joi, 6 octombrie 2022

...acoperă-mi inima cu ceva...

    Murdărită cu VAR a fost ultima etapă. Versul lui Nichita din titlu mă mai alină. Nu mă refer doar la faza care mi-a răvășit întregul sistem metabolic dela vârful celui mai lung fir de păr, trecând prin toată lungimea intestinelor și până la unghia uitată netăiată a degetului mare de la stângul (sunt și eu un mic rapidist). Mă refer și la puzderia de momente în care VAR-ul este ba de neînțeles, ba folosit drept un alibi (pretext, scuză, justificare...) penibil, ba omis prin rea voință.

   De multe ori scuzam arbitri pentru faptul că ei trebuie să ia o decizie pe moment. Sunt oameni și mai pot greși. Dar acum când au 10 minute la dispoziție pentru a judeca niște imagini cu tehnologie modernă(!) și greșesc grav nu mai pot fi scuzați. Dau dovadă de lipsă de valoare, prostie sau, în cel mai urât caz, corupție. În oricare din aceste cazuri ei trebuie sancționați. De la suspendări la retrogradări sau chiar prin excluderi. În cazurile mai grave ar trebui să primească și ei sancțiuni pecuniare atrunci când fură evident. Greșeala este omenească și scuzabilă, furtul este de neiertat.

   Am ajuns la o medie foarte aproape de 2,3 goluri pe meci după cele 22 de goluri înscrise în etapa: Universitatea Craiova - Voluntari 1-1 (zaibăr amărât, cum spuneam); Mioveni - juveții 48 2-2 (a fost fără ghiul spune fața tumefiată a lui Scarlatache); CFR - Petrolul 1-0 (5-3 la ocazii de gol); Hermannstadt - Sepsi 1-2 (trebuia să se întâmple odată și odată); Farul - UTA 2-0 (din nou arbitraj mângâietor pe creștetul lui Hagi); FCSB - Argeș 3-2 (FCSB ar fi câștigat și fără „ajutorul” VAR-ului); Botoșani - „U” 1-1 (3-5 la ocazii de gol); Chindia - Rapid 2-1 (n-am cuvinte publicabile).

   Urmează o etapă în care locurile 2, 5, 7-11 și 14 joacă acasă. Asta ar trebui să fie sinonim cu cel puțin patru victorii ale gazdelor. Nu prea cred că va fi așa. Nici măcar locul doi care joacă cu locul 12 nu poate fi sigur de victorie.

   Sepsi - Farul (duminică, ora 15,30); Derbiul etapei are loc la Sf. Gheorghe. Ce-or mai scorni arbitrii? Dar VAR-ul? Începe să-mi displacă metoda asta a lui Hagi de a acapara totul și toate. Respect ce a făcut și ce face pentru fotbalul românesc dar detest ce a făcut și ce face în detrimentul fotbalului românesc. Noroc că plusul a depășit până acum minusurile sale. Viitorul fotbalului românesc nu se naște doar la Constanța. Să nu ne pară rău...

   UTA - CFR (luni, ora 20,30); Derbiul transilvănean al etapei are aceeași amprentă, aceeași rezonanță, cu ceea ce am scris săptămâna trecută despre disputa cu Petrolul. N-a prea apucat acest parfum decât în mileniul III. Un meci pe care n-aș dori să-l ratez totuși.

   Rapid - Botoșani (sâmbătă, ora 21,30); Forma slabă a moldovenilor ar putea să se încheie înainte de debutul acestui meci. Nu vreau să scot în evidență afinitatea patronului moldav pentru o altă echipă bucureșteană. Mă refer la sinusoida pe care o simt atât în comportarea gazdelor cât și în cea a oaspeților. Prima pare descrescătoare iar la a doua se așteaptă un punct de inflexiune. Sper să nu fie în Giulești.

   „U” - Hermannstadt (sâmbătă, ora 15); Un alt derbi ardelean. Mai autentic ar spune unii. Mai între Carpați. Foamea unora și sațietatea celorlalți sună ca o provocare. Mă aștept la un meci superb. Din nou mă neliniștește ora la care se dispută acest meci. Interesele televiziunilor afectează interesele (tele)spectatorilor și asta nu e bine.

   Argeș - Univ. Craiova (vineri, ora 21); Aici foamea se extinde pe ambele cluburi cu vechi tradiții. Chiar dacă eu cred că Dobrin a fost peste Balaci sunt mulți care afirmă contrariul. Meci de văzut. Sper că nu și de revăzut (mă refer la VAR).

   Petrolul - FCSB (duminică, ora 21,30); Care pe care. Unii vor să demonstreze, alții vor să remonteze. Vă sfătuiesc să vă reîncărcați bateriile înaintea unei noi săptămâni de repaos, muncă, lecții sau joacă. Depinde de vârstă și de statut.

   48 - Chindia (luni, 17,30); Din nou un meci în care frustrarea, înșelăciunea și antifotbalul vor ieși la suprafață. Aș dori să n-am dreptate dar mi-am dorit și săptămâna trecută la aceeași pașoptiști și am rămas doar cu dorința.

   Voluntari - Mioveni (vineri, ora 18); Debutul acestei etape coincide cu cenușăreasa etapei. Adică meciul în care spectacolul sportiv ar cam putea lipsi. Nu numai datorită valorilor de pe gazon sau de pe băncile de rezervă ci și datorită lipsei de motivație care ar trebui să vină din tribune. Cine are chef să joace când nu-i îmboldește/înjură nimeni?

   Opriți războiul!

  

 

Niciun comentariu: