Filarmonica Dinu Lipatti ne propune o experiență fabuloasă - Cornul Alpilor

   Corno delle Alpi în italiană, Alphorn în engleză, corne des Alpes în franceză sau Horn der Alpen în germană este un instrument atipic. Am participat recent la Carei la un festival al tulnicelor în care am făcut cunoștință mai îndeaproape cu acest tip de instrument. După formă și lungime Cornul Alpilor seamănă mult cu un bucium (tulnic în Apuseni) de pe la noi. Instigat de această asemănare am consultat „Dicționarul de termeni muzicali” să văd care sunt deosebirile dintre instrumentul din văile Alpilor și cel din Munții Carpați.

   Cei care ne vor introduce în tainele și posibilitățile sonore ale cornului Alpilor sunt Carlo Torlontano (Italia), cel care și-a dedicat viața promovării acestui instrument, și Franz Lamprecht, dirijorul nostru îndrăgit. Joi, de la ora 19, putem avea o experiență unică, ascultând „Bijuterii muzicale” interpretate de orchestra filarmonicii noastre împreună cu invitații mai sus iterați. Sunt valabile abonamentele cu nr. 16.

   Programul va cuprinde lucrări de Paulo Sousa, A. Zimmermann, Émile Waldteufel, Jean Sibelius, Max Bruch, Leroy Anderson, Juventino Rosas, Leopold Mozart și Jules Massenet.

       Cornul Alpilor

   Este un  instrument de suflat, confecționat din lemn sau din coajă de lemn. Este specific locuitorilor din Alpii elvețieni de unde își trage și numele. Conrad Cessner îl menționează în cartea sa din 1555 cu numele „lituum alpinum” precizându-i și dimensiunea de 11 picioare (aprox. 3,5 m). Forma instrumentului poate fi diferită: drept, de format conic în partea inferioară; drept, conic cu parte inferioară încovoiată; încolăcit, tinzând spre forma trompetei. Se înrudește cu buciumul sau tulnicul românesc. Posibilitățile sale sonore se mărginesc la armonicele naturale ale fundamentalei pe baza căreia a fost acordat la confecționare.

   Buciumul 

   Este un instrument aerofon natural, specific folclorului românesc. Plaiurile munților noștri răsună încă de sunetul pătrunzător al acestui străvechi instrument păstoresc. Pe povârnișurile de miazăzi și de răsărit ale Carpaților, în munții din nordul țării și în Munții Apuseni se pot întâlni cinci tipuri de bucium, deosebite prin forma țevii (lungă între un metru și jumătate și peste trei metri, dreaptă ori încovoiată, conică pe toată lungimea sau cilindrică, cu capătul inferior ușor conic). Păcurarii îl mai numesc bucin, bucen, trâmbiță, trâmbită, tulnic etc. și îl fac din doage lungi de lemn de brad, frasin, tei sau alun.

   Doagele le dobândesc despicând în lung lemnul bine uscat și scobind miezul. Cele două jumătăți sunt pe urmă lipite și strâns înfășurate cu curmei de tei, coajă de mesteacăn sau coajă de cireș. În partea de miazănoapte a țării, buciumul este adesea din tablă, făcut de meșteșugari din sate sau târguri, uneori cu țeava de două ori încolăcită (cam ca un trombon). Tulnicul Țării Moților, din care cântă mai ales fetele și nevestele, este întotdeauna din doage de brad, legate din loc în loc cu inele de răchită. Buciumul este un instrument de suflat natural. Sunetele pe care le scoate (seria de armonice ale sunetului fundamental, între armonicele 3 și 16), diferă după lungimea și forma tubului sonor, după îndemânarea instrumentistului, dar și pe potriva melodiilor specifice, obișnuite în partea locului. Întrebuințat altădată și pentru semnalizări militare (bătrânele cronici pomenesc adesea de glasul buciumului, care dădea semn de război) actualmente este folosit aproape numai de păstori. Din el se intonează felurite semnale, strâns legate de munca lor de toate zilele: A oilor, Cînd vin oile la muls, La făcutul cașului, Când coboară oile de la munte ș.a., dar și diferite „zicăli” în scop de divertisment. În ținuturile din partea de miazănoapte a țării, din bucium se cântă și la înmormântare.

 Carlo Torlontano 

   Cunoscut la nivel mondial ca un excepțional cornist, muzicianul italian Carlo Torlontano și-a dedicat cea mai mare parte a timpului promovării Cornului Alpilor și a tradițiilor sale, precum și a repertoriului, introducând în sălile de concert acest instrument cunoscut în principal pentru utilizarea sa în transmiterea de semnale în toate văile Alpilor.

   În mai multe rânduri Carlo a cântat ca solist în Asia, Australia, Europa și America de Nord. A fost invitat să cânte în unele dintre cele mai prestigioase săli de concerte și festivaluri internaționale din lume, precum Mozarteum Salzburg, Philharmonie Berlin, Filarmonica din Sankt Petersburg, Warszawa Philharmonia, Beethovenhalle Bonn și apoi Praga, Kuhmo, Tokyo, Brisbane, Hong Kong, Montréal, Beirut, Monterrey, Göteborg, Besancon, Porto, Lahti, Cordoba, Zagreb, Ljubljana, Bratislava, Madeira, Kristiansand, Cipru, Den Haag, Vilnius, Sélestat, Shenzhen, Santander, Belgrad, Basel, Eisenach, Newport, San Diego... și acum la Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare.

   A transmis pentru Radio-TV italian, RTHK Radio Television Hong Kong, RTV Australian Broadcasting Corporation, Dayton Public Radio, The Lounge San Diego Radio Program, ClassicLive, Sveriges Radio și Deutschland Radio Kultur Berlin.

   Carlo Torlontano a fost, de asemenea, timp de mulți ani, cornist principal la RAI-Italian Radio Television Symphony Orchestra și Teatro di San Carlo din Napoli.

  A colaborat cu mulți dintre cei mai prestigioși dirijori, printre care Accardo, Ahronovitch, Bareza, Battistoni, Bellugi, Berio, Bonynge, Drewanz, Gatti, Gavazzeni, Gazarian, Griffiths, Harding, Janowski, Kalmar, Koopman, Kuhn, Letonja, Maag, Maazel, Oren, Pesek, Schaefer, Semkow, Tjeknavorian... și în fine joi cu Lamprecht.

   A participat în 1994 la întâlnirea „G 7” în prezența șefilor de stat din SUA, Germania, Marea Britanie, Franța și Japonia și în 1996 la aniversarea a 50 de ani a Republicii Italiene. În 2003 a fost invitat la „Martha Argerich & Friends” unde a avut plăcerea de a cânta alături de Martha Argerich, „Andante und Variations” de Robert Schumann pentru două piane, două violoncele și corn.

   În prezent este profesor de corn la Conservatorul de muzică ”A. Casella” din L'Aquila, Italia.