Wimbledon zero

Nu s-a incheiat inca prima saptamana pe gazonul englezesc si nu mai avem nici un reprezentnt pe nici unul din tablourile principale. Dupa un start negativ, ma refer la calificari, cand nici unul din cei trei romani nu a ajuns acolo unde conteaza, am avut un inceput de saptamana peste asteptari, patru dintre cele cinci rachete de pe plaiuri carpatice au trecut in turul doi. Este adevarat ca sansele lor in acest moment erau aproape de multimea vida, dar ma asteptam ca cel putin unul (una) dintre ei sa reuseasca sa bulverseze un pic casele de pariuri. Reamintesc ca toti adversarii lor erau din top 20 si artistii nostri abia au patruns in primul tur, fetele fiind si destul de tinere (trebuie sa recunoastem totusi ca la fete media de varsta pe plan internationala este mult mai redusa decat la baieti). Cea mai aproape de trecerea in turul doi m-a surprins pe mine personal fiind tocmai Monica Niculescu, cea care a fost la doua mingi de eliminarea unguroaicei Agnes SZavay. Adica dupa scorul de 7-5, 5-3, serviciul si 30-15, i s-a terminat aerul, s-a blocat, s-a speriat de victorie si a cedat patru seturi consecutive, pierzand setul, iar in urmatorul a fost doar figuranta.
Tare sunt curios care va fi comportarea juniorilor la actuala editie a Wimbledonului. Bineinteles ca de la ei ne asteptam cel putin la doua semifinale. Reamintim ca la Roland Garros am avut placerea sa na delectam cu o finala romaneasca la simplu fete, finala disputata de o constanteanca si o craioveanca, impreuna avand 32 de ani, iar varsta maxima de participare este de 18 ani.

La Cisnadioara sub cetate

Treburile curente m-au adus in acest week-end in situatia de a ajunge de la Bucuresti la Cisnadioara (un mic sat din apropierea Paltinusului de Sibiu). Crezand despre mine ca sunt un nonconformist am ales sa trec prin Transfagarasan, chiar daca oficial acest drum era inchis la altitudini mai mari de 1600m. Celor carora un plus de adrenalina le face bine le recomand acest traseu nu numai pentru ca se plimba pe riscul lor (nici un sistem de asigurari nu va va despagubi daca patiti ceva cu masina pe zona inchisa), ci si pentru a ramane uimiti de ceea ce natura poate descoperi primavara (montana, adica 15 aprilie - 15 iulie), fata de ceea ce cunoasteti in mod normal din august si pana in martie. Zapada ramasa in vaioage care poate atinge chiar 7-8m grosime, pasunile proaspete calcate de turme de oi cu o sumedenie de miei, caii semisalbatici lasati sa pasca in voie pe versantul sudic, cascadele jucause care dau zvon de viata, barajul Vidraru cu toate tainele si legendele lui readuse la urechile celor curiosi, cabana Piatra care face limita intre foioase si conifere pe de o parte si pasune si stanca de cealalta parte, cate-un cioban adormit sub bura ce cade necontenit si multe alte trairi pe care probabil eu nu le-am simtit, le aveti pe versantul sudic. Cel nordic poarta patina Ardealului cu vorba mai asteptata si decizia mai gandita. Soseaua, parca desprinsa din Alpi serpuieste aproape incredibil in zare si uneori parca se intoarce sub tine dandu-ti un sentiment de pictura naiva. Se spune ca itinerariul acestor drumuri de munte nu se stabileste pe cai complicate, fizico-matematice, cu cunostinte temeinice din geologie, geografie, astrologie, topografie sau mai stiu eu ce stiinta mai mult sau mai putin moderna. Metoda este empirica. Se duce un magar care haladuieste intr-un sat de la poalele muntelui respectiv pe locul de unde trebuie sa inceapa soseaua sa coboare (in acest caz fiind vorba de cabana Balea Lac), se lasa liber si se urmareste cu atentie drumul sau catre casa. Simplu. Nu?