Ultima saptamana a inceput cu o proba de foc. Contratimp individual, 12,8 km pe catarare. Si ce catarare? O diferenta de nivel de 1027m in care dificultatea creste progresiv cu pante de 8% pana la 24%. V-as spune spre comparatie ca drumul dintre Brasov si Poiana Brasov este de 14 km si diferenta de nivel este de aproape 800 de metri. Nu stiu daca la o mie de romani sunt trei care pot urca in decursul unei zile Drumul Poienii (asa ii spun localnicii) in sa fara motor. Supraoamenii din Turul Italiei au facut-o in ceva mai mult de patruzeci de minute.
Cu fetele transfigurate de efort, vedetele nu s-au facut de ras ocupand cu precadere locurile din frunte. Pellizotti schimonosit de efort a reusit sa castige aceasta etapa istorica (in fata aceluias suspect de inepuizabil Emanuele Sella), dar diferentele fata de rivalii sai nu i-au permis sa urce prea mult in clasament. Oricum diferentele s-au mai redus si in cele cinci etape ramase, fiecare de alt tip si cu alte coordonate (miercuri de plat pentru sprinteri, joi valurita pentru fugari, vineri muntoasa cu sosire in varf pentru grimpeuri, sambata se ajunge pe acoperisul Turului Italiei, dar cu siguranta va castiga un specialist al coborarii, iar duminica contratimp individual de plat 28,5 km). Cel mai complet din clasamentul general pe care vi-l dau mai jos va iesi invingator. Eu mizez pe Pellizotti nu pentru ca ar avea cele mai mari sanse ci pentru ca pe el l-am indicat la inceputul lui Il Giro ca posibil invingatorcastigator.
San Vigilio di Marebbe, inima Muntilor Dolomiti, se intinde pe o vale ce se "varsa" in Valea Badia. Ocupatia de baza a locuitorilor este turismul la care participa toata suflarea vaii, inclusiv caii, cainii, pisicile si soriceii, fie iarna, fie vara.
Plan de Corones (Platoul Coroanelor), pana la care ciclistii trebuie sa ajunga trecand si peste o portiune neasfaltata, este un Platou in varful caruia se gaseste un clopot urias si, presarate in jurul lui, o gramada de restaurante, puncte alpine de ajutor si de politie, sosiri si plecari de telescaune, telecabine, telegondole si telecumsormaifinumind, in toate directiile posibile. Mai este acolo ceva. Este un restaurant la care, cand luam masa, o fata de vreo 20 de ani mi-a plans pe umar cand m-a auzit vorbind romaneste. Nu mai auzise graiul neaos de patru ani cand urcase la acea cabana pentru cativa gologani in plus. Era de prin Ramnicu Valcea parca...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu