Amintirile trezite de jocul Rapid - Farul sunt multe. Unele frumoase, altele mi-au umezit vișiniu ochii. Dar până să vă vorbersc despre ele să vă spun câteva concluzii pe care le-am gândit la rece, adică după 72 de ore de la terminarea meciului.
Nu pot să nu fiu supărat pe Hagi. A făcut două afirmații, ușor demontabile, care arată că acest extraordinar jucător și bun antrenor are un caracter mic. „La pauză trebuia să fie 3-0 pentru noi” și „...arbitri au greșit în defavoarea noastră”. În prima repriză Farul a avut patru ocazii. Golul, o ratare și două faze pornite din ofside (una semnalizată de arbitru, cealaltă ar fi fost revelată de VAR). Cum să dai trei goluri din două posibilități? Rapid în schimb a ratat de patru ori. Inclusiv o bară.
A doua afirmație a lui Hagi mi-o explic astfel: de atâtea ori arbitri au luat decizii în favoarea echipei sale când nu merita încât i se pare o normalitate. Kovacs a făcut unul din cele mai bune meciuri ale sale și îl felicit pentru aceasta. După cum am mai scris, nu se poate să conduci un meci de la un capăt la altul fără greșeli. Și Mutu ar fi putut invoca vreo două cornere și faulturi. Contează modul cursiv și imparțial cu care a condus disputa.
Nu sunt chiar așa de imparțial precum arbitrul când scriu aceste rânduri deoarece voi vorbi în continuare doar de Rapid. Albu - cel mai bun meci de când este la Rapid; Junior Morais - rapidist trup și suflet; Onea - oare de ce nu joacă tot timpul așa?; Emmers - un jucător care, spre surprinderea mea, crește de la meci la meci; Săpunaru - autorul unui gol în stil profesionist. Pe cine ai putea alege jucătorul meciului fără să-i nedreptățești pe ceilalți?
V-am promis că am să mă uit și peste umăr. Era pe la sfârșitul primului meu an de liceean. Potcoava din Giulești m-a atras din nou, ca un magnet în formă de U. Cu o seară înainte tocmai ne întorceam acasă după egalul cu scântei obținut pe terenul din Crevedia. Chiar a trebuit să-mi cos jambierele. Dimineața am uitat. Nu aveam în cap decât Rică, Dan Coe, Culae, Dumitru, Bebiță, Neagu, Codreanu... Pe restul i-am uitat. Seara la meci a fost superb. 1-0 pentru noi.
Terminasem armata. Cele nouă luni de cătănie mi-au fost utile. Matematica, educația fizică (materiile mele preferate) pe de o parte, lucrul manual și socialismul științific (materiile la care aș fi chiulit cu plăcere dacă nu aveam nevoie de bursă să pot rămâne în București), au rămas undeva în urmă. Ierarhia, stereotipia și obligatoriu erau noțiuni pe care nu tare le agreeam. Nici nu le înțelegeam. Armata m-a făcut să le înțeleg utilitatea. Nu și să le agreez.
Terminasem armata și a trebuit să părăsesc unitatea militară (1300, tancuri, Baia Mare) cu o oră înainte de ultima etapă a turului. Rapid juca cu Farul la Constanța. Aveam nevoie de cel puțin un egal pentru a nu retrograda. Farul ne-a bătut cu 2-1. Lacrimile îmi curgeau de pe obraz pe sticla vitrinei unui magazin care vindea televizoare. Acolo, pe trotuar, văzusem pentru prima și ultima oară un portar de fotbal surprins în ofsaid. Am pierdut și trenul în seara aceea. Am dormit în sala de așteptare.
Sfârșitul mileniului doi. Am închiriat un taxi, cu tot cu șofer bineînțeles, și am vizitat vreo 12 agenții de publicitate și vreo trei firme de succes ale vremii. A fost o zi fructuoasă dar obositoare. Seara mi-am petrecut-o prin Giulești. Restaurantul Potcoava și stadionul Valentin Stănescu mi-au fost gazde. Rapid - Farul 3-0. Superbă zi. Memorabilă. Atunci, în acel august, timp de vreo trei-patru zile am pus bazele dezvoltării unui prese de cea mai bună calitate în Satu Mare. Ar fi fost păcat ca oameni de presă atât de capabili, precum avea Sătmarul la acea vreme, să nu iasă în evidență din cauza lipsei banilor.
Opriți războiul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu