O seară în Giulești

    Textul de mai jos cu titlul de mai sus au fost scrise în toamna lui 2010 la un meci de cupă cu Petrolul.

   Potcoava! Un local crescut dintr-o dugheană chiar în polii vechii potcoave a Giuleştiului, al cărei magnetism atrăgea odinioară, duminică de duminică, atât pe acarii şi frânarii din spatele tribunei a doua, cât şi pe actorii Teatrului Giuleşti, aflat îndărătul singurei peluze de pe acea vreme, astăzi moartă. Aşadar Potcoava, devenit între timp local cu pretenţii, unde bucătăria, ce poartă amprenta unei şcoli cu ştaif în argoul bucureşteanului sadea, e plină.

    Lume bună, rafinată. Aproape la tot pasul îţi vine să saluţi o cunoştinţă, abia apoi te dumireşti că numai tu îi cunoşti pe ei, nu şi ei pe tine. Îi vezi zilnic pe ecranul plasmei fortificând conturile mogulilor prin legea audienţei. Caut şi eu un Tolontan, un Buzărin sau un Mircea M. Ionescu să mă bag în seamă, dar nu-s p-aici. În sfârşit dau ochii pentru câteva secunde cu Cristi Costache, fostul ofiţer de presă al Rapidului (actual director de nuştiuce la acelaşi Rapid). Astfel m-am legitimat şi eu, în ochii mei, că am ce căuta acolo.

   Gata! Peste o oră începe meciul şi trebuie să retrăiesc clipele din copilărie când mă prezentam la joc cu mult înainte de începerea acestuia. Intru. Masa presei nu mai este la locul ei. Cu doar doi trei ani în urmă, din dreapta treptelor ce duceau spre tribuna oficială, puteam privi deasupra noastră şi mă desfătam cu chipurile relaxate ale unui Colea Răutu sau Florian Pitiş. Nu mai sunt. Nu mai sunt nu numai datorită faptului că masa presei s-a mutat în stânga, ci şi pentru că loja lor s-a mutat undeva deasupra, în eternitate, unde străjuiesc asupra spiritului Rapidului pe care l-au moştenit şi l-au lăsat moştenire.

   Începe meciul. Acordurile Imnului Rapidului (text şi muzică Victor Socaciu) tocmai s-au stins. Miron (un prieten sătmărean) adus mai mult cu forţa pe un teren unde se joacă fotbal, îmi spune că n-a crezut că va fi atras de ceea ce vede şi aude. Lăsând la o parte "scandările de bun găsit şi de bun sosit" dintre rivalii de o viaţă, "găzarii" şi mai ales "frânarii" au fost superbi pe tot parcursul jocului. Prin minutul 18, la doi zero, mi-l pomenesc pe Miron spunând "echipa noastră joacă mai bine!". Tac şi încerc să nu-mi citească pe chip satisfacţia ce mă copleşea la gândul că poate tocmai s-a mai adăugat un exemplar la numărul de rapidişti de pe mapamond.

   Pauză. 3-0. Căpitanului Rapidului, Costin Lazăr, tocmai i se năştea al doilea fecior, Nicolas Adrian. Avea să afle după meci. Noi, abia a doua zi. Voie bună în tribune, dar şi în loje. George (îmi permit să-i spun aşa lui Copos în virtutea celor câteva luni de foşti colegi de cancelarie la Liceul din Tăşnad şi a "lecţiilor" de tenis pe care mi le-a cam predat pe terenul înfiinţat la dorinţa lui în curtea aceluiaşi liceu), nu-şi putea ascunde satisfacţia unui joc deosebit al celor pentru care cheltuieşte anual circa 6-7 milioane de euro.

   Un Cola şi nişte floricele de porumb deosebesc atmosfera de azi de cea cu Ci-Co şi seminţe de floarea soarelui (mai rar de dovleac). După 4-0 arbitrul meciului se apropie de al patrulea oficial şi îi şopteşte oarece. După nici un minut revine pe marginea terenului şi sub pretextul unor indicaţii preia setul de cartonaşe uitate probabil la vestiar în antract şi îl strecoară în buzunarele echipamentului. "Uf! Bine că nu au fost probleme majore" cred că-şi închipuie Ionel Ivan şi totodată mi-aduc aminte că am păţit ceva similar pe teren la Abatorul în urmă cu vreo 15 ani. A doua zi mi-am dat seama că presa nu a remarcat incidentul. Oare cum ar fi reacţionat?

   La plecare simt o umbră în spatele meu care doreşte să se ascundă. Era George ce încerca să treacă neobservat de barajul de fotoreporteri, cameramani şi redactori. Din păcate "Înălţimea mea" de un metru şi ceva și suplețea lui Miron nu i-a permis să ducă la bun sfârşit intenţia. După 5-0 cred că a fost doar orgoliul la mijloc. A doua zi, în drum spre Satu Mare, savuram momentele petrecute şi îmi imaginam cum am să le descriu prietenilor, adică vouă, noua experienţă din templul giuleştean.

   Să revenim în 2022. Etapa a treia din cele două grupe (pentru titlu și pentru retrogradare) în care s-a divizat primul nostru eșalon fotbalistic are, pentru fiecare din ele, un cap de afiș și cel puțin câte un meci cu rezultat cunoscut. La perdanți chiar două. Dacă în grupa izbânditorilor trei din primele patru echipe clasate joacă acasă, la perdanți cinci din primele șase echipe joacă acasă. La o asemenea distribuție ne-am putea aștepta la cel puțin șase victorii ale gazdelor. CFR, UTA și Sepsi nu prea au cum să se încurce. Despre restul mai vorbim.

    Derbiul etapei cu siguranță se dispută pe Arena Națională, duminică de la ora 19. Orice rezultat ne dă cel puțin o certitudine. O victorie a gazdelor (FCSB) ne dă certitudinea că oltenii nu mai pot visa mai mult de locul trei, dar și pentru acela trebuie să lupte. Pe de altă parte o victorie a celor ce Fac Ce Spune Becali ne va face finalul de campionat mai palpitant, bucureștenii fiind la mâna lor pentru a se încununa. Un rezultat de egalitate ar trimite aproape sigur tricourile de campioni în Ardeal și titlul de vicecampioni în Pipera, iar o victorie a celor de la Univ. Craiova ar defini ocupantele podiumului, interesantă urmând să rămână doar lupta pentru ordinea de pe treptele inferioare ale platformei premianților.

   La Cluj, în Gruia, luni de la ora 21, meciul de închidere al etapei ar trebui să consființească victoria gazdelor (CFR) în fața saturaților din Regat (FC Argeș). Dar mai știi? Mingea tot sferică e și la noi, în Transilvania. Nu și-ar ierta Petrescu o sincopă în fața lui Prepeliță.

   Pe Voluntari și Farul nu le despart decât un loc în clasament și două puncte în top în favoarea primeia. Jocul de sâmbătă de la ora 17,30 le dă prilejul marinarilor să treacă în fața marinarilor de uscat (apropo de ancora de pe blazonul ilfovenilor). Hagi ar trebui să demonstreze că numeroșii lui internaționali merită laude. Sau... au obosit...?

   Prima partidă oficială de pe stadionul Rapid, la care sper să mă aflu și eu în tribune, se va desfășura sâmbătă de la ora 20,30. Ar fi fost derbi chiar dacă nu ar fi fost un început. Ce naiba! Doar joacă primele două clasate. Faptul că meciul se desfășoară la cea de-a doua clasată întărește termenul de derbi. Prima clasată, FC Botoșani, prin antrenorul ei Marius Croitoru, are toată simpatia mea pentru faptul că a acceptat ca această partidă să se desfășoare în Giulești. Ar fi avut dreptul să refuze acest lucru deoarece, oficial, Stadionul Giulești nu era trecut la începutul competiției pe hârtiile federației ca gazdă pentru partide din competiție.

   Partidele dintre juveții lui Mititelu și Mioveni (vineri, 19,30) și Sepsi - Clinceni (luni, 18) nu seamănă una cu alta. Dacă în prima nu se cunoaște cine pe cine încurcă, în cea de-a doua ardelenii sunt siguri de victorie și dacă joacă doar cu români.

   Același lucru se poate spune și despre întâlnirile Chindia - Dinamo (vineri, 20,30) și UTA - Gaz Metan (sâmbătă, 12). În prima se mai speră, în a doua Gazul disperă.

   Revin cu o nouă seară în Giulești!