Trei sunt rachetele de care ne vom ocupa în rândurile următoare. Toate pretind că sunt nevinovate. Candoarea lor este pusă în evidență sau, din contră, pusă la zid de multă lume. Depinde din ce punct de vedere privești lucrurile. Cele trei rachete de care ne vom ocupa, în funcție de importanța pe care o au asupra vieții noastre de zi cu zi, sunt Przewodow, Artemis și Halep.
Am denumit-o Przewodow după localitatea poloneză în care a a explodat și a ucis doi oameni. După ce știrea a dinamitat micile ecrane și monitoarele din întreaga lume, spaima și acuzele celor mai mulți, implicați sau nu în gestionarea evenimentului, au curs de o parte și de alta a baricadelor.
Prima care a îndemnat la calm a fost NATO. M-a impresionat răbdarea și judecata curată cu care NATO a înțeles să interpreteze faptele desfășurate și să analizeze și canalizeze faptele în curs de desfășurare. Primii care au intrat în panică au fost țările limitrofe războiului (exclusiv Polonia care în prima fază a tăcut) printre care și România care mai, mai că nu au acuzat pe față Rusia. Ucraina a fost cea mai virulentă, cea mai tranșantă.
Timpul relativ scurt care a trecut până când președintele polonez, Andrzej Duda, a anunțat că rachetele, de producție rusească, au fost lansate de sistemul de apărare ucrainean, s-a dovedit esențial în dezamorsarea ideii crunte că s-a pornit al treilea război mondial. Racheta cică a fost lansată să intercepteze niște rachete rusești ce se îndreptau către un obiectiv energetic de la granițele dintre Ucraina, Belarus și Polonia.
Racheta Artemis
Nu de mult pe această pagină am vorbit despre racheta Artemis. Despre faptul că omul dorește să ajungă din nou pe lună. Cele opt miliarde de oameni care locuiesc pe Pământ (declarați marți conform teoriei probabilităților) se pare că nu mai au loc cu toții la masa de prânz. Așa că se dă vârtos din coate.
Despre nevinovăția acestei rachete aproape toată lumea este sigură. Să fie chiar așa? Glasul bisericii ce spune? „Să nu-l mâniem pe Dumnezeu!” spun toți predicatorii din biserici, de la popa din bisericuța din vârful dealului și până la Papă.
Modulul Orion s-a detașat și se îndreaptă spre Lună conform planului. Întoarcerea omului pe Lună a făcut un pas decisiv. Racheta gigantică a misiunii Artemis a fost lansată miercuri, 16 noiembrie, după mai multe amânări legate de probleme tehnice și condiții meteorologice nefavorabile. Decolarea a avut loc la 8:47 a.m., ora României.
La două minute după decolarea rachetei, cele două propulsoare au căzut înapoi în Atlantic. După opt minute, etajul principal s-a s-a desprins la rândul său amerizând în Oceanul Pacific. După aproximativ o oră și jumătate de la decolare, o ultimă propulsie din etajul superior l-a pus pe Orion pe traiectul spre Lună.
Modulul va înconjura Luna fără să aterizeze acolo. Ar trebui să orbiteze în jurul ei timp de aproximativ o săptămână. Un prim zbor fără pilot. Dacă primul zbor este fără pilot, capsula nu pleacă goală. Ea poartă un manechin numit Moonikin Campos, instalat pe scaunul comandantului. Se vor înregistra accelerația și vibrațiile suferite de manechin. La bord se află și două busturi de femei, pe nume Helga și Zohar, realizate din materiale care imită oase și organe umane. Una poartă o jachetă de radiații, cealaltă nu. Senzorii vor face posibilă evaluarea nivelurilor de radiații primite, care sunt mai mari în spațiul cosmic decât pe orbita Pământului. După această călătorie, Orion trebuie să se întoarcă pe Pământ. Aici scutul său termic va trece testul focului.
Vă readuc aminte că această primă misiune ar trebui să dureze 25 de zile și jumătate, cu o aterizare în Oceanul Pacific pe 11 decembrie. Dacă acest prim zbor nu are echipaj uman, următoarele două vor avea.
Artemis II va duce astronauți pe Lună în 2024, însă fără să aterizeze acolo. Echipajul lui Artemis III, cel mai devreme în 2025, va călca pământul lunar pentru prima dată din 1972, de la misiunea Apollo 17.
Racheta Halep
Din păcate nu știu în cine să am încredere. N-am răspunsuri care să garanteze vinovăția sau nevinovăția Simonei. Pe data de 21 octombrie agențiile de știri anunțau lapidar: „Fostul număr 1 mondial Simona Halep a fost suspendată temporar pentru dopaj. International Tennis Integrity Agency a anunțat vineri că românca a fost testată pozitiv cu o substanță interzisă la ultimul US Open. Câștigătoarea Roland-Garros 2018 și Wimbledon 2019, a fost sesizată despre încălcarea codului mondial antidoping, pe 7 octombrie, în urma unui test pozitiv pentru roxadustat, un medicament care stimulează producția de globule roșii și este utilizat în tratamentul pacientilor cu probleme renale.”
Degeaba s-a plâns militanta pentru curățenie în sport de nevinovăția ei. Regulamentele au fost aplicate cu cerbicie și fără drept de veto după dovada existenței substanței. Nu contează dacă a știut sau n-a știut. Nu contează dacă „cineva” i-a inoculat substanța fără voia ei. Nimic nu contează. Asta mă poate face să lansez ideea că tocmai cei care au făcut controlul i-au introdus substanța. Nu uitați că era o cantitate infimă care nu lăsa să se descopere cine a „fabricat”-o.
Este normal ca în aseemnea cazuri să privesc și din prisma sportivului dar și a celorlalți sportivi. Nu prea am simțit în presa internațională gânduri rele de genul „bine i-au făcut” din partea celorlalte sportive, de fapt a adversarelor ei. Nici băieții, tenismenii de vârf, nu au avut reacții negative la adresa ei. Doar prin România s-au găsit niște petarde care au maculat biografia unuia dintre cei mai mari sportivi ai României.
Ne putem aduce aminte cu relativă ușurință de reacția lumii sportive în 2016, atunci când Maria Șarapova a fost suspendată pentru dopaj cu meldonium. Se spunea „...în sfârșit au prins-o!”...
Opriți războiul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu