Un instrument mai rar pentru urechile melomanilor sătmăreni.

   Datorită succesului turneului de anul trecut, pianistul Julián Caeiro și bandoneonistul Nicolas Velázquez se reîntorc în Europa. La Satu Mare se vor afla pentru prima oară. De fapt ei se găsesc într-un turneu prin România (a doua zi, vineri, vor avea la Carei o seară de tango argentinian împreună cu Analia Selis), care va culmina în seara de 14 mai la Palatul Bragadiru din București, unde într-o „Seară autentică de tango” vor fermeca împreună cu dansatori Csongor Kicsi si Silvia Spătaru.

   Conducerea Filarmonicii de Satat Dinu Lipatti nu prea ar fi avut voie să rateze prezența acestora în județul nostru și a aorganizat pentru seara de joi, 4 mai, de la ora 19, un „Concert simfonic” cu cei doi mari ariști sud-americani, partea instrumentală a trioului, într-un „Concert simfonic” dirijat de mai vechiul nostru oaspete, dirijorul clujean Horvath József (biografia lui o puteți revedea în numărul nostru din 15 noiembrie 2021). Pentru spectacolul din sala filarmonicii sătmărene sunt valabile abonamentele cu nr. 37 și biletele obținute de la casieria aflată în sediul instituției de cultură.

   Programul celor trei invitați ai Filarmonicii Dinu Lipatti este consistent și aplicat. Pentru început Nicolas Velázquez ne va încânta cu piesa „Aconcagua, concert pentru bandoneon” al compozitorului argentinian Astor Piazzolla, el însuși virtuoz al bandoneonului.

   În continuare vom asculta „Suita Brook Green” a lui Gustav Holz. Suita Brook Green a lui Gustav Holst a fost scrisă în 1933 pentru orchestra de coarde de la St Paul's Girls' School și constă din 3 mișcări. Holst a scris suita în timp ce era în spital, cu un an înainte de a muri. Intenția a fost de a crea o piesă destul de ușor de cântat pentru membrii mai tineri ai orchestrei, care să nu fie doar o versiune redusă destinată cântătorilor mai tineri sau simple orchestrații de piese de la claviatură. Se crede că numele provine de la Brook Green, locul nunții sale cu soția Isobel în 1901.

   În ultima parte a programului vom asculta „Simfonia simplă” a lui Benjamin Britten. O lucrare pentru orchestră de coarde sau cvartet de coarde de Benjamin Britten. A fost scrisă între decembrie 1933 și februarie 1934 la Lowestoft, folosind materiale pe care compozitorul le scrisese în adolescență, între 1923 și 1926. A primit prima interpretare în 1934 la Stuart Hall din Norwich, cu Britten dirijând o orchestră de amatori. Piesa este dedicată doamnei Audrey Alston (de fapt doamna Lincolne Sutton), profesoara de violă a lui Britten în copilărie. Piesa se bazează pe opt teme pe care Britten le-a scris în copilărie (două pe mișcare) și pentru care avea o pasiune deosebită. El și-a finalizat ultima versiune a acestei piese la vârsta de douăzeci de ani.

Julián Caeiro 

   S-a născut în orașul Buenos Aires, Argentina în 1980. A studiat pianul la Conservatorul  Naționalul „Carlos López Buchardo”, aprofundându-și studiile în improvizație de jazz cu renumiţii profesori Diego Schissi și Abel Rogantini. Ca pianist, aranjor și director muzical, a avut turnee în Germania, Elveția, Franța, Italia, România, SUA, Japonia, China, Brazilia, Chile și Uruguay. În 2018 a realizat aranjamente orchestrale pentru „Tango simfonic II”, un proiect al Analiei Selis, cu care a concertat la „Sala Radio” din București. În același an a făcut orchestrații pentru violoncel solo care au fost interpretate de artistul Razvan Suma.

   În 2022 a făcut aranjamente pentru Ricky Martín Sinfónico în turneul său în Argentina și Uruguay, participând și ca pianist în concertele sale. În prezent este directorul muzical al grupului „Elegante Sport”, cu care pregătește al treilea album și al duo-ului „CaeiroVelazquez” axat pe tangouri argentiniene.

Nicolás Velázquez  

   S-a născut la Buenos Aires, Argentina în 1995. A început să studieze bandoneonul încă din copilărie cu renumitul compozitor Carlos Lazzari și maestrul Federico Pereiro. În 2015 s-a alăturat programului „Emilio Balcarce School Orchestra” până când a terminat studiile în 2016. A făcut parte din diverse grupuri, urcând pe scenă alături de mari artiști precum Pepe Colangelo, Roberto Alvarez, Victor Lavallen, Raul Lavie. Din 2016 este membru al companiei de tango „Estampas Porteñas”, cu care a concertat în Statele Unite, China, Peru și Argentina.

   În 2022 a început să înregistreze primul său album solo, cu compoziţii proprii şi aranjamente. În prezent este bandoneonist pentru Quintetul Gabriel Lombardo, face parte din grupul „Elegante Sport” cu care pregateste al treilea album, dar și din duo-ul Caeiro Velázquez cu care se prezintă astăzi la Satu Mare.

 Bandoneonul 

   Este un tip de concertină (acordeon cu fețele laterale hexagonale) deosebit de popular în Argentina și Uruguay. Este un instrument tipic în majoritatea ansamblurilor de tango. Ca și în cazul altor membri ai familiei concertinei, bandoneonul este ținut între mâini și, prin acțiuni de tragere și împingere, forțează aerul prin burduf și apoi direcționează aerul prin niște lamele specifice. Bandoneoanele au un sunet diferit de acordeoane, deoarece bandoneoanele nu au de obicei comutatoare de registru. Cu toate acestea, tonul bandoneonului poate fi schimbat foarte mult utilizând presiune variată a burdufului și suprasuflare, creând astfel potențial pentru joc expresiv și timbre diverse.

  Bandoneonul, numit așa de către comerciantul german de instrumente Heinrich Band (1821–1860), a fost inițial conceput ca un instrument pentru muzica religioasă și populară a vremii, spre deosebire de predecesorul său, concertina germană (Konzertina), care fusese folosită predominant. in muzica populara. În jurul anului 1870, emigranții și marinarii germani și italieni au adus instrumentul în Argentina, unde a fost adoptat în genul în curs de dezvoltare al muzicii tango, un descendent al milongei anterioare.

   Până în 1910, bandoneoanele au fost produse în Germania în mod expres pentru piețele argentinei și uruguayene, cu 25.000 de bucăți expediate în Argentina numai în 1930. Cu toate acestea, scăderea popularității și perturbarea producției germane în cel de-al doilea război mondial au dus la încetarea producției de masă de bandoneon.

   Instrumente originale pot fi văzute într-un număr de muzee germane, cum ar fi Muzeul Bandoneon al familiei Preuss din Lichtenberg și colecția familiei Steinhart din Kirchzarten, Freiburg, care a fost mutată, din iulie 2014 la Muzeul Tango și Bandoneon din Staufen.

    Din punct de vedere istoric, bandoneoanele au fost produse în principal în Germania și niciodată în Argentina însăși, în ciuda popularității lor în acea țară. Drept urmare, până în anii 2000 bandoneoanele de epocă au devenit rare și scumpe (costând în jur de 4.000 de dolari exemplarul), limitând oportunitățile pentru potențialii bandeoniști. În 2014, Universitatea Națională din Lanús și-a anunțat planul de a dezvolta un bandoneon accesibil, fabricat în Argentina, pe care spera să îl comercializeze pentru virca 1300 - 2000 de dolari.

   Opriți războiul!