Nota bene: zece

Surpriza n-a venit

Spuneam deunazi ca Germania nu mai are Heinz, Gerd sau Franz. Mi-a demonstrat ca il are pe Michael. Dar tot nu ii iert pentru colorarea sangelui arian. Nu, n-aveti grija, nu sunt rasisit. Nici macar nationalist. Dar n-am sa fiu niciodata de acord cu prezenta in echipa nationala a unui stat decat cu jucatori nascuti in acel stat. Eventual cu un parinte nascut in acel stat, dar atunci, copilaria, primii pasi in fotbal si gramatica diurna sa ii apartina. O competitie intre state reprezinta puterea in plan sportiv a populatiei acelor natiuni si nu puterea lor de a cumpara sau de a atrage in gradina lor valorile altora. Daca la echipele de club acest fapt este chiar benefic pentru internationalizarea sportului (in acest caz a fotbalului, cresterea valorii lui pe orice punct al globului), in competitiile intre natiuni mi se pare fortat. Cred ca primii care au folosit acest sistem au fost olandezii, tara mica, cu potential uman redus, care s-a folosit de imperiul creat in afara granitelor sale de flotila puternica si au adus si crescut copii dotati. Mai badarani au fost francezii, care au folosit, mai apoi, valorile deja existente in statele respective, foste apartinatoare domeniului francez. Ultimii sositi in naturalizari masive (infect spus) sunt nemtii, care fura ca-n codru. Bravo Croatilor. Dar polonezii nu mai aveau sanse, pe cand noi...

.../acum ori niciodata/...

Cea mai saraca zi in goluri (luni s-au marcat numai doua) sper sa fie marti. Daca se poate nici unul, daca nu maxim doua si acelea inscrise neaparat in meciul de la Berna. Asta ca sa putem iesi in strada. Sa ne bucuram nu sa distrugem. Sa iubim nu sa uram (a cu accent circumflex). Sa aplaudam nu sa huiduim. Bucuria deplina ar veni insa daca am juca fenomenal, daca am inscrie trei goluri de poveste, daca intreaga presa fotbalistica nu si-ar mai aduce aminte de insinuarile de non-combat a adversarilor si daca, peste 13 zile (vor fi prelungiri si lovituri de departajare) vom ridica trofeul deasupras capului...