După ce am transpirat pe planșele sălilor de scrimă trăgând meci după meci și atac după atac pentru un buchet de medalii care nu a avut chiar atâtea fire galbene, albe și arămii pe câte ne-am fi dorit, după ce ne-am răcorit în apele mondialeleor și europenelor de natație ițind un nou superperformer român ieșit din neant și producând admirație, după ce ne-am murdărit pe zgura pariziană și ne-am întins pe imașul londonez cu rezultate când mai bune când mai rele, culminând cu semifinala de pe „Centre Court” și în timp ce Alpii și Pirineii pregătesc sosirea pe Champs Elisee probabil a aceluiași fenomenal sloven în acelaș tricou galben, iată că sportul rege ne înfierbântă comentariile și scrutăm cu speranță și decretăm cu argumente cum va arăta în primăvară topul după primele 30 de etape.
Până atunci să salutăm speranțele pe care ni le-a lăsat Dan Petrescu după primul meci oficial al sezonului al unei echipe românești, să aruncăm o privire peste rezultatele din pregătiri ale combatantelor, să analizăm transferurile efectuate, să privim peste țintarul tras mai mult sau mai puțin la sorți (uneori lovit cu pumnul), să stăm cu picioarele în apă rece și cu un coif confecționat din Gazeta de Nord - Vest pe cap, în ogradă, până om avea și noi un ștrand pentru sătmăreni.
Până atunci să ne îngrijim copiii și nepoțeii pentru că dom' primar reabilitează creșele în iulie, iar în august personalul pleacă în concediu (există un exemplu concret în acest sens). N-o fi el cel care trebuia să verifice asta dar tot trebuie să-i atragem atenția asupra unor anomalii ce se petrec în ograda lui. Noi om merge cu copiii la meciuri că tot nu se mai mănâncă semințe. Am auzit că nici nu se mai înjură.
Una peste alta trebuie să recunoaștem că avem niște performanțe impresionante în sport, nu și în fotbal, performanțe care nu se datorează unui minister de profil. Poate am putea accepta efortul palid al COR-ului, dar nici acela nu s-a ridicat la nota 5. Ceea ce am obținut pe planșe, în bazine, pe terenuri (în aer liber și în săli), pe saltele (eventual tatamiuri), pe șosele, pe pârtii sau pe munte, s-au reușit în marea lor majoritate prin eforturi individuale sau în grupuri mici, dedicate.
Regresul atletismului și al gimnasticii, pe de o parte, al boxului și parțial al canotajului (aici vreau să mă refer la toate ambarcațiunile cu tracțiune musculară) pe de alta, ar putea găsi o explicație în zicala „omul potrivit la locul potrivit”. Acolo unde s-au obținut rezultate au fost puși în fruntea federațiilor, în componența acestora și promovați ca antrenori nu numai foști sportivi de performanță ci și buni manageri și, mai ales, integri din punct de vedere moral.
Un contraexemplu am putea vedea la fotbal, unde Rapidulețul meu, s-a pricopsit cu un Mutu. Mutu ca fotbalist a fost un mare talent dar bunul simț nu-l prea caracteriza. Nici studiul nu-i este pe plac. Cum ar putea fi atunci un bun antrenor? Părerea mea este că Rapidul l-a acceptat doar pentru a mai detensiona relațiile cu federația (Mutu fiind proaspăt debarcat de la under 21 pentru nereușite, mai pe șleau spus, era omul federației). Păi dacă relațiile cu federația au redevenit încordate de ce să-l mai ținem? Și dacă avem motive contractuale să-l ținem de ce nu-l facem sursă de venit? Îi lăsăm salariul și îi promovăm doar imaginea. Ca portdrapel sau mascotă. O să-mi spuneți că-i dinamovist. Păi n-a jucat decât vreo șase luni la Dinamo. E argeșean, dar n-a luat decât 10% din talentul lui Dobrin, 5% din seriozitatea lui Dani Coman, vreo 30% din ambiția lui Bebe Barbu și 90% din miștocăreala lui Cornel Penescu). Cam atât.
Opriți războiul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu