debitat elucubraţiile pentru cei care mai citesc totuşi şi alte opinii. Cred că etapa aceasta aşteptăm câteva confirmări (Sportul, Chiajna, Braşov, Dinamo, U. Cluj pe de o parte, Ilijoski, Stanciu, Viorel Dinu sau Miclea pe de altă parte) şi multe infirmări (cu Steaua, Bumba şi Răzvan Lucescu în prim plan). După cum vedeţi nu prea bate ce scriu eu aici cu cifrele, nu prea seci, ale lui Vochin.

Cel mai interesant joc al etapei este cel de la poalele Coloanei Infinitului unde Dinamo încearcă sub Poarta Sărutului să dăltuiască o altă Masă a Tăcerii în tribune. Ar fi o confirmare. Nu ştiu dacă este şi Grigoraş de acord. Rar se întâmplă ca elevii lui să lase de dorit două etape consecutive. Acum ar fi trei şi-o iarnă, dacă ne aducem aminte că pe 18 decembrie erau egalii moldovenilor lui Ştefan, tot aici, pe malul stâng al Jiului.

Deplasarea Stelei pe Cluj Arena este al doilea punct de atracţie al etapei. De data asta gazdele trebuie să confirme şi oaspeţii să infirme comportarea de cu o săptămână în urmă. Dacă citim câteva nume din cele două trupe, ar trebui să ne aflăm sub zodia tehnicităţii cu călcâiele lustruite, şireturile descheiate, gleznele debordante şi moţurile rebele. Ca în crângul dintre plopi.

Pe partea cealaltă a Carpaţilor, pe Târnava Mare, Gaz Metan şi CFR, două echipe istorice, cu cele mai multe confruntări directe prin defuncta Divizie B, se întâlnesc în ceea ce se poate spune al treilea cap de interes al etapei. Tot aşa. Una vrea să confirme, alta să infirme jocul din etapa precedentă. Ar putea fi un joc frumos dacă ţinem cont de deschiderea pe care o are Pustai către spectacol. Numai să nu dea ceferiştii primul gol...

Petrolul la Rapid (adevăratul meci istoric al etapei), Ceahlăul la Galaţi şi Chiajna la Vaslui merg, după cum arată clasamentul cam fără prea multe speranţe. Dacă despre Concordia nu mai pot spune nimic, scorul fiind de 4-0 contrafăcut (nu neaparat intenţionat de Vaslui cât de unul, Baruch, sau aşa ceva), celelalte două au şi gânduri rătăcite alimentate de deja vu-uri.

Aştept cu nerăbdare jocul din Regie unde Sportul Studenţesc şi FC Braşov vor să demonstreze că întru adevăr sunt surprizele pozitive ale ghioceilor. Mioveniul la Astra şi Sibiul la Târgu Mureş se duc să scoată câte un amărât de punct profitând de zbaterile interioare din cele două fiefuri gazdă. Din păcate nu prea văd spectacol la aceste jocuri. Sper să fiu contrazis.

Niciun comentariu: