Cultura compromisului

    În viață nu sunt toate albe sau toate negre. Ba chiar aș putea spune că nimic nu este pur și nimic nu este doar dezastru. Ați putea crede că toate celelalte sunt griuri de diferite nuanțe. De la gri zăpădos la gri întunecat. Nici acesta nu este un adevăr. Avem atâtea culori care pot reprezenta emoții... Fiecare cu nuanțele sale și toate date de acel „rogvaiv” pe care ni-l desenează pe cer curcubeul. Toate cuprinse între alb și negru. Mai bine zis între infraroșu și ultraviolet.

   În politică în schimb cam lipsesc culorile. Chiar dacă nu este totul alb sau totul negru, avem o singură nuanță de gri. Gri murdar. Gri mai puțin sau mai mult murdar. Dacă inițial compromisul reprezenta o culegere de aspecte pozitive din mai multe idei, din mai multe direcții politice (în general dinspre stânga și dreapta), pentru a crea bunăstare și dezvoltare, astăzi compromisul între partidele antagonice consta în „lasă-mă să-mi fac eu mendrele ca să te la să-ți îndeplinești capriciile”. Nimic pentru gloată. Gloata devine popor în comunicarea lor doar în preajma alegerilor. Noroc că se mulțumește cu puțin gloata.

   Visăm, noi norodul, să avem armonie între roșu și oranj, concordie între oranj și galben, pace între galben și verde, echilibru între verde și albastru, consonanță între albastru și indigo și împăcare între indigo și violet. Astfel vom coabita în afara raselor pure, a raselor care nu există și nici nu au existat vreodată. Născocirea lui Hitler, chiar dacă își are obârșia într-unul din romanele lui Jules Verne, are în ziua de azi prozeliți. Unul dintre ei habitează la Budapesta.

   Se întreabă lumea de ce nu a ținut discursul despre rasa pură în Ungaria? De ce consideră el că Europa greșește înarmând mâinile ucrainienilor? Răspunsul ar fi pentru că nu locuitorii Ungariei l-au ales și ar explica într-un fel scurta și belicoasa lui vizită la Moscova. Dacă ar fi votat numai aceștia nu-i sigur că dictatorul ar fi fost ales. Să facem un mic calcul. Ungaria are o populație cu ceva sub 10 milioane de locuitori, din care maxim 7 milioane au drept de vot. Diaspora lor din România, Slovacia și Slovenia (circa 5 milioane în total; cunosc persoane care și-au luat cetățenie maghiară chiar dacă nu pricep o boabă din limba fino-ugrică) au primit cetățenia maghiară și pe lângă câteva mici avantaje pe care le au, au mai primit și drept de vot, subliminal transmițându-le că dacă nu votează pe cine trebuie pierd cetățenia. Prezența la urne a fost de circa 70%, procent copios îmbunătățit de votul venit din diaspora din nordul, sudul și estul Ungariei, pentru că ungurii din Ungaria nu au avut decât o prezență la vot de sub 50%. Diaspora din vest a Ungariei este de dimensiuni mult mai mici și se orientează spre alte țeluri.

   Dar să nu privim prea intens peste ulucile vecinului când la noi în Parlament avem atâtea compromisuri din astea de ultimă speță... Compromisuri care ne-au lăsat fără industrie, fără agricultură, până mai ieri cu sănătatea la pat și învățământul a la „Nea Nicuță” (n.a. - personaj din Domnul Vucea a lui Delavrancea). Fără șosele și cu buda-n fundul curții. Fără capacități intelectuale și cu atâția doctori docenți. Cu atâta lemn și fără mobilă. Cu atâta aur și atâția cerșetori. Cu atâta aer și atâția factori poluanți, atât la propriu cât și la figurat.

   Opriți războiul!