miercuri, 21 mai 2008

11. Urbania - Cesena 198 km

Urbania, nu departe de Urbino unde am coborat etapa precedenta de pe sa, rebotezata de Papa Urbano al VIII-lea (s-a numit Castel Durante), este renumit pentru paginile de istorie pe care le citesti la tot pasul. Palatul Ducal, Muzeul Eparhial, Catedrala in stil baroc si Cimitirul Mumiilor (nu la fel de interesant ca Cimitirul Vesel de la Sapanta, dar mult mai renumit) sunt numai cateva dintre acestea. Activitatea economica este variata si pleaca mde la munca pamantului, trece printr-o sumedenie de fabricute si culmineaza cu renumitele faiante de Urbania.
Traseul, dupa ce face din nou no vizita prin Urbino, trece pentru prima oara printr-o tara straina. Este vorba de singurul stat din lume fara iesire la mare si avand frontiera comuna cu un singur stat. Bineinteles ca stiti, este vorba de San Marino si nu de Vatican. Se urca pe Monte Carpegno (1358m) dupa care se coboara spre Novafeltria. Urmeaza un traseu valurit pana la Cesena.
Suntem in Emilia-Romagna, o regiune unde ciclismul se regaseste pe coclauri, pe ulite, pe strazi , pe bulevarde, dar si in cimitire. Partea istorica a orasului cuprinde Stanca Malatestiana (Malatesta - familie nobiliara italiana adversara papalitatii), Biblioteca Malatestiana, Muzeul civilizatiei rurale (cum ar spune o reclama de la noi: "niste tarani!") si multe altele. Aici se va parcurge inainte de linia de sosire un circuit in memoria lui Giuseppe Ambrosini, unul dintre primii specialisti ai ciclismului. "Avocatul", cum era supranumit, a fost director la Gazzetta dello Sport si, cum era si normal, director al Turului Italiei. Nu mai este necesar sa va reamintim ca renumitul cotidian de sport din peninsula este taticul, mamica si nasul Turului Italiei, culoarea tricoului roz provenind de altfel de la culorile paginilor ziarului.
Cursa are o desfasurare clasica. Start, evadare, letargie a plutonului, detasare, catarari, suna clopotelul pentru pluton, desprinderea grupului de favoriti din care obligatoriu vor face parte primii 20-25 clasati (cine nu este aici nu mai conteaza la Milano), urmarire asidua si... Finalul are doua alternative: ori fugarii sunt prinsi, ori ba. De data aceasta cei sase (in ordinea trecerii liniei de sosire: Alessandro Bertolini <>, Pablo Lastras Garcia <> si Fortunato Baliani <> ambii la 5 sec., Tiziano dall'Antonio <> la 41 sec., Laurent Mangel <> si Jussi Veikkanen <> ambii la 93 sec.) nu au putut fi ajunsi. Plutonul favoritilor a sosit la 3:53, iar "autobuzul"
la 21:54.

Niciun comentariu: